Improvizaţie de nota 10

vineri, 12 decembrie 2014
Am încercat să povestesc I'm Pro Show-ul de joi seară. Şi mi-am dat seama că nu prea am cum. Celor care nu au reuşit să ajungă le-am repetat pe un ton strident că au pierdut o reprezentaţie foarte mişto. Iar celor care nici nu au avut de gând să participe... nu pot decât să le arăt câteva imagini şi să îi las să-şi imagineze cam ce fac oamenii-artişti acolo, pe scenă.
"I'M PRO SHOW cu SOCIAL ACT THEATRE și invitatul special DRAGOȘ MUSCALU" - pe numele lui de event - a fost o porţie copioasă de umor fain, actorie, talent, imaginaţie, muzică, improvizaţie şi alte chestii din acelaşi meniu. După cum a precizat Dragoş Muscalu în introducere şi în introducerea-introducerii (şi sper să nu fi fost o glumă!), spectacolul a participat prin video live streaming la un festival de teatru sport din Quebec (...şi restul detaliilor pe care le-am notat în carneţel... chiar nu le mai înţeleg :) )
Îi aplaud din nou pe cei care ne-au animat o seară mohorâtă şi ne-au dăruit hohote de râs cam cât să ne ajungă două săptămâni. Oana Mogoş, Radu Horghidan, Florin Toma, Răzvan Clopoţel, Dudu (la pian) şi Muscalu. Dragoş Muscalu.
Şi Onor Publicul. Şi copilul din cadă...

P.S. Mai vrem! 



 


I'M PRO SHOW cu Social Act Theatre şi Dragoş Muscalu

marți, 9 decembrie 2014
Social Act Theatre, singura trupă de teatru independent din Galaţi, aduce un nou show de improvizaţie pe scena teatrală locală. Deşi promovat sub acelaşi nume ca în trecut, I'M PRO SHOW-ul iernii 2014 va fi unul mai proaspăt, mai dinamic şi mai interactiv faţă de ce ne-am obişnuit.

Despre ce este vorba?
Timp de o oră şi jumătate cei patru actori (Radu Andrei Horghidan, Toma Florin, Oana Mogoş şi Răzvan Clopoţel), prezentatorul (Dragoş Muscalu) şi un pianist (Maestrul Dudu) vor ţine piept unor probe de atenţie şi de agilitate muzicală, toate petrecându-se în ton cu "acordurile” publicului şi doar pentru deliciul acestuia.

Ce se întâmplă, de fapt?
Realitatea este una singură: se împarte spectacolul de improvizaţie în mai multe momente, se stabilesc regulile fiecărei probe împreună cu publicul, se strigă "act”, se improvizează şi, cel mai important, se râde copios. În cazul în care rundele devin prea uşoare pentru cei patru actori se schimbă rânduială jocului până când pe chipul acestora se va putea citi cu uşurinţă "suferinţa” tragico-comică. Nu vor lipsi voluntarii din public, dar nici surprizele pe care le vom face cunoscute la momentul potrivit.

Cine este invitatul special?
Dragoş Muscalu, invitat de onoare al trupei Social Act Theatre, este una dintre figurile moderne ale improvizaţie. şi-a început ascensiunea în teatru încă din anul 2000, iar în prezent îşi "exersează” talentul de improvizator în trupele “Just Push Play” şi “Freeze!”. Mai multe detalii despre actorul, improvizatorul, MC-ul şi trainerul Dragoş Muscalu puteţi citi pe pagina lui - dragosmuscalu.ro - însă veţi avea şansa să îl cunoaşteţi pe viu, în postura de prezentator la I'M PRO SHOW.

Cum, când şi unde?
Săptămâna aceasta, joi, pe 11 decembrie, începând cu oră 19.00, pe scena Teatrului Dramatic "Fani Tardini” din Galaţi. Adresa: Str. Domnească Nr. 59. Telefon 0236 412 745. Preţul biletului: 25 lei - poate fi achiziţionat de la casieria Teatrului Dramatic “Fani Tardini”. Program casierie: zilnic, între orele 09.30-11.30, 17.00-20.00.

Numărul locurilor este limitat şi chiar dacă afirmaţia pare o şmecherie de marketing, e pe bune!


"Donează" şase minute

marți, 2 decembrie 2014
Voi scrie acest articol cât mai scurt. Cu gândul că vei investi restul minutelor economisite în susţinerea şi promovarea proiectului APCA, unica asociaţie din Galaţi dedicată sprijinului copiilor cu autism. Putem contribui fiecare la obţinerea finanţării de care are nevoie Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism din Galaţi cu ajutorul unui simplu vot. Cât mai curând... cel târziu până pe 11 decembrie.

Cine este APCA? 
Detalii şi informaţii găseşti pe blogul asociaţiei şi pe pagina de facebook

Ce implică proiectul pentru care votăm? 
Descrierea integrală a campaniei este disponibilă pe pagina teimplici.ro

Cine mai susţine proiectul APCA? 
Poţi afla urmărind event-ul creat pentru această campanie

Unde votezi? 

Cum votezi?
Pasul 1. Apasă butonul de Autentificare şi creează-ţi un cont. Atenţie la parola, aceasta  trebuie să conţină obligatoriu o literă mare, un număr şi un simbol. Ex: Albert7%
Pasul 2: Activează contul intrând pe linkul primit pe adresa ta de e-mail
Pasul 3: Revino la pagina proiectului şi apasă butonul VOTEAZĂ!

Te invit să citeşti întreaga descriere a proiectului susţinut de APCA şi, dincolo de detaliile tehnice, să înţelegi că sprijinul tău, fiecare vot şi fiecare share al campaniei înseamnă implicare.





