Prima ştevie la dreapta

sâmbătă, 31 martie 2012
*
E lobodă, nu ştevie”, m-a corectat astăzi a nu ştiu câta vânzătoare. Am râs şi am plecat hotărâtă să revin la formula în care le cumpăram neapărat pe ambele, ca să nu mai trebuiască să deosebesc iarba roşie de cea verde. La nenea cu flori am arătat cu degetul: „cinci din astea vreau”. Pentru că aceeaşi problemă o am, de când mă ştiu, cu narcisele şi zambilele. Nu ştiu care şi cum! Aşa că dacă nu au etichetă le iau acasă şi le alint pe rând, ba Narcisă, ba Zambilă, ca să nu fie cu supărare.
În acelaşi con de umbră din creierul meu e chestia că nu-mi dau seama niciodată mai devreme de zece secunde care e stânga şi care e dreapta. Le încurc având convingerea egală că am spus bine şi că le-am greşit. Şi tot pe acolo zac neindentificate datele de naştere ale unor oameni foarte apropiaţi, care pur şi simplu nu vor să-mi rămână întipărite. Noroc că le-am reţinut zodiile!
La vârsta ta nu ai voie să uiţi! Îmi striga tata pe când aveam obiceiul să pun notele mici pe seama unor erori localizate în cutia craniană. Bine-nţeles... prefăcute. Vorba lui îmi răsună în minte mereu de când am realizat că nu există vârsta la care să ai voie să uiţi. Doar că uneori se întâmplă să nu îţi mai aminteşti tocmai asta!
Ştevie, lobodă, zambile, narcise, dreapta, stânga, 22 martie şi 15 noiembrie sunt împăcată că nici nu le-am ştiut vreodată. Deci repetitio nu est întotdeauna mater studiorum!

* astea sunt viorele, ştiu

5 comentarii:

  1. gărgăăă...:D
    da' a ta de ce are mai multe buline ca a mea...:(

    RăspundețiȘtergere
  2. E în pădure, la Măcin. Aşa e moda pe-acolo cred, cu mai multe buline :D

    RăspundețiȘtergere
  3. stânga cu dreapta; da, le-ncurc și eu. cu toate că știu clar care-i una și care-i alta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Probabil ca ''boala'' asta are un nume, ceva gen confuzie lobo-temporala stanga! Dar, daca esti confuza de atatia ani, la ce ti-ar folosi sa te faci bine acum? :) Fii asa cum esti! :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Singura mea grijă este că poate voi încerca vreodată să devin şoferiţă şi voi avea necazuri cu vreun instructor care îmi va indica verbal stânga ori dreapta. În rest îmi place de mine aşa ameţită cum sunt :) Mulţumesc pentru susţinere! :*

    RăspundețiȘtergere