Trei luni. Coafura rezistă

„Şi... cum te simţi?” Iar gâtul mi se scufundă uşor între umeri. Căci nu am vreodată răspunsul pregătit. Cum să mă simt... De parcă n-aş fi mâncat de trei luni carne. De parcă plănuiesc de mult asta şi am reuşit în final. De parcă stomacului meu, frigiderului şi listei de cumpărături le-ar merge încă foarte bine.

În scurta experienţă de ovo-lacto-vegetariană m-a preocupat destul de rar ce aş avea sau nu de înghiţit. Mai mult m-am agitat să le explic altora că regimul meu exclude salatele cu piept de pui, cornuleţe cu untură, ciorbele cu zeamă de carne, până şi brânza topită cu aromă de şuncă. Cum să mai îndrăznesc să pronunţ că dieta nu are nimic în comun cu lepădatul kilogramelor?

Aaa, dacă mi-e poftă, vrei să zici. Da, salivez uneori la amintirea unei slăninuţe în saramură. Şi-mi fuge nasul după mirosuri de mici rostogoliţi pe jar. Dar numai când îmi amintesc câte indigestii mi-au provocat cei din urmă şi parcă mă simt dispusă să renunţ la ei pe viaţă. Sau vrei să ştii dacă ciupesc pe ascuns din salamurile care ne vizitează ocazional frigiderul? Îmi pare rău să dezamăgesc dar încăpăţânarea mea dă roadă bune măcar în domeniul culinar.

Mă simt fabulos, pe scurt. Căci ori de câte ori îmi impun o limită la diverse îmbucături  constat prin zeci de exemple cât de întrobiţi le suntem. Unii pur şi simplu ar renunţa mai curând la fumat decât la carne!