Uichend cu iz de deşert şi rotisor. După îndelungi planuri total neplănuite am plecat să vedem Vulcanii Noroioşi. Cam în miez de caniculă, cu Mugur preluat de la Buzău drept ghid. Ne-am năpustit, bine-nţeles, la Pâclele Mari. Pe principiul că-i mai mare şi mai bengos. Wrong! Acolo niţel deşert, nişte bulbuci, piţipoance, cocalari şi ultraviolete din plin. Cam a doua oară în viaţa mea am simţit cum mă bronzez în direct.
Am purces apoi la Pâclele Mici. Rupţi de foame dar cu ambiţia că dacă nu urcăm la vulcani înainte de a mânca apoi ni se rupe filmul. O cărare pietruită ne-a cocoţat către un vârf de deal printre flori şi câţiva copăcei. Băncuţe, coşuri de gunoi, suveniruri şi, într-un final, Noroioşii. Mult mai activi şi mai spectaculoşi decât înrudiţii lor.
O plimbare grozavă de felul ei, dar cam aiurea nimerită de noi la ceasurile de vârf ale domnului Soare. Izvoare cu ape cruţate de clor, dealuri care te invită să le alinţi la pas, căpiţe de fân în care te-ai ascunde de arşiţă, fluturi artistic pictaţi şi-o bere rece sub umbrar din stuf. Drept bonus o vizită la Tabăra de Sculptură de la Măgura, porţie de răcoare, artă şi relaxare totală.
|
|
Mai sunt si uichenduri din astea, noroioase. Si la propriu, si la figurat. Cum, pitipoance si la Noroiosi? N-as fi crezut! :) :) :)
RăspundețiȘtergereDaaa, şi încă ce exemplare... pe tocuri printre dâmburile alea!
RăspundețiȘtergereHahaha, uuuu, pitziponcile sint peste tot..Da cred ca asa naive cum sint ele ne fac viatza mai vesela:)
RăspundețiȘtergereAi dreptate Florin. Dar mi-e milă de ele uneori că nu au idee ce înseamnă haine şi încălţări comode :)
RăspundețiȘtergere