Ghidul ochelaristului începător

joi, 30 octombrie 2014
Să zicem că ai în mână o reţetă pentru ochelari. A ta. Pe care nu vezi să o citeşti de la distanţa normală mână-ochi. Să zicem că pică cerul pe tine să îţi alegi ramă şi lentile sau să înduri apoi priviri şi păreri. Ei, asta e doar partea soft. Intro-ul. Distracţia începe abia mai târziu, când înveţi să convieţuieşti cu obiectul care-ţi şade non-stop pe nas.
Prima lecţie, pe care nu ţi-o zice nimeni la optica medicală. Chiar dacă îţi explică cum se curăţă lentilele şi cum se aşează ochelarii în toc. Da’ nu-ţi zice nimeni: bă, ţine minte că-i porţi!!! Care este primul lucru pe care îl faci după ce ieşi de la ei? Duci instinctiv mâna la ochi şi îţi aşterni o frumuseţe de amprentă pe lentilă... Atunci - abia atunci - ştii că viaţa ta s-a schimbat pentru totdeauna.
Apoi lecţiile curg lanţ: Când ajungi acasă descoperi cu stupoare că distanţa până la paharul cu bere este mai scurtă de dincolo de ochelari. Drept pentru care loveşti paharul, îl verşi peste un teanc de hârţoage şi înjuri de toţi banii pe care i-ai cheltuit cu ei. A doua zi, când pleci la serviciu, lumea este iarăşi în ceaţă. Abia când nu poţi citi traseul la maxi-taxi îţi dai seama. I-ai uitat acasă. Şi nu, înjurăturile chiar nu ajută!
Când eşti proaspăt ochelarist, cu normă întreagă, mersul prin ploaie, sportul şi gătitul devin mici coşmaruri cotidiene. Să umbli pe stradă cu lentilele ornate în picături nu e nici sexy şi nici practic. Ca să nu mai zic că îţi pune în pericol viaţa la proba traversatului de stradă. Iar când ridici capacul unei crătiţi în misiune, pe aragaz, ceaţa capătă o nouă dimensiune. Exact cât a lentilelor tale! Să mai zic şi cum e la sală?...
Am două luni de purtat ochelari. Cu unicul scop de a vedea mai limpede ce se petrece în jur. Singura zi când m-am aventurat până la piaţă fără ei a fost o mică orbecăială. Ce am învăţat în vremea asta, în afară de a-mi ţine degetele departe de lentile... Întotdeauna, dar întotdeauna!, să ai la tine (sau pe tine) ceva cu care să îţi poţi curăţa ochelarii. Cârpa lor moale, şerveţele, tricou din bumbac. Murphy ştie de ce! • Cu cât îţi aşezi ochelarii la un nivel mai jos cu atât creşte probabilitatea să îi loveşti/turteşti/calci/uiţi. • În primele luni e bine, e chiar indicat, să ai un tic, să atingi mereu câte un braţ lateral. Astfel verifici că încă-i mai ai. (Aviz amatorilor care-şi uită ochelarii la stomatolog!) • Întreabă un prieten! De preferinţă ochelarist cu mai multă experienţă. Vei afla că lentilele se curăţă cel mai bine cu soluţii speciale (logic!) sau cu detergent lichid de vase şi apă călduţă. • Poartă un toc de ochelari la tine, mai ales în zile cu situaţii de risc. Gen băut peste măsură. • Nu uita să îţi roteşti privirea şi să o programezi pentru imagine prin şi pe lângă lentile. Privitul în colţul ochiului are şi el dreptul la viaţă. • Şi încearcă să te descurci, pe acasă, fără ei. Nu cred că îţi ajută privirea în vreun fel, dar te pregăteşte pentru situaţiile critice...
Din experienţa mea mică şi negativistă, legată de ochelari, am aflat că e nevoie de probe. Pentru că prima mea ramă a fost un chin, a fost grea şi rigidă şi îmi dădea după câteva ore dureri după urechi şi pe locul unde se sprijinea pe nas. Chiar şi după ani de uz. Drept pentru care mi-am luat a doua ramă uşoară şi flexibilă. Şi ştiu deja care va fi cea de-a treia. Şi mai ştiu că am vreme o viaţă întreagă să încerc toate modelele. Pentru că ăsta e unul dintre angajamentele alea, pentru totdeauna, de care mă feream al dracu’ 

Susţinem Social Act Theatre în semifinale!

luni, 20 octombrie 2014

Astăzi, de la ora 20.00, la Music Club din Bucureşti are loc un eveniment istoric: confruntarea creativă şi curajoasă dintre trupele "Backstage Boys" din Bucureşti şi "Social Act Theatre" din Galaţi.
Toată chestia e nu să fii în siguranţă… ci să rişti totul în faţa spectatorilor, iar când o dai în bară să nu te bosumfli, ci să fii în continuare vesel şi dornic de joacă!”, explică Keith Johnstone, inventatorul formatului de Teatru Sport.
Jocuri de agilitate, jocuri cu surprize, jocuri muzicale sau cu voluntari, toate acestea şi multe altele vor fi ingredientele spectacol dinamic, intens şi super-distractiv. Două echipe a câte trei actori, un MC, un muzician, Expertul Tehnic, Expertul Narativ şi Expertul în Divertisment (ai ghicit, publicul) vor da ce e mai bun din ei timp de două reprize a câte 45 de minute.
Spectacolul din această seară face parte din etapa de semifinale a unui eveniment desfăşurat în premieră naţională.
Teatru Sport - un format internaţional jucat în întreaga lume - încurajează improvizatorii să se arunce în vâltoarea spontaneităţii, să creeze poveşti despre viaţă, să propună puncte de vedere puternice, totul în cadrul unei seri de teatru improvizat. Spectatorii sunt atraşi şi reacţionează adesea ca la un eveniment sportiv, spectacolul rămânându-le în minte mult timp după aceea. 
Campionatul Naţional de Teatru Sport face parte din ediţia a doua !MPRO - Festivalul Naţional de Improvizaţie. Meciul de astăzi, în care îi vom susţine pe gălăţenii de la Social Act Theatre, poate fi urmărit şi în direct, prin live streaming, pe improfest.ro/nou/campionatul-direct-pe-facebook

 * informaţii preluate de pe pagina de facebook a evenimentului: 

   Social Act Theatre vs. Backstage Boys - Semifinalele Campionatului Naţional

Cumplit oraş de spectatori

duminică, 19 octombrie 2014
N-am înţeles vreodată de ce nu merg gălăţenii la concerte. Ce îi ţine departe de sălile de spectacol, de cluburi, de stadioane... De ce preferă concertele gratuite şi ieftine. Nu am înţeles de ce ăştia care-şi reneagă statutul de moldoveni şi dau share pe facebook la melodii melodioase lipsesc cu desăvârşire de la concertele cu adevărat faine. Nu, n-am priceput în ruptul capului cum poţi să fii fan Proconsul, Mărgineanu, Taxi, Loredana, Viţa, Stratan, Luna Amară, Partizan - şi câţi alţii care au trecut prin Galaţi - fără să scoţi din portofel banii de bilet ca să îi vezi live, în carne şi oase.
În seara asta m-a lovit o mare tristeţe. Pentru că acum ceva vreme, la o bere, la palavre, mai mulţi inşi laolaltă nutream speranţe că toamna-iarna-primăvara asta vom avea parte de-o minune în rândul concertelor live în oraş. O redeschidere la "Scena" şi câteva - măcar câteva mici - cântări mişto la care să bem bere în picioare şi să trecem cu vederea sonorizarea proastă.
Dar nu. Club Scena NU se mai redeschide! Ba chiar s-a închis definitiv. În spaţiul respectiv vor apărea cât de curând nişte birouri, iar muzica şi petrecerile vor rămâne doar în amintiri şi în poze. Vestea am aflat-o în seara asta, live, la ultimul spectacol susţinut acolo. S-a lăsat categoric cortina... Şi am mari îndoieli că se va deschide prea curând vreun alt club care să poată găzdui un concert în condiţii decente.
Ce alte opţiuni avem în Galaţi? Păi, sigur, există Teatris. Că e sau că nu e de fiţe rămâne de discutat la nesfârşit. Dar cum să mergi la un concert fără să ţopăi măcar puţin, cu o bere în mână? Da... şi-ar mai fi Union Jack. Nu, mersi! Mi-a ajuns o singură dată scena aia chinuită într-un colţ. Păi, să ne punem speranţele în S zic. Şi să ne rugăm pentru o minune, să mai înalţe careva tavanul, poate n-o să mai fie sound-ul ca într-o fântână... Ori la Daily, facem o saună mică, în grup. Sau ne luăm bilete la concertele din Bucureşti şi emigrăm în uichend.

