Piţipoancă cu ţurţuri

Astăzi, în staţie, tanti fulga de nea m-a făcut să mă trezesc (iar) comentând de una singură pe stradă. Ea, frumuseţe rară, de sezon, purta pe cap o căciulă albă, blănoasă, pufoasă, imaculată, trendy şi... cam atât. Mă refer că asta era toată vestimentaţia ei friguroasă. În rest, o cârpă - pe care unii ar denumi-o geacă - care abia reuşea să-i acopere talia, blugi şi cizmele neapărat peste. Iar eu, Gerila din poveste, mai că m-aş fi dus la ea s-o întreb: fată, tu n-ai ovare? Tu n-ai circulaţie periferică chinuită? N-ai alergie la frig? Ţie nu-ţi îngheaţă curu’ (mă scuzaţi, sinceritate maximă) cât stai în drum şi aştepţi maxi?

Şi uite aşa mă mir eu iarnă de iarnă când îmi iese în cale cât un exemplar de piţipoancă despuiată. Pentru că nu înţeleg în ruptul capului ce sistem de apărare secret împotriva gerului are. Pentru că nu văd niciun tip care să-şi scoată nasul din guler şi să întoarcă capul ascuns în glugă după ele. Pentru că ştiu că o haină de iarnă costă mai puţin decât o vizită la ginecolog şi tratamentul prescris apoi. Pentru că pur şi simplu nu pot crede că nu-i este frig.