Liniştea care nelinişteşte

miercuri, 26 august 2009






Sunt clipe în care

dacă m-ai pune să aleg

între tortură şi tăcere

aş prefera-o fără ezitare

pe prima.

Cu siguranţă

e mai blândă!

Copacii fără pădure

marți, 25 august 2009
* de la Luncaviţa - jud. Tulcea - pe Valea Fagilor spre Ţuţuiatu

Cum a fost...

luni, 24 august 2009

Când începi să ridici ziduri împrejurul tău le gândeşti ca pe un prag de care să nu treacă apa de ploaie. Le înalţi apoi, să te ferească de viscol iar mai târziu de razele fierbinţi ale soarelui. Te laşi prins în iluzii de arhitect amator care crede că pune temelia edificiului ideal şi tot construind realizezi că peretele e deja mai înalt decât statura unui om, că ai uitat să laşi loc de ferestre, de uşi, cu desăvârşire. În graba de a te păzi de tot ceea ce ameninţa să-ţi facă rău te-ai apucat să zideşti fortăreaţa prin care să nu mai răzbată nimeni, nimic, niciodată. Te-ai lăsat ademenit de gândul că izolarea înseamnă siguranţă, iar acum blestemi amintirea primei cărămizi pe care ţi-ai potrivit-o la picioare ca piatră de temelie pentru cavoul care avea să-ţi ocrotească tot restul existenţei. Ce mai poţi face când îţi dai seama ce-ai născocit? Dacă încerci să-l dărâmi, zidul s-ar putea nărui peste tine. Ar însemna două munci în zadar şi un final tragic. Mai bine te-aşezi în genunchi undeva în mijlocul beznei tale nenorocite şi te rogi ca ploaia să sape în cărămidă, viscolul să o chinuie nemilos, soarele să ardă cât mai zdravăn iar zidarul să fi fost nepriceput...

M-am bucurat atât de mult în clipa când am ştiu că vezi zidul din jurul meu. Dar ai clintit două cărămizi numai, cât să pătrundă adierea unui vânt mai neastâmpărat, iar acum nădăjduiesc la mai mult, la sunete, culori... Şi zgârii cu unghiile şi strig până când cineva va avea curajul să mă salveze. Mulţumesc! Sper să-nţelegi vreodată pentru ce...

Serbările TimişorE(LE)aNA

miercuri, 19 august 2009

5,30... 6,00... 6,30... Casc pentru ultima oară înainte ca roţile maşinii să-şi înceapă truda şi-mi aştern pe faţă zâmbetul împăcat, liniştit, de vacanţă. Îmi alung cu fiecare kilometru parcurs câte un gând desprins din seria grijilor cotidiene şi las loc relaxării şi viselor cu plimbări, Elena şi Mugur, Timişoreana, hidrobicicletă, telefoane închise, duşuri pe-ntuneric, ploaie, vară la ţară, târg, iarbă verde, dealuri cu căpiţe de fân, mămăligă fără sare, o ceaşcă mare de cafea, muzică populară, oameni gătiţi de sărbătoare, Lucu, Vank, Holograf - Trec nori prin mintea noastră/ Şi soarta lumii a devenit un joc/ Un zar ce se roteşte/ Ca să trăieşti îţi trebuie noroc, 22, pijamale verzi, dulceaţă de vişine, mamă, desculţă, grădină, apă de fântână, Ticuţă, whist, ruj, păr ciufulit, Mircea Vintilă, Marius Baţu, Mircea Baniciu, Vali Cnejevici, Dealul cu dor, Miruna, Tristeţi provinciale, Cântec şoptit, Vara la ţară, Vinovaţii fără vină... Pasărea Colibri, visul meu cel mai împlinit.






.:: Vank-Balada Pentru O Minune ::.
Asculta mai multe audio Muzica

Dreptatea-n vacanţă

miercuri, 5 august 2009

PROGRAM
Luni, Miercuri, Vineri - 800- 1300
Marţi, Joi - 1400- 1900
Sâmbătă, Duminică - ÎNCHIS
ÎN LUNA AUGUST - CONCEDIU DE ODIHNĂ

Dreptatea seamănă cu doctoriţa de familie care mă trimitea să mă operez de apendicită deşi eram bolnavă de anexită. Degeaba îi ziceam să citească mai cu atenţie analizele pe care tocmai le făcusem, că poate... Ea deja îmi semnase trimiterea în spital. Simptomele mele se risipiseră printre convingerile şi prejudecăţile ei.
Dreptatea este un viciu. Te amăgeşte cu satisfacţia unor victorii de moment aşa încât să nu-ţi dai seama că războiul se poartă de fapt numai cu tine însuţi. Te duce pe culmi tot mai înalte de unde nu mai auzi decât ecoul strigătelor celor care te cheamă înapoi. Te ataşezi de un sentiment atât de efemer şi te chinui să-l hrăneşti şi să-l întreţii prin orice mijloace. Demonstrezi orice, oricând, oricât, oricui... Când te împiedici şi cazi nu e nimeni să-ţi poată opri rostogolirea printre bolovanii propriilor judecăţi. Te loveşti de fiecare în parte şi simţi cum neclintirea lor răneşte şi doare. Dar înţelegi într-un final că ai confundat calea cu scopul.

Îmi pare rău că luptând pentru visul unei lumi mai bune fac uneori ravagii în lumea mea... Cea mai bună!

August Rush

duminică, 2 august 2009