Pentru că Galaţiul a devenit mult prea mic pentru muzica live din România!    



Invitaţie la teatru

duminică, 21 septembrie 2014
Se va ridica mâine cortina pentru prima ediţie a Festivalului de Teatru Independent "Butterfly Effect". Vor fi în total şapte zile de teatru, 16 spectacole, 17 trupe de teatru independent, conferinţe, lansări şi un recital. Vă invit să vedeţi programul pe facebook sau pe pagina Social Act Theatre şi să vă alegeţi măcar câte o piesă la care să mergeţi. Pentru că o mână de oameni au depus eforturi uriaşe pentru a aduce în Galaţi încă un festival de teatru care să ne facă mândri de oamenii talentaţi pe care îi avem aici.

Programul Festivalului

Luni - 22 septembrie
14:00 - Deschiderea festivalului; Conferinţă Cristian Theodor Popescu (regizor) – “O încercare de clasificare a raporturilor spectacol-public”
19:00 - “Dreaming Romania” - coregie: Radu Horghidan şi Mihai Pintilei, produs de Teatru Fix - nerecomandat sub 18 ani - Yoobi Pub
21:00 - “Gunoierul” de Mimi Brănescu - produs de Asociaţia ARTemotion Oradea - Sala Studio a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

Marţi - 23 septembrie
14:00 - Conferinţă - prof.univ.dr. Miruna Runcan (citic de teatru)
15:00 -17:00 - Atelier de improvizaţie teatrală - Trainer Dragoş Muscalu
19:00 - “Cântec de leagăn” - o poveste despre Maria Tănase; regia Carmen Lidia Vidu - Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”
21:00 - “Carpathien Garden”, regia: Radu Iacoban şi Tudor Istodor - produs de Compania Godot Cafe Teatru NERECOMANDAT SUB 14 ANI - Yoobi Pub

Miercuri - 24 septembrie
14:00 - Conferinţă - Mihaela Michailov (dramaturg, critic de teatru) – “Principii şi metode în teatrul educaţional”
19:30 - “Sub Pământ. Valea Jiului 2012”, regia: David Schwartz, Produs de Asociaţia O2G - Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”
21:00 - “Be a Man”, regia şi coregrafia: Elena Anghel, Produs de Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” Bucureşti - Sala Studio a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

Joi - 25 septembrie
14:00 - Lansare Gazeta de Artă Politică nr. 7
18:00 - “Nu ne-am născut în locul potrivit”, regia: David Schwartz, Produs de Asociaţia O2G - Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”
19:30 - “Aggressive Mediocrity”, regie şi concept: Catinca Drăgănescu, Coproducţie Asociaţia Arena şi Teatrul Luni de la Green Hours - Yoobi Pub 
21:00 - “Retox”, regie Eugen Jebeleanu, produs de Compagnie 28 & Unteatru Bucureşti - Sala Studio a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” - nerecomandat sub 18 ani


Vineri - 26 septembrie
14:00 - Conferinţă Iulia Popovici (critic de teatru) - “Inventatorii lumii noi”
15:00 - 17:00 - Atelier de Expresie Corporală “Conştiinţa mişcării”, coregraf Elena Anghel
18:00 - “Don’t Cry Baby”, regia Eugen Jebeleanu, produs de Teatrul LUNI de la Green Hours şi Compagnie 28 - Yoobi Pub - nerecomandat sub 18 ani
20:00 - “În Parc”, regia: Radu Iacoban, produs de Compania Godot Cafe Teatru - Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

Sâmbătă - 27 septembrie
14:00 - Conferinţă - Ionuţ Sociu (critic de teatru) - “Spectatorul-spectacol. Limitele participării”
18:00 - “Vot”, Concept: Ioana Păun, Produs de Atelier 35 - Holul Universităţii “Dunărea de Jos” (intrare liberă)
19:30 - “Colibri”, regia: Florin Piersic Jr., produs de Doctor's Studio - Sala Studio a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”
21:00 - “LSD Theatre Show”, regia: Horia Suru, produs Doctor's Studio şi Godot Cafe Teatru - Yoobi Pub
00:00 - Concert Adrian Nour (finalist Vocea României) - Yoobi Pub

Duminică - 28 septembrie
14:00 - 16:00 - Conferinţă de închidere a festivalului
18:00 - “Doggystyle”, regia: Radu Horghidan si Florin Toma, Produs de Asociaţia Social Act Theatre - Yoobi Pub 
19:30 - “Freak Show” de şi cu Florin Piersic Jr. - Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” 
21:00 - Festivitatea de Premiere Sala Mare a Teatrului Dramatic “Fani Tardini”

Biletele sunt puse în vânzare la casieria Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

Septembrie

joi, 11 septembrie 2014
Toamna asta vine cu o agendă încărcată pentru gălăţeni. Se petrec o groază de evenimente, dintre care vi le înşirui pe cele de care mi-am amintit la momentul redactării. Mai multe detalii despre fiecare veţi găsi accesând linkurile din text. Şi, exceptând piesele de teatru, evenimentele menţionate au intrarea liberă. Sunt toate lucruri faine, realizate de oameni frumoşi. Merită! 

- 10-14 * Cupa României la Hockei pe Gheaţă
- 11 - joi * Campionatul de Bowling @ Club Parol
- 12 - vineri * Galaţi Auto Show 2014, pe Faleza Dunării
- 13 - sâmbătă - "Trei nopţi cu Madox" @ Teatrul Dramatic Galaţi
- 14 - duminică * "Cei trei purceluşi" @ Teatrul de Păpuşi "Gulliver"
- 16 - marţi * Bere şi muzică live by Hippie @ Cheers Pub
- 17 - miercuri * Se joacă whist la Paris Cafe. Ca în fiecare miercuri...
- 18 - joi *- Începe un nou sezon de Pub Quiz. 
- 19 - vineri * Vernisajul expoziţiei de grafică "Linogravură" - Liliana Tofan @ Cafeneaua La fani * Seminarul gratuit "Preia controlul emoţiilor tale"
- 20 - sâmbătă * Zilele Europene ale Patrimoniului -  expoziţie de ilustrate vechi şi spectacol de muzică medievală * Învăţăm să mergem cu bicicleta
- 21 - duminică * Marea Bicicleală - ziua fără maşini * Expo Foto "Ghouls, Kings and Thrills" @ Paris Cafe
- 22-28 * Festivalul de Teatrul Independent "Butterfly Effect", ediţia I

Şi, în oricare dintre zilele astea, vă puteţi înscrie la SemiMaratonul Galati. Dar despre asta vom povesti mai multe în curând...                     

