Undeva, cumva... am început să iubesc lucrurile vechi mai mult decât pe cele noi. Le-am adoptat şi le-am îngrijit ca şi cum ar fi fost dintotdeauna lângă mine, le-am vorbit de parcă ar fi fost vii şi le-am prezentat apropiaţilor ca pe nişte vechi prieteni. Menţionz: nu sunt colecţionară! Pentru că am o problemă cu reţinerea anilor şi nu vreau să mă fac de ruşine. Ori poate din cauză că nu am cumpărat nimic ca să îmi completez peisajul arhaic. Am vizitat târguri şi magazine de antichităţi dar m-am întors acasă cu mâna goală, căci n-aş fi putut să iau un lucru fără să îl regret pe altul. Şi am rămas aşa, doar cu cele primite de la oamenii care vor să îşi încredinţeze obiectele vechi unor altora care au destui fluturi cât să îşi ia angajamentul să le şteargă de praf tot restul vieţii lor.
|
|
Daca toate aceste obiecte iti apartin, e clar: esti o colectionara. Desi negi acest lucru. Si pentru mine, obiectele vechi sunt mai pretioase si au o insemnatate mai mare decat cele noi. Dar nu pot fi vechi, daca n-ar fi fost noi, mai intai! :)
RăspundețiȘtergereȘi mie îmi plac chestiile vechi, dar nu îndeajuns încât să le cumpăr de la un târg...
RăspundețiȘtergereDoar ce-mi pică în mâini sau găsesc, sau aveam deja prin casă...
Bineînțeles, eu vorbesc de vreo două-trei chestii, nu ditamai colecția cum ai tu... subscriu la ce spune Gabriela: ești colecționară
Eu nu le-aş spune nici vechi, nici noi. Dar evit în primul rând noţiunea de "antichitate" care nu îmi este deloc simpatică.
RăspundețiȘtergereLucrurile astea sunt pur şi simplu cele de care aş vrea să fiu mereu înconjurată.