Cică dimensiunea genţii unei femei creşte direct proporţional cu vârsta... Asta o aflasem acum vreo doi-trei ani şi dezbăteam subiectul împreună cu Angela amuzate fiind amândouă de infinitatea accesoriilor muiereşti. Ce geantă mică aveam pe vremea aceea!Din perspectiva mea de om comod lucrurile stau cam aşa: aş merge cu rucsacul în spate şi la baie! Vreau să am veşnic libertate de mişcare, nu suport să car nimic în mâini şi nu-mi place să-mi îndes lucruri în buzunare. Ca femeie practică şi prevăzătoare ce sunt evit pe cât posibil să cer. Prima opţiune ar fi să am, a doua să confecţionez, a treia să cumpăr şi abia a patra să apelez la altcineva. Iar pentru o fiinţă robustă ca mine greutatea nu este tocmai o problemă.
Le privesc uneori cu invidie pe tipele care se plimbă vara fără nicio traistă după ele, fără nimic în buzunare sau în mâini afară de-un telefon mobil. Şi mă întreb totuşi: unde-şi ţin fetele astea banii, batista sau cheile? Mă amuz copios ori de câte ori vreun fumător rătăcit în negura vremii se trezeşte disperat că nu are brichetă. I-o împrumut pe a mea, câştigându-i admiraţia pentru tot restul vieţii pentru că eu - nefumătoare convinsă - port veşnic flacăra salvatoare.
Genţile mele chiar au crescut direct proporţional cu vârsta, asta e clar, dar mi-e teamă că-n ritmul ăsta va trebui să-mi cumpăr până la urmă o rulotă pe care s-o car după mine! O rulotă în care să încapă mai întâi ele: cele trei genţi „elegante” - una mică, alta neagră, alta imensă, traista de vară, rucsăcelul ornat cu insigne, rucsacul de drumeţie, rucsacul pentru role, rucsacul de oraş, geanta aparatului foto, geanta... mult căutată, preaiubită, de care m-am îndrăgostit la prima vedere şi pe care o tot folosesc acum. Şi-ar mai fi...
Era un joc pe care-l jucam în copilărie şi nu de mult cu Elennuka, pe mess. „Ce-ai în valiză” - adică trebuia să spui toate lucrurile care încăpeau în valiză şi care începeau cu o literă anume. Cel mai haios era când vroiam să băgăm vreun leopard sau vreo greblă şi disputam aprig dimensinile valizei jocului nostru.
Ce-am eu totdeauna în „valiză” indiferent de alfabet sau de anotimp? Batiste de unică folosinţă, chei, portofel, buletin, strugurel, ceva de prins părul, pastile, unghieră, oglindă, pilă de unghii, şerveţele umede, gumă de mestecat, pixuri, agendă, telefoane, „chestii” de-ale femeilor, tocul cu ochelari, brichetă, briceag, ruletă, mp3 player, memory stick şi ace de siguranţă. Prietenii ştiu de ce!
Ce mai am adesea prin geantă? Aparatul foto cu cablul, trepiedul şi bateriile de rezervă, portofelul cu mărunţei de cafea, mănuşile - iarna, sticla cu apă - vara, cutiuţa cu mâncare când merg la serviciu, ziarul când mă întorc, facturi, dvd-uri, cărţi, tinctură de propolis, încărcător, haine, super-glue şi uneori ciocolată.
Am scris toată povestea asta din lipsă acută de spaţiu. Nu pe blog, ci în geantă. Visez la ziua în care să pot pleca de acasă fără să am la mine ceva pentru altceva, ceva pentru cineva, ceva pentru să s-ar putea, ceva pentru că m-ar ajuta, ceva care m-ar putea salva...