O glumă fără haz: colectarea selectivă

duminică, 31 august 2014
Citeam zilele trecute articolul Nicoletei care mi-a ridicat oarecum mingea la fileu. Căci începusem de multă vreme un text căruia nu-i prea găseam sarea şi piperul. Când vine vorba de colectarea selectivă, vocile se înteţesc şi comentariile curg lanţ. Da, ţiganii îşi fac de cap cu furatul peturilor de la punctele de colectare. Da, igloo-urile de colectare sunt tot mai rare. Şi-ar mai fi zeci de alte amănunte de adus în discuţie. Despre ceea ce se întâmplă dincolo, în stradă...
Dar ce-ar fi să aruncăm o privire în casele oamenilor? În coşurile lor de gunoi, mai exact. Câţi dintre voi au cea mai vagă idee despre rostul colectării selective şi ce anume implică ea? Vă întreb şi vă provoc să răspundeţi! Cine are acasă vreun coş de gunoi/ cutie/ recipient în care să colecteze deşeuri care ar putea fi reciclate sau refolosite? Aveţi habar unde puteţi duce bateriile şi becurile uzate? Sau v-aţi gândit vreodată că pet-urile cu care vă mândriţi că le aruncaţi în igloo-ul galben ar trebui mai întâi presate? Iar despre uleiurile uzate am mai scris... Realitatea este cu mult mai tristă decât orice statistici! Colectarea selectivă este, în România, o glumă fără haz. Cei mai mulţi locuitori au o singură găleată de gunoi, sub chiuveta din bucătărie. Unde aruncă şi cojile de cartofi şi recipientul de bere şi borcanul de la bulion. Iar imprimanta stricată, care nu încape în găleata mai sus menţionată, ajunge direct în container!
Pot înghiţi la nesfârşit miştourile despre ecologişti şi despre salvatul planetei. Dar astea n-or să mă abată vreodată de la convingerea că suntem o naţie de nesimţiţi. Că ne ascundem gunoiul sub preş şi îi arătăm cu degetul pe cei de la care avem pretenţia să îl cureţe. Că trecem cu scroll-ul rapid peste titluri „verzi” şi schimbăm canalul de la documentarele despre mediu. Iar apoi ridicăm din umeri: da’ noi n-am ştiut. Haideţi să învăţăm să fim civilizaţi dacă avem pretenţia să trăim într-o ţară civilizată!
Sunt la modă acum lepşele şi provocările. Leapşa mea e să daţi un search pe google pentru „colectare selectivă” şi să citiţi măcar trei articole pe tema asta! Iar provocarea pe care vi-o lansez este să căutaţi un spaţiu - acasă şi la serviciu! - unde să depozitaţi gunoaiele refolosibile/reciclabile. Acum să vă văd cât sunteţi de inspiraţi şi de viteji!


Vineri: improvizaţie şi umor. I’m Pro Show

miercuri, 27 august 2014
Vă invit să începem uichendul altfel, cu o piesă de teatru. Care vă va aduce, garantat, zâmbetul pe buze! Pentru vineri seară vă propun un spectacol proaspăt, interactiv şi dinamic, care îmbină jocul actoricesc şi spontaneitatea! I’M PRO SHOW!
Social Act Theatre, prima trupă profesionistă de teatru independent din Galaţi, îşi începe stagiunea cu cea de-a treia reprezentaţie - niciodată la fel - a spectacolului de improvizaţie „I’m Pro Show”!  Vom râde cu lacrimi împreună cu actorii Radu Horghidan, Florin Toma, Vlad Ajder, Oana Mogoş, Răzvan Clopoţel şi Ştefan Forir. Acompaniaţi, la pian, de omul-orchestră Damian Vlad a.k.a. Dudu Mic. 
Vineri, 29 august, începând cu ora 20,30, vom fi spectatorii unui show excepţional, plin de umor. La Yoobi. Rezervările se fac la numărul de telefon 0737 11 00 99. 

Un manifest rătăcit

miercuri, 20 august 2014
E înfiorător uneori să caşti ochii. Să priveşti în jur conştient. Să observi indivizi şi să auzi expresii care îţi strepezesc dinţii. E cutremurător de-a dreptul când te trezeşti întrebându-te cu voce tare, în plină stradă: ce dracu’ caut eu aici!?
Într-o conversaţie recentă am dezbătut (a câta oară!?) chestiunea tembelilor şi efectul nociv al tembelismelor pe care le propagă. A specimenelor care se manifestă zgomotos şi fără scrupule în orice fel de împrejurări. Exemplele sunt fără număr: pe străzi, în magazine, în mijloacele de transport, în instituţii, la spectacole şi concerte, în parcuri, în spitale. Mai ales în gări! Şi în orice alt loc unde li se mai permite să se exprime liber, deşănţat.
Nu am răbdare şi nici energie astăzi. Nu pot să mai car în spinare întrebări de genul „de unde apar ăştia şi încotro se duc?”. Nu mai găsesc nici măcar fărâma aia de optimism stupid, că poate se vor schimba vreodată. Pentru că nu se schimbă şi, pe deasupra, otrăvesc totul în jur.
Mai am ceva putere astăzi pentru un strigăt gâtuit. Că le suntem complici şi le suntem scalvi. De câte ori coborâm privirea sau ne acoperim urechile. Şi ne îndreptăm către colţul nostru confortabil, ferit. De câte ori ne rotim pe călcâie şi plecăm cu pas grăbit lăsându-i să-şi facă de cap. De câte ori înjurăm sau ne mâniem numai în gând, privindu-i încurcaţi în ochii sclipind a „n-ai tupeu!”.
Am spus-o şi repet la infinit. Că noi, majoritatea, ne declarăm scârbiţi. Fără să mişcăm un deget. Că renunţăm la orice gest de vitejie când vine vorba să-i înfruntăm pe miştocari. Că piere dreptatea în noi în faţa mizerabililor care-şi dau arama pe faţă ca să intimideze. Că ucidem în faşă proiecte şi planuri numai de teama că pe-acolo, pe undeva, ar putea să răsară nişte grosolani cu gurile slobode.
Aşa moare de fiecare dată câte un pic de libertate. În noi. Aşa mai răsare câte ceva curaj. În ei, în fiecare dintre ei...

Donează. Vechituri. La Muzeu!

luni, 11 august 2014
Să-mi scuzaţi tonul direct şi răstit. Din experienţă mă simt nevoită să exclam şi să subliniez că nu e o glumă. Că Muzeul chiar are nevoie de obiecte vechi. Şi, culmea, chiar ştie ce să facă cu ele! Că între denumirea pretenţioasă de „antichitate” şi cea de „vechitură” este o distanţă. Însă, oricum le-aţi spune, dacă aveţi lucruri mai vechi de zece ani - măcar - aţi putea întreba în stânga şi în dreapta înainte să le aruncaţi. Aiurea.
Pe afişul campaniei "Donaţi trecutul pentru viitor!" scrie clar cam care sunt obiectele vizate. Cui trebuie să vă adresaţi. Şi ce primiţi drept recompensă. Dacă aveţi nevoie de una... Iar dacă v-o fi ruşine să sunaţi şi să spuneţi că aveţi acasă nişte lucruri de care vreţi să scăpaţi... nu e problemă. Trimiteţi un mail, un mesaj, ceva... şi vă spun eu exact cu cine trebuie să vorbiţi. Fără „dumneavoastră”, dacă de asta vă e jenă.


