Băga-mi-aş plămânii în fumul tău de ţigară

În parc, la secţiunea copii. Ei, patru părinţi grijulii, îşi azvârlă progeniturile în toboganul gonflabil şi se aşează pe bancă trăgând la unison din ţigări. În spate alţi părinţi şi alţi copii se joacă „în aer liber”. Liber de taxe şi impozite, bine-nţeles.

La teatru. Cucoană cu şirag de perle la gât. Priveşte încruntată în dreptul adolescenţilor care împart printre râsete un pachet cu biscuiţi. E gălăgie, vezi bine, aşa că-şi aruncă ţigara pe jos, o striveşte şi pleacă indignată. Ei needucaţii, ea o madmoazelă stilată.

Dimineaţa, în staţie. Mă aşez lângă tei, pentru că-mi place în mod aparte de el în perioada asta. Şi-aş vrea să-i simt parfumul. Mi-aş dori chiar foarte mult. Doar că în stânga, în faţa şi lateral-dreapta am indivizi pentru care aşteptarea este totuna cu fumatul. Pentru ei parfumul plantelor există doar în manualele de botanică.

Axis Libri. Lansare de carte. Urechi însetate, foşnet de pagini, cărţi pe care nu te-ai mai sătura să le citeşti, voci prietenoase care propovăduiesc literatura. Şi musai un intelectual care să-şi aprindă tutunul lângă tine.

E tema pe care (înghit în sec) o voi aborda la infinit, în scris, în gând, între dinţii scrâşnind, în porniri bâlbâite, în gesturi necugetate... câte zile-oi avea. Pentru că nu am putut tolera vreodată fumul de ţigară sau orice duhnind a tutun îmbâcsit. Pentru că ţin cu orice preţ ca aerul liber să devină liber. Pentru că refuz să vă ofer drept tribut plămânii mei, pentru că refuz să tuşesc din cauza viciului vostru, pentru că hainelor mele le şade bine să miroasă a balsam de flori. Pentru că sănătatea mea nu este întâmplătoare.

Pentru că voi, afumătorii, nu vă uitaţi nici măcar o dată pe lună în stânga sau în spatele vostru ca să vedeţi pe cine condamnaţi să vă inhaleze fumul. Şi aveţi pretenţia să fiţi lăsaţi în pace, să vă faceţi vouă înşivă rău, de parcă ceea ce vă rămâne în plămâni sau în buzunare se poate compara cu ceea ce împrăştiaţi în jur.