Pierdut entuziasm. Găsitorului recompensă

Descopăr cu fiecare zi o nouă dimensiune a lehamitei. De la oboseală la silă faţă de oameni, de la surmenaj la repulsia vizavi de societate, de la scârba faţă de peisajul cotidian la migrene şi insomnii repetate. Nu mă mai ţin puterile nici măcar să mă revolt în sinea mea. Nicidecum să-mi mai exprim în vorbe nemulţumirea şi dezgustul. Şi undeva, îngropate sub toate astea, rămăşiţe ale entuziasmului care îmi caracteriza odată măcar zodia.

Indiferent dacă unii o recunosc şi alţii nu, decembrie este sinonim cu bilanţul. Aş băga mâna în foc că nu există om care să nu se trezească la finalul unui an că priveşte peste umăr şi socoteşte împliniri, bani, amăgiri, iubiri, eşecuri sau orice altceva ar conta. Eu astăzi îmi măsor entuziasmul.

E drept că 2011 a fost un an peste aşteptări de important. Întâi ne-am mutat, apoi s-a născut Ilinca şi apoi am mers să o vedem pentru prima dată. În aprilie am fost în vacanţă la Tatiana, la Milano. Uneori când închid ochii încă mă mai plimb pe străzile alea superbe. În mai mi-am dat demisia şi nici mie nu mi-a venit să cred. În iulie am fost la concertul BonJovi. În septembrie am fost iarăşi la Elennuka. În octombrie la munte. Am scris pe blog şi am luat zeci de fotografii-mărturii ale bucuriei mele după fiecare experienţă. Dar rememorându-le nu mă pot abţine să nu înghit în sec.

Că am ieşit cu rolele o singură dată, că pe bicicletă nici n-am apucat să mai pedalez, că am jucat tenis de masă mult prea rar iar la cel de câmp nu am mai ajuns. Că nu am mai văzut Măcinul de prea mult timp. Că am amânat nejustificat întâlnirea cu oameni dragi.  Că am lipsit de la concerte şi expoziţii. Că am uitat cum arată unele parcuri. Că mi-am abandonat prea des aparatul de fotografiat într-un sertar. Că am lăsat sute de minute să se irosească fără să-i sun pe oamenii despre care chiar aş vrea să ştiu cum o mai duc.

Am renunţat la un moment-dat să mai fac liste, să mai păstrez notiţe. Despre ceea ce ar trebui să fac. Am crezut că descotorosindu-mă de „trebuie” îmi voi găsi calea spre miezul chefului de a realiza lucrurile care îmi fac cu adevărat plăcere. Şi n-a fost aşa.

Pentru 2012 nu am decât un singur plan. Să-mi fac planuri şi să le împlinesc. Să scriu cu litere mari şi dezordonate pe o hârtie ruptă din agendă că mâine voi merge la patinoar şi chiar să mă duc. Să îmi planific dinainte ziua de alergat şi să fug până rămân fără aer şi fără gânduri tulburi. Să mă împiedic de un număr de telefon în agendă şi să îmi înghit nodul din gât că oare ce-am să-i spun...