Realitatea e simplă: sunt oameni care iubesc vechiturile şi oameni care nu. Asta vi-o zice una care a fost în ambele tabere. Şi care plânge de câţiva ani pe la uşi după un televizor vechi. În schimbul ăluia pe care l-a aruncat la gunoi.
Sunt oameni care ştiu bine valoarea obiectelor vechi, dar nu au timp şi nici dispoziţie să le valorifice. Sunt alţii care moştenesc lucruri superbe, însă mult prea învechite pentru gustul lor. Şi sunt mulţi oameni care au păstrat o viaţă mici comori pe care ar prefera să le lase în grijă unui muzeu. Oricum ar fi, profitaţi de şansa asta de a lăsa o părticică mică din istoria noastră istoriei altora. Muzeului de Istorie.

Folk You... very much

vineri, 8 august 2014
Găsit nisip în portofel. Şi sub capacul obiectivului. Vama mi s-a furişat în geantă, vrea să se facă cucoană, la oraş. Habar nu are cât e de greu şi de trist să-ţi trăieşti viaţa departe de foşnetul mării. Departe de un orizont în spatele căruia poţi născoci orice, oricât, oricând...
Mi-e greu să povestesc cum a fost prima mea întâlnire cu Vama Veche. Cu Folk You. Două vise într-unul. Mi-e şi mai greu să nu povestesc. Cumva ştiu că am mai fost pe-acolo. Că am dormit deja pe plajă, că am văzut răsărituri, că m-am îndrăgostit, că am înotat. Într-o altă viaţă.
În asta... în uichendul ăsta... am cântat, ţopăit şi iarăşi cântat. Strecurat printre oameni mulţi. Şi frumoşi. Băut cafele la ibric. Pozat. Fredonat. Bălăcit în mare, printre alge. Aţipit la soare. Bere. Şuşu în iarbă. Trezit cu refrenul foşnetului de valuri. Vinovaţii fără vină. Cinci lei duş cu apă rece. Purtat papuci găsiţi aiurea, pe plajă. Băiat drăguţ invintându-mă dimineaţă la cafea. Eu refuzând. Proasto...
M-am întors de la prima întâlnire cu Vama & Folk You cu amintiri frumoase. Pe care mi le repet întruna în gând, ca nu cumva să le rătăcesc acolo, pe undeva. Cea mai nostimă... că mi-am pierdut vineri seara tenişii în valuri şi i-am găsit sâmbătă, tot seara, pe mal. Asta rămâne de poveste. Imaginează-ţi: o mare neagră purtându-mi tenişii roşii...

Prost cu diplomă - caut (sau nu!) job

miercuri, 9 iulie 2014
A dat (iarăşi) norocul peste mine să monitorizez aplicanţii unui job. Online. CV-uri peste cv-uri, zâmbete în colţ de gură, click dreapta: save page as... Rutină. Am mai făcut-o şi cred că pe undeva am învăţat exact cum să selectez oamenii potriviţi dintr-o privire. Dar nu asta era povestea...
Astăzi am râso-plâns în faţa unui sivi. Al unui individ atât de tembel încât habar nu are cum s-o ascundă. Redau pe scurt, atât cât se poate, detalii extrase din pagina expediată de el. Numărul de telefon al tembelului are 11 cifre! E-mail: pitbull......@.....; Scrisoarea de intenţie conţine cinci prescurtări, cinci semne de exclamare, un dezacord şi afirmaţia „in fiecare zi invat cate ceva nou”. (Să mori tu!) La capitolul experienţă individul zice că a fost angajat la „compania unui prieten”. Cireaşa de pe tort - o poză cu el în trening, sprijinit de-un gard.
Mă, când eşti aşa cum eşti tu... te foloseşti de variantele ajutătoare! Identifici un amic cu ceva mai mult IQ, îi faci cinste cu două beri şi îl rogi să-ţi facă un CV decent. Dacă se pricepe şi la un crop - portret - la poză merită deja şi o pizza. La fifti-fifti mai tai de pe listă balastul, că nu-i pasă nimănui de încercările tale cu valabilitate o lună-două. Iar de întrebat publicul e musai! Că unul mai isteţ ori mai beat s-ar putea să se prindă că eşti şomer pentru că nu ţi-ai numărat numărul de telefon.
De ce am scris toată polologhia asta? Pentru că lumea în jur vorbeşte de examene, rezultate, facultăţi, cariere... Dar mă îndoiesc sincer că proaspeţii adulţi au habar să îşi scrie un CV. Pentru că proştii de rând sunt atât de proşti încât le fuge propria umbră de sub picioare de ruşine. Atât de limitaţi că nici tot google-ul din lume nu reuşeşte să le smulgă câte un copy-paste executat cu folos.
Bă, pitbull, ai să mori şomer! Şi prost! Convins că madamelor de la „resurse umane” nu le-a plăcut de moaca ta din vacanţa de anul trecut. Nu-ţi sună telefonul, aşa-i? Lasă... ai şi mai multe zile la dispoziţie să mai înveţi câte ceva nou...

Galaţiul, la mişto (II)

duminică, 29 iunie 2014
Astăzi, de Ziua Dunării, în mai toate oraşele din sudul ţării se desfăşoară o campanie de curăţare a malurilor fluviului. Let’s Do It, Danube! Idee care mi s-a părut grozavă de la bun început şi la care m-am înscris în urmă cu câteva săptămâni. Într-un final am primit vineri e-mailul cu detaliile pe care le tot aşteptam. Sau nu. Cum că vom merge să curăţăm faleza din Galaţi... Am verificat pe site dacă e vorba despre aceeaşi campanie la care mă oferisem voluntar şi l-am sunat pe omul de contact pentru lămuriri. Mi-a repetat scurt ceea ce scria în mesaj: că ne vom întâlni la Căpitănie şi vom curăţa Faleza. Iar după câteva întrebări şi schimburi de replici m-a invitat frumos să nu vin...
Repet două dintre întrebările adresate tipului: Aveţi idee cât de mudare sunt malurile Dunării dincolo de faleză şi în împrejurimile Galaţiului!? Cum se poate să risipiţi energia şi timpul voluntarilor, saci menajeri şi mănuşi pentru a „curăţa” o zonă destul de curată, de care se ocupă deja o firmă de salubritate?


Ştiu, cunosc deja de pe blogul Georgianei punctul de vedere vizavi de cât este (sau pare) de murdar locul de promenadă preferat al gălăţenilor. Însă, în mintea mea, campania de curăţare a malurilor Dunării are a face cu strângerea gunoaielor de pe plaje, care ar putea ajunge în ape.
Let’s Do It, Romania! - vrei să vezi malurile Dunării care plâng sub gunoaie? Trimite-ţi voluntarii să strângă gunoaiele în zona de după Trecerea Bac, până la plajă. Sau pe malul celălalt al Dunării, unde îşi leapădă gălăţenii mizeriile de ani buni. Ori în pădurile dinspre Brăila, unde nu există zone amenajate pentru gunoi şi toate deşeurile sunt aruncate direct în apă sau în pădure. Şi lista rămâne deschisă pentru fiecare segment de mal de Dunăre pentru care salubritatea rămâne un vis frumos, pe termen nelimitat.
Nu, nu îmi pare rău că nu sunt pe Faleză, acum, adunând mizeria unor gălăţeni mai mult decât nesimţiţi. Îmi pare sincer rău că nu sunt pe un mal de Dunăre neamenajat care merită să fie curat zi de zi, nu numai de ziua lui. Îmi pare rău că la noi, la Galaţi, campania asta este bifată pe lista activităţilor de divertisment din weekendul ăsta. Îmi pare rău că voluntariatul, campaniile ecologice şi curăţenia se practică în stilul cu care am fost obişnuiţi, la mişto...

