Produs infinit

Într-o dimineaţă îţi furişezi afară de sub pătură piciorul drept, numărându-ţi degetele şi chicotind somnoros. Ai crezut dintotdeauna că sunt toate, cinci, fără să ai măcar o dată curiozitatea să verifici. Apoi te priveşti în oglindă de parcă te-ai vedea întâia oară. Şi simţi că eşti bun prieten cu amestecul de carne care îţi poartă numele, vârsta, hainele şi brăţările. Şi îţi spui pe un ton vădit părintesc: sunt mândră de tine!

Te cufunzi într-o ceaşcă de cafea dulce şi îi laşi aburul să-ţi mângâie pleoapele. Zâmbeşti a victorie... De parcă ai fi slăbit peste noapte. Trei kilograme în minus de griji adolescentine, prejudecăţi de piţipoancă şi temeri de cucoană. Toate la un loc. De parcă îţi place de tine din cap până-n picioare şi îţi juri să nu mai laşi pe nimeni şi nimic să îţi răpească senzaţia de produs infinit pe care o încerci.

Şi ţi se amestecă în creier voci care te-au îndemnat către păci interioare şi armonii. Pe care ţi le imaginai basme şi epopee fără sfârşit. Despre care n-ai înţeles decât acum, când te trezeşti întâia oară la viaţă, cu conştiinţa că eşti perfect, frumos şi întreg.