Timpul e când ai chef să fii tu

Se rostogoleşte în mine un bulgăre de „dacă aş avea timp”. Şi creşte şi tot creşte invers proporţional cu cantitatea de minute în care chiar realizez ceva de pe lista mea de dorinţe.

Eu, dacă aş avea timp, nici nu m-aş atinge de calculator. (Prin timp a se înţelege: ore berechet, voie bună, entuziasm, bani în buzunar şi muzică bună.) Deci, dacă l-aş avea, m-aş afunda o săptămână întreagă în studiul unui goblen colorat într-un apus cum nu s-a văzut de când lumea. Şi când m-aş sătura de împuns pânza aş cocheta un pic cu fâşiile de hârtie în chip de quillling. Aş scoate din pungă încă un fular uitat de vreme şi de geruri, împletindu-l iute în semn de părere de rău că l-am abandonat. Şi aş încerca să imit una dintre brăţările cu care Lizu mi-a umplut caseta de podoabe.

Pe lista mea de lucruri pe care nicio pasiune nu le-ar putea cuprinde zac înşiruite o bluză în pătrăţele pe care am văzut-o purtată doar în vis, o geantă din reiat negru care în mintea mea, şi numai acolo, rămâne perfect croită, şi-o pereche de şosetuţe de bebe care s-au strămutat - teoretic - pe la toate mămicile care au trecut prin viaţa mea. Deci am un vis suprem înţesat de ace, aţe, andrele şi ţesături. Asortat pe alocuri cu un aparat de fotografiat şi glazurat cu orice altă îndeletinicire care se rezumă la braţe vânjoase şi imaginaţie cât de cât debordantă.

Cândva, ştiu sigur, voi avea curajul să-mi trăiesc viaţa pe care mi-o doresc. Până atunci  aştern planuri pe hârtie şi cumpăr totul de-a gata