Galaţiul, la mişto (I)

vineri, 20 iunie 2014
Habar n-am să intru direct în subiect. Mai ales în ăsta. E povestea pietonului care umblă pe trotuare înguste. Tuşind insistent, fals, în spatele celor care merg agale, câte doi-trei, ocupând toată lăţimea lor. Înjurându-i pe şoferii care-şi urcă maşinile peste limita bordurilor...
Alaltăieri, pe un astfel de trotuar îngust, mi-a fost dat să nimeresc o născocire demnă de scenă în filmele cu proşti. Pe Regiment 11 Siret, în staţia de autobuz/maxi-taxi de unde plec spre casă, a răsărit un acoperământ care ocupă jumătate din lăţimea spaţiului pietonal. O staţie în sensul cel mai înfipt în asfalt al cuvântului! 

https://www.facebook.com/IntreNoiFieVorba

Preţ de câteva minute, aşteptând, am urmărit trecătorii şi mi-am imaginat zeci de situaţii în care oamenii se vor împiedica de idioţenia răsărită pe trotuar. De la banale intersectări ale celor care vor trece în sensuri opuse pe acolo, până la situaţia când un şofer meseriaş va parca dincolo de bordură, obturând de-a dreptul trecerea.
De fapt mint, nu m-am gândit întâi la trecători ori la maşini. Ci la cei care vor trece pe acolo împingând căruciorul unui copil. (Şi poate că nu mi-ar fi păsat vreodată de treaba asta dacă nu aş fi fost de câteva ori în situaţia de a nu avea un trotuar pe care copilul din grija mea să fie în siguranţă.) M-am gândit la scaunele cu rotile...
Hm, da, am tot încercat să mă amăgesc cu un soi de apreciere. Cum că minţile luminate ar fi plănuit, cu conştiinţa încărcată, să ne apere de vreme rea. Dar la o scurtă căutare pe google am găsit şi modele de staţii mai suple, numai bune pentru trotuarele noastre chinuite de urbanism. Şi-am revenit la primul gând: Galaţiul... luat la mişto...

Hai-hui

miercuri, 18 iunie 2014
Nu, nu mă gândisem vreodată să vizitez Botoşaniul. Nu ştiam decât că este departe şi că accentul lui moldovenesc este mai pronunţat decât al nostru. Nu l-am căutat vreodată pe hartă, nu l-am căutat nici pe google... Iar astăzi îmi pare sincer rău!
Destinaţia din weekend - Botoşaniul - a fost poate cea mai plăcută surpriză pe anul ăsta. Un oraş atât de liniştit şi de frumos, cu împrejurimi atât de prietenoase, încât mi s-a părut o amară amăgire să-l avem gazdă pentru doar pentru puţine ore. Un oraş cu verdeaţă, străzi curate, tramvaie frumoase, arteziene, parcuri... Cu un splendid centru vechi... Cu muzică bună şi oameni frumoşi.
https://www.facebook.com/IntreNoiFieVorba
E drept că vizita a fost scurtă, poate prea scurtă pentru a fi vreme să-mi schimbe cineva sau ceva impresia bună. Starea euforică. Dar am rămas cu dorinţa aia sfredelitoare de a mai vizita încă o dată oraşul, de a-l străbate la pas, de a-l poza în amănunt...
Am ajuns la Botoşani datorită & împreună cu Nicoleta Onofrei şi Marius Grama. Doi tineri poeţi debutanţi, premiaţi anul trecut la Concursului Național de Poezie ”Porni Luceafărul...”, care au fost invitaţi anul acesta să îşi lansezeze volumele de debut la Ipoteşti, acasă la Eminescu. Despre ei sper să vă mai povestesc multe pe viitor. La fel şi despre preafrumoasele oraşe ale Moldovei...

de ce n-aş scrie despre BGG5

luni, 9 iunie 2014
Pentru că lipsa feedback-ului la aşa un eveniment ar trebui să însemne ceva. Pentru că BGG-ul ăsta ar fi putut la fel de bine să fie BGx. Nu s-a discutat mai nimic despre Galaţi şi despre comunitatea bloggerilor de aici. Pentru că doi dintre invitaţi au venit cu discursuri standard, iar al treilea nici măcar nu s-a obosit să îşi pregătească unul...
Da, este de apreciat efortul depus de Gabriel şi de Georgiana în organizarea evenimentului. Atmosferă faină, oameni faini... însă prea puţine schimburi de idei şi păreri care să merite atenţia. Mai ales pentru cei care nu sunt direct preocupaţi de servere, spamuri, PR şi de cancanurile semnate zoso.
Mi-a rămas un gust amar. Pentru că la BGG-urile anterioare au fost lansate câteva idei faine. Şi m-aş fi aşteptat ca pe undeva să revenim la ele şi să construim ceva pe plan local. Însă nu numai că ideile vechi au rămas în aer, dar la întâlnirea asta nici nu s-a mai lăsat loc pentru iniţiative - noi sau vechi.
Singurele chestii pe care le-am găsit interesante s-au discutat la final, la o masă, între cinci oameni. Ceea ce mă face să tânjesc după vechile reuniuni mai restrânse şi mai creative. 

Pentru că la BGG5 noi, gălăţenii, încă ne mai întrebăm reciproc: da' tu ce blog ai?

şase

joi, 1 mai 2014
Când degetele mi se odihesc pe tastatură iar mintea cotrobăie după flash-uri de pus pe hârtie. Mă simt ca într-un carusel: dacă privesc în jur mi se face rău! Aşa că-mi pironesc privirea spre înalturi, de dragul zborului de o clipă...

