Galaţiul, la mişto (II)

duminică, 29 iunie 2014
Astăzi, de Ziua Dunării, în mai toate oraşele din sudul ţării se desfăşoară o campanie de curăţare a malurilor fluviului. Let’s Do It, Danube! Idee care mi s-a părut grozavă de la bun început şi la care m-am înscris în urmă cu câteva săptămâni. Într-un final am primit vineri e-mailul cu detaliile pe care le tot aşteptam. Sau nu. Cum că vom merge să curăţăm faleza din Galaţi... Am verificat pe site dacă e vorba despre aceeaşi campanie la care mă oferisem voluntar şi l-am sunat pe omul de contact pentru lămuriri. Mi-a repetat scurt ceea ce scria în mesaj: că ne vom întâlni la Căpitănie şi vom curăţa Faleza. Iar după câteva întrebări şi schimburi de replici m-a invitat frumos să nu vin...
Repet două dintre întrebările adresate tipului: Aveţi idee cât de mudare sunt malurile Dunării dincolo de faleză şi în împrejurimile Galaţiului!? Cum se poate să risipiţi energia şi timpul voluntarilor, saci menajeri şi mănuşi pentru a „curăţa” o zonă destul de curată, de care se ocupă deja o firmă de salubritate?


Ştiu, cunosc deja de pe blogul Georgianei punctul de vedere vizavi de cât este (sau pare) de murdar locul de promenadă preferat al gălăţenilor. Însă, în mintea mea, campania de curăţare a malurilor Dunării are a face cu strângerea gunoaielor de pe plaje, care ar putea ajunge în ape.
Let’s Do It, Romania! - vrei să vezi malurile Dunării care plâng sub gunoaie? Trimite-ţi voluntarii să strângă gunoaiele în zona de după Trecerea Bac, până la plajă. Sau pe malul celălalt al Dunării, unde îşi leapădă gălăţenii mizeriile de ani buni. Ori în pădurile dinspre Brăila, unde nu există zone amenajate pentru gunoi şi toate deşeurile sunt aruncate direct în apă sau în pădure. Şi lista rămâne deschisă pentru fiecare segment de mal de Dunăre pentru care salubritatea rămâne un vis frumos, pe termen nelimitat.
Nu, nu îmi pare rău că nu sunt pe Faleză, acum, adunând mizeria unor gălăţeni mai mult decât nesimţiţi. Îmi pare sincer rău că nu sunt pe un mal de Dunăre neamenajat care merită să fie curat zi de zi, nu numai de ziua lui. Îmi pare rău că la noi, la Galaţi, campania asta este bifată pe lista activităţilor de divertisment din weekendul ăsta. Îmi pare rău că voluntariatul, campaniile ecologice şi curăţenia se practică în stilul cu care am fost obişnuiţi, la mişto...

Galaţiul, la mişto (I)

vineri, 20 iunie 2014
Habar n-am să intru direct în subiect. Mai ales în ăsta. E povestea pietonului care umblă pe trotuare înguste. Tuşind insistent, fals, în spatele celor care merg agale, câte doi-trei, ocupând toată lăţimea lor. Înjurându-i pe şoferii care-şi urcă maşinile peste limita bordurilor...
Alaltăieri, pe un astfel de trotuar îngust, mi-a fost dat să nimeresc o născocire demnă de scenă în filmele cu proşti. Pe Regiment 11 Siret, în staţia de autobuz/maxi-taxi de unde plec spre casă, a răsărit un acoperământ care ocupă jumătate din lăţimea spaţiului pietonal. O staţie în sensul cel mai înfipt în asfalt al cuvântului! 

