Alegeri

De la o vreme începi să alegi. Tot mai senin şi mai simplu, cu aerul că exersezi de când lumea. Te miri fugitiv că te-ai străduit o bună bucată de timp să fii pe toate gusturile, nuanţele şi lungimile de undă care ţi-au întretăiat calea. Te miri, mai ales, că în sinea ta chiar ai fi reuşit. Dar pentru ce?

De la o vreme realizezi că între alb şi negru e un curcubeu întreg pe care să îl asortezi cu toate stările de spirit. Şi ai curajul, în sfârşit, să spui cu voce tare că nu îţi place plăcinta de bostan. Că nu ai simpatizat-o nicicând! Şi reuşeşti, până la urmă, să închizi cartea preferată a prietenei tale, admiţând că n-o iubeşti mai mult dacă te sforţezi să citeşti. Şi îi separi pe cei care merită să primească o porţie din sufletul tău, împăcându-te cu gândul că e păcat să le oferi prea puţin celorlalţi.

De la o vreme îndrăzneşti să-i spui celui de lângă tine să shimbe melodia, că te zgârie în ureche. Şi îi mărturiseşti colegei de birou ce nu suferi la ea. Şi nu mai răspunzi la toate semeseurile care îţi vin cu ocazia diverselor sărbători. Şi refuzi să cumperi berea şi ciocolata la superofertă pe motiv de alte preferinţe neîndoielnice. Şi recunoşti sus şi tare că te pui la curent cu „ştirile” mai rar decât mănânci carne, că o duci la fel - şi chiar mai bine - în lipsa lor.

De la o vreme înţelegi libertatea de parcă i-ai fi probat toate măsurile. Şi-ai fi aflat-o pe cea care ţi se potriveşte precum o şosetă croşetată de bunica.