Acasă cu Mob&Deco

vineri, 11 aprilie 2014
Mi-am dorit totdeauna un loc doar al meu. O casă mică şi lumioasă în care să-mi încapă universul tot şi din când în când o mână oameni în armonie cu el. De curând însă am decis că a venit vremea să îi caut sensul cuvântului „a locui”!  Iar acasă a căpătat un alt sens din ziua în care am hotărât să decorez totul de la zero. Pornind - cum altfel? - de la mobilier. Totul a început, desigur, cu zeci de ore de căutări şi documentări online. De la culori, materiale şi tedinţe până la ideile fixe pe care nu le-aş schimba pentru nimic în lume.
Din aproape în aproape, descoperind pagina www.mobdeco.ro am avut sentimentul că am ajuns, în sfârşit, la mine acasă! Pe lângă mobilierul întocmai cu dorinţele şi nevoile mele am descoperit o groază de idei excelente de decorare şi, mai ales, posibilitatea de a comanda şi a cere informaţii direct pe site. 
Răsfoind pagină după pagină am decis că livingul meu s-ar simţi fericit cu un colţar extensibil Perla. Elegant şi practic, ideal pentru spaţiul meu. Apoi, după alte câteva click-uri, am fost de-a dreptul fascinată de canapeaua Revolution, din piele ecologică, dotată cu un chit media incorporat (memory stick si iPhone music player, boxe) şi cu un elegant suport lateral pentru cărţi! Admirând modelul Palmer m-am declarat deja fericită că pot aduce orice culoare în livingul meu şi am căpătat încredere să mut canapeaua, măcar imaginar, în orice loc din încăpere.
După ce mi-am făcut o idee despre cum va arăta livingul în care îmi voi invita toţi prietenii am trecut la capitolul cel mai personal. Dormitorul. Patul meu. Tot pe www.mobdeco.ro am găsit soluţiile pentru oaza mea de relaxare. Uşor de înţeles că m-am îndrăgostit iremediabil de Rossville, pentru trăsăturile lui elegante, neconvenţionale. După părerea prietenei mele, Alden ar fi modelul care m-ar caracteriza cel mai bine, datorită design-ului avangardist şi a stilului multifuncţional. Însă ar mai fi de luat în considerare şi Umbria sau Messina, ambele moderne şi luxoase, care s-ar încadra de minune în dormitorul meu!
În două zile de răsfoit pagina Mob&Deco mi-am umplut coşul de cumpărături cu trei canapele şi patru paturi. Uşor de înţeles că va trebui să aleg doar câte un produs din fiecare categorie şi să mă decid, în final, asupra culorilor pe care să le aleg. Dar înainte de comanda finală voi ţine cont şi de sfaturile inspirate de pe site şi, desigur, de ofertele speciale.

 *material publicitar

în weekend - planuri de nuntă

joi, 3 aprilie 2014
Weekend-ul ăsta - de vineri dimineaţă până duminică seara - se petrece cel mai mare târg de nunţi din oraş, la Shopping City. Prilej cu care lansăm şi primul număr al unui ghid de profil care se va distribui gratuit în Galaţi şi Brăila. Toate astea sub numele "Nunta ta", eveniment pe care îl promovăm de ceva vreme. Noi, cei de la Addcity/ŞapteSeri/RadioZu. Aşadar, vă invit să aruncaţi o privire pe pagina event-ului şi să vă lăsaţi ispitiţi de concerte, defilări, promoţii, surprize... de certificatele noastre de căsătorie de o zi şi de numărul mare de expozanţi. 

fie-mi iertat pms-ul...

miercuri, 19 martie 2014
Sunt bărbaţi ăia de învaţă din filme. După ce le dau note de 7 pe imdb, cum primeau ei la orele de dirigenţie pe teme care-i făceau să roşească. Ăia de pricep că flirtul dintre personajele principale nu se petrece pe Marte. Că e pământean de-al nostru şi că are mai multe reţete decât cozonacul de paşti.
Bărbat ne place nouă femeilor să-i spunem individului care rămâne mereu în echilibru. Undeva pe graniţa dintre fascinant şi dezordonat. Desigur, înclinând mai mult către primul. Fără să-şi bage prea mult gel în păr. Ori să omită să îşi tundă unghiile. Potrivindu-şi hainele după normele de minimă estetică. Mestecând gumă doar până la coşul de dinaintea locului de întâlnire.


Sunt ceva mai bărbaţi ăia care nu gândesc (doar) între picioare. Care nu-şi dau testosteronul pe faţă undeva între primele şase replici şi trei ocheade. Chiar şi numai pentru a salva aparenţe prefabricate sau moştenite din tată în fiu.
În fine, bărbaţi sunt cei care ştiu că femeile au perioada aia a lunii. Plus zilele şi episoadele de dinainte. Stadiul de scorpie. Tunete şi fulgere. Punct. Restul rămân puberi forevăr sau cel puţin până le desenează vreuna, în creioane frumos colorate, diferenţele dintre sexe. Şi-ar mai fi...

Antirefren de zi lucrătoare

miercuri, 26 februarie 2014
Ai trăit degeaba... Dacă nu te-a sfâşiat o dată măcar, la birou, durerea căscatului continuu după o noapte nedormită. Dacă n-ai mers la lucru mai mult beat. De dragoste, de alcool, de... şi mai mult alcool, de ce vrei tu. Dacă n-ai dansat vreodată miercurea până să se facă joi. Dacă n-ai râs sau plâns fără program, în miez de noapte din miez de săptămână. Ai trăit degeaba dacă le-ai trăit pe toate numai în uiched, regulamentar, fără cearcăne şi remuşcări.
Trăieşti încă degeaba dacă nu hoinăreşti vreodată ore în şir ca să te relaxezi după job. Dacă nu ai curaj să îţi schimbi coafura într-o zi de marţi, între al doilea şi al treilea ceas rău. Dacă nu îndrăzneşti să îţi iei la birou rucsacul cu care să te urci direct în tren. Dacă laşi vreo zi de concediu să se risipească în van. Ori nu te socoteşti măcar uneori pe tine mai presus de orice...

Ştii, planeta se învârte şi lunea şi marţea şi joia şi după ora 19... Chiar şi după ce nu mai circulă autobuzele! Oamenii pot fi chiar mai faini după job. Iar cafeaua e cu siguranţă mai bună când nu o bei singur, în faţa monitorului. Prietenii nu pot răbda mereu până sâmbătă ca să îţi spună ce au pe suflet. Aniversările nu se întâmplă decât prea rar în uichend. Spectacole, expoziţii şi lansări se petrec fără tine în fiecare săptămână. Iar tu nu faci decât să îţi grăbeşti seară de seară paşii către casă, numărând orele până la următorul sfârşit de săptămână. În care vei fi încercat timid să nu mai trăieşti degeaba. 