https://www.facebook.com/IntreNoiFieVorba

Preţ de câteva minute, aşteptând, am urmărit trecătorii şi mi-am imaginat zeci de situaţii în care oamenii se vor împiedica de idioţenia răsărită pe trotuar. De la banale intersectări ale celor care vor trece în sensuri opuse pe acolo, până la situaţia când un şofer meseriaş va parca dincolo de bordură, obturând de-a dreptul trecerea.
De fapt mint, nu m-am gândit întâi la trecători ori la maşini. Ci la cei care vor trece pe acolo împingând căruciorul unui copil. (Şi poate că nu mi-ar fi păsat vreodată de treaba asta dacă nu aş fi fost de câteva ori în situaţia de a nu avea un trotuar pe care copilul din grija mea să fie în siguranţă.) M-am gândit la scaunele cu rotile...
Hm, da, am tot încercat să mă amăgesc cu un soi de apreciere. Cum că minţile luminate ar fi plănuit, cu conştiinţa încărcată, să ne apere de vreme rea. Dar la o scurtă căutare pe google am găsit şi modele de staţii mai suple, numai bune pentru trotuarele noastre chinuite de urbanism. Şi-am revenit la primul gând: Galaţiul... luat la mişto...

Hai-hui

miercuri, 18 iunie 2014
Nu, nu mă gândisem vreodată să vizitez Botoşaniul. Nu ştiam decât că este departe şi că accentul lui moldovenesc este mai pronunţat decât al nostru. Nu l-am căutat vreodată pe hartă, nu l-am căutat nici pe google... Iar astăzi îmi pare sincer rău!
Destinaţia din weekend - Botoşaniul - a fost poate cea mai plăcută surpriză pe anul ăsta. Un oraş atât de liniştit şi de frumos, cu împrejurimi atât de prietenoase, încât mi s-a părut o amară amăgire să-l avem gazdă pentru doar pentru puţine ore. Un oraş cu verdeaţă, străzi curate, tramvaie frumoase, arteziene, parcuri... Cu un splendid centru vechi... Cu muzică bună şi oameni frumoşi.
https://www.facebook.com/IntreNoiFieVorba
E drept că vizita a fost scurtă, poate prea scurtă pentru a fi vreme să-mi schimbe cineva sau ceva impresia bună. Starea euforică. Dar am rămas cu dorinţa aia sfredelitoare de a mai vizita încă o dată oraşul, de a-l străbate la pas, de a-l poza în amănunt...
Am ajuns la Botoşani datorită & împreună cu Nicoleta Onofrei şi Marius Grama. Doi tineri poeţi debutanţi, premiaţi anul trecut la Concursului Național de Poezie ”Porni Luceafărul...”, care au fost invitaţi anul acesta să îşi lansezeze volumele de debut la Ipoteşti, acasă la Eminescu. Despre ei sper să vă mai povestesc multe pe viitor. La fel şi despre preafrumoasele oraşe ale Moldovei...

de ce n-aş scrie despre BGG5

luni, 9 iunie 2014
Pentru că lipsa feedback-ului la aşa un eveniment ar trebui să însemne ceva. Pentru că BGG-ul ăsta ar fi putut la fel de bine să fie BGx. Nu s-a discutat mai nimic despre Galaţi şi despre comunitatea bloggerilor de aici. Pentru că doi dintre invitaţi au venit cu discursuri standard, iar al treilea nici măcar nu s-a obosit să îşi pregătească unul...
Da, este de apreciat efortul depus de Gabriel şi de Georgiana în organizarea evenimentului. Atmosferă faină, oameni faini... însă prea puţine schimburi de idei şi păreri care să merite atenţia. Mai ales pentru cei care nu sunt direct preocupaţi de servere, spamuri, PR şi de cancanurile semnate zoso.
Mi-a rămas un gust amar. Pentru că la BGG-urile anterioare au fost lansate câteva idei faine. Şi m-aş fi aşteptat ca pe undeva să revenim la ele şi să construim ceva pe plan local. Însă nu numai că ideile vechi au rămas în aer, dar la întâlnirea asta nici nu s-a mai lăsat loc pentru iniţiative - noi sau vechi.
Singurele chestii pe care le-am găsit interesante s-au discutat la final, la o masă, între cinci oameni. Ceea ce mă face să tânjesc după vechile reuniuni mai restrânse şi mai creative. 

Pentru că la BGG5 noi, gălăţenii, încă ne mai întrebăm reciproc: da' tu ce blog ai?