Cu dragostea-n sacoşă

Mi-s dragi bărbaţii care ascund florile pe unde le dictează imaginaţia, numai să nu se afişeze cu ele în public. Îi bănuiesc de un romantism aparte, mai tainic şi mai dulce. Ori de o comoditate soră cu a mea, pe care nu o pot condamna.

Astăzi, în drum spre casă, un ins care mergea cu doi paşi înaintea mea avea un buchet de flori în sacoşa de plastic. Ambalajul lucios îşi arăta marginea exact cât să ţeasă în mintea mea o întreagă naraţiune. Pesemne că omul se întorcea de la serviciu iar acasă îl aştepta nevasta convinsă că el va lucra peste program şi că îşi va cere iarăşi scuze că nu a mai găsit flori. Şi povestea a continuat preţ de câţiva zeci de paşi, cât să uit de foame până să ajung şi eu acasă.

Revin. Mi-s dragi bărbaţii care poartă rucsac şi cumpără cadouri şi flori şi le poartă în spinare cu aerul că au acolo închisă iubirea şi o pot scoate la iveală doar când se simt ei în siguranţă. Şi-mi sunt dragi cei care aleg mărţişoare mici, numai bune de pitit în buzunare, numai bune de oferit cu un gest de hocus-pocus.

Şi îmi sunt dragi cei care iau câte un trandafir şi-l ascund în interiorul hainei, pe stânga. Zgâriaţi, cu hainele ciuruite, dar cu amorul propriu intact.