Cum era să fiu pacient

miercuri, 12 februarie 2014
M-am hotărât astăzi să fiu întreagă şi sănătoasă. Să mă tratez în continuare după ureche, că e bine calibrată. Şi să îmi cumpăr ceva frumos cu banii pe care ar fi trebuit să-i „ofer” medicului. Toate astea după ce m-am oblojit mai departe singurică. Ca să mă fac, totuşi, bine.
Oricine mă ştie în stare să merg la sală, să mă lovesc cumplit la gleznă şi să îndur mai departe durerea în timpul exerciţiilor. Să continui cu mişcarea, să ţopăi la concerte, să port tocuri. Să mă tratez cu felurite unguente, să mă bandajez cu foi de varză, să renunţ o iarnă întreagă la patinoar.
Totuşi, după vreo două luni de amânări şi presupuneri, după insistenţele prietenilor şi încăpăţânarea gleznei mele de a fi mare şi tare, am hotărât să vizitez un doctor. Zis şi făcut. Căutat pe google „ortopedie galaţi”. Notat nume, telefoane, adrese. Evitat varianta unei consultaţii gratuite, pe baza asigurării de sănătate. Găsit medic valabil după ora 17,00. Făcut programare. Plătit taxă incredibil de mare pentru consultaţia de 5 minute cu tot cu oferit date personale, descălţat, analizat gleznă, încălţat, scris trimitere. Diagnostic: chist sinovial. Verdict: te aştept la spital să te operez. Aşa, din ochi, fără investigaţii suplimentare.
Şi aşa am ajuns eu să mă târâi spre casă mai cumplit decât în ziua în care mă lovisem. Că durea al naibii gândul că trebuia să taie din mine. Pe 22 ianuarie. O săptămână m-am dresat cu gândul că trebuie să mă duc la spital. Apoi am început formalităţile. Adeverinţă de la serviciu. Programare la medic de familie. Care programare e doar aşa, pentru fraieri. Că la uşa dumnealor se funcţionează tot pe principiul „care e ultima persoană?”. Vizită la CAS pentru vizat adeverinţa. Stat la coadă, fără oxigen.  Constatare-surpriză că pe undeva am două luni neplătite. Răscolit documente contabile, căutat dovezi de plată şi încă o vizită la CAS. Încă un stat la coadă. „Mergi la Registratură să-ţi înregistreze cererea şi să ţi-o ştampileze.” (Păi dacă ştiam asta de la bun început nu mi-o ştampilam singurică în photoshop!?) Obţinut toate hârţoagele pentru internare. Încă o săptămână dusă. Şi apoi încă una, că era medicul prea ocupat pentru glezna mea încăpăţânată.
Astăzi m-am dus la spital. Mi-am rezolvat totul la birou. M-am pregătit pentru concediu medical. Mi-am cumpărat papuci şi alte rahaturi. M-au internat. Mi-au luat sânge. A apărut nenea doctoru’, s-a uitat la glezna mea şi s-a mirat de cât a mai scăzut. Şi a decretat scurt, cu aceeaşi detaşare ca şi prima oară, că nu mai e de operaţie. Că trece cu unguente. Bă, idiotule!, şi dacă veneam acum două luni sau acum două săptămâni, când era mai mare, era de operaţie, nu!? Eram deja tăiată, pansată şi şchioapă...
Dar m-am trezit să întreb, vizibil interesată, cu ce anume să mă mai dau ca să-mi treacă. Totuşi.  De tot. Răspunsul medicului specialist: cu ce te-ai dat şi până acum!!!... Nu m-am mai dat de o lună cu nimic. Tratamentul corect pentru glezna mea e indiferenţa. A mea, a ta şi aş mai zice a cui, dar nu înjur (încă) pe blog...
M-am schimbat înapoi în hainele de stradă din câteva mişcări, m-am strecurat printre halatele albe ale studenţeilor medicinişti care se vor preocupa de sănătatea noastră pe viitor şi m-am uitat de două ori în urmă ca să-mi fixez în memorie statutul de pacient. Morala? Nu e niciun rahat de morală! Fiecare cu oasele, bolile şi riscurile lui. Fiecare cu asigurarea lui inutilă. Fiecare cu teama lui de a merge doctorul care să-l strice mai tare decât şi-a făcut-o cu mâna lui.

de ce BGG

vineri, 31 ianuarie 2014
De ce BGG (Blog Gathering Galaţi)? Pentru că orice prilej de conversaţie şi bere merită. Pentru că oamenii vin aici deschişi, pozitivi şi puşi pe fapte mari. Iar o mulţime de inşi cu frunţi descreţite e o raritate în oraşul ăsta. Pentru că - bloggeri sau nu - simţim fiecare să ne implicăm într-o comunitate locală şi să încercăm să facem oraşul ăsta mai fain.
Revin cu aceeaşi idee fixă, pe care am s-o repet până când Galaţiul o existe (măcar) pe harta acestei ţări. Că se întâmplă atât de puţine lucruri, că se întâmplă atât de rar lucruri faine, încât e păcat să ratezi vreunul. Că oamenii din jur mi se plâng, sictiriţi de plictiseală, că nu au cu ce să-şi ocupe timpul. Cum de am eu atâtea lucruri interesante de făcut?!
Apreciez cât se poate de sincer efortul celor care organizează BGG-urile şi care încearcă să dezvolte cât mai mult întâlnirile de genul ăsta. Deşi sunt de acord şi cu punctul de vedere al Laurei! Şi mă plâng la unison cu majoritatea că asemenea evenimente trebuie să aibă loc musai în uichend.
Una peste alta, pot spune că m-am simţit bine la BGG4 şi că a fost plăcut să stau la poveşti cu oameni foarte fain. Iar din toate subiectele prezentate/discutate sper din tot sufletul ca „Paper Girl” să prindă contur în Galaţi, pentru că am deja în minte vreo trei paper-girl-iţe potrivite pentru treaba asta. Ştiu, cei care n-au fost acolo vor dori lămuriri suplimentare. Păi, ce-ar fi să le aflaţi la BGG5?

Mai multe detalii despre BGG4 găsiţi pe blogurile Nicoleta Doina Radu şi Gabriel Ursan

Iubesc iarna... very muci

duminică, 26 ianuarie 2014
Ştii ce e cel mai nasol când ieşi la plimbare pe timp de viscol? Nu că ţi se afundă picioarele până la genunchi în nămeţi, nici că-ţi îngheaţă pleoapele înlăcrimate, nici că respiraţia funcţionează doar prin fular. Nu e chiar atât de cumplit nici că îţi amorţesc de frig degetele în mănuşi, nici că trotuarele s-au pierdut sub deşerturi de zăpadă, nici că mergi mai mult cu spatele ca să poţi înfrunta viscolul. Nu e sfârşitul lumii nici când aluneci pe ipotetice trepte îmbrăcate în alb, nici când îţi scapi capacul obiectivului în zăpadă, nici când îţi găseşti sticla cu apă îngheţată. Nu poate fi decât haz de necaz să ţi se termine bateria când ţi-e lumea mai dragă, să te claxoneze o maşină că mergi pe mijlocul drumului sau să îţi îngheţe sticla cu apă (ştiu, cine bea apă iarna!?). Nu, nu e naşpa să aştepţi în staţie zece minute, nu e aiurea să escaladezi munţi de zăpadă la traversare, nu e capăt de lume că-ţi intră neaua în ghete. Şi nu e decât haios să cazi şi să nu-ţi pese, că oricum pici pe moale!
Mă, da’ ştii ce e cel mai nasol pe timp de viscol? Mucii, mă! Ăia care se scurg, în cel mai fericit caz, la câte zece minute. Ăia care nu te lasă să respiri când şi aşa respirai aproape imposibil. Mucii ăia pe care i-ai lăsa indiferent să ţi se scurgă în voie, da’ n-ai oglinda la tine să vezi cum îţi şade cu ţurţuri la nas. Şi scoţi o mănuşă - dacă eşti îndemânatic, sau pe ambele - dacă ai debit prea mare, pregăteşti o batistă de hârtie şi îţi lepezi secreţiile nazale. Pui mănuşa(ile) la loc şi cauţi cu privirea un coş de gunoi. La trei nămeţi depărtare, nord-vest. Bagi batista în buzunar şi îţi vezi de drum. Idem, idem, idem... indiferent de câte mâini ocupate ai avea, de cât de gros e omătul, de cât de tare bate vântul. Mă, dacă n-ar fi fost mucii, străzile ar fi fost astăzi pline de oameni, nu!?