Noaptea Muzeelor

Un eveniment peste aşteptări, ca un curcubeu după ploaia torenţială de ieri. Am umblat de la ora 19 până pe la miezul nopţii şi m-a surprins plăcut numărul mare al gălăţenilor care se perindau de la un muzeu la altul. Nu, n-a mai fost nicio cursă specială a Nopţii Muzeelor, dar de ce să nu câştige şi taximetriştii un ban cinstit cu ocazia asta?

Am văzut la Arte o groază de lucrări reuşite. Un aer de mândrie că suntem concitadini cu atâţia artişti talentaţi. La standurile de hand-made lume multă, semn că muzeul ar trebui să repete cât mai curând un eveniment asemănător. La Caza Cuza şi Casa Colecţiilor aceleaşi expoziţii pe care merită, totuşi, să le revezi odată pe an. Măcar şi de dragul gazdelor atât de primitoare. La Istorie o surpriză de zile mari - expoziţia „Sunetul, un miraj perpetuu” - o incursiune în istoria aparaturii muzicale de la patefon la mp3 player. La Ştiinţele Naturii o vizită nesperată la Maternitatea peştilor şi deasupra acvariilor, acolo unde o întreagă industrie lucrează la hrana, apa, aerul şi lumina înotătoarelor.

Deşi evit în general asemenea evenimente în spirit de turmă, Noaptea Muzeelor este o excepţie. Pentru că, asemenea majorităţii, nu prea reuşesc să vizitez muzeele cu alte ocazii. Şi pentru că organizatorii pregătesc cu acest prilej tot ce au mai frumos pentru public.

Mă macină însă o mare dezamăgire care îmi cam strică buna dispoziţie. Cei mai mulţi gălăţeni nu au habar să se comporte într-o instituţie. Nu ştiu să-şi modereze vocea şi comentariile, nu se sinchisesc să-şi dea telefoanele pe silenţios şi ignoră total reguli care nici n-ar mai trebui scrise, de genul “nu atingeţi exponatele”.

Păstrez o urmă de speranţă că ai noştri se vor cizela de la o porţie de cultură la alta. Că nu vor mai arunca biletele pe jos, chiar în interiorul muzeului. Că nu-şi vor mai lăsa amprentele pe sticlele vitrinelor şi vor renunţa să mai pozeze cu telefonul exponate cărora nici măcar nu le-au citit etichetele.