Cinci

David are medalie de „aur”, nu ştie nici el pentru ce, dar o poartă ţanţoş. Îşi asortează hainele cu papucii şi face pe micul Tarzan cocoţându-se oriunde îi trece prin minte. A primit cadou o undiţă de jucărie, cu magnet, cu care pescuieşte patru peşti magnetizaţi şi ei. Între timp descoperă tainele fizicii… cum că undiţa lui agaţă unele metale, adică monede, furculiţe, oale, până şi… „am pescuit chiuvetaaaa!” Evrika! Iau în considerare ideea că o să-şi înnebunească părinţii dar mă bazez pe faptul că jucăriile se strică repede. „I-a căzut clanţa”, zice şi râd de mor. Ce clanţă!? Aaaa, manivela! O punem la loc. David e isteţ, frumos şi trăsnit. O să-şi scoată din minţi învăţătoarea, presimt. Până atunci… abia are 5 ani şi o groază de jocuri de învăţat. „Să mai vii şi să-mi mai aduci dulciuri!” S-a făcut…

Cică să mai scriu, nu? Să îţi poţi da seama dacă pe undeva mai trăiesc şi pentru sufletul meu ori dacă mă prăvălesc de-a dura printre orele asudate ale verii. Nu mai alerg după nimeni şi nimic, atât pot să spun. De data asta nu mai acuz oboseli sau sictir... e poate doar sfertul de secol care mă face mai... iunie... poate chiar şi iulie! Glumesc, bine-nţeles. Glumesc tot mai des şi plâng tot mai rar, mănânc fără pâine şi beau multă bere. Pe ici, pe colo repet aceleaşi greşeli care nu dăunează deloc sănătăţii. În minte mi se fixează idei obsedante pe care le ticăi cât e ziua de lungă între urechea stângă şi cea dreaptă. Tânjesc în surdină şi visez în taină. Rămân iremedial convinsă că poate... dacă... cineva... cumva... aşşş

Dusă cu pluta

E o poveste pe care n-am mai apucat să o spun la vremea când am trăit-o. Însă rămâne o mirare - chiar şi pentru mine - cât de simplu reuşesc uneori să trec peste momente cărora de altfel aş fi jurat că nu le-aş face faţă. N-a fost nasol ci dimpotrivă, fascinant şi frumos.
Ai mei - familie şi prieteni - ştiu prea bine că cea mai mare frică a mea este de apă. Nu mă tem să mă spăl şi nici nu mă feresc să călătoresc cu vaporul. Mi-e frică pur şi simplu de oglinda unduitoare a apei atunci când sunt nevoită să-i tulbur moleculele la un nivel care îmi depăşeşte genunchii.
Împrejurările au făcut ca acum vreo trei uichenduri să particip la o ieşire cu caiacul pe Siret, până la Dunăre. Nu am pus întrebări înainte, pur şi simplu m-am bazat pe instinctul care îmi dicta că e în regulă să fac o mică nebunie. A fost atât de bine încât aş avea curajul să repet experienţa, bine-nţeles cu aceeaşi vestă de salvare strâns legată de mine. Ciudat cum aşa un accesoriu combate paranoia mea când vine vorba de valuri :)

Leapșă de 13

Leapşa primită astăzi de la Andreea. Mi-am permis să o modific puţin după starea mea de spirit şi să-mi răspund la întrebări pe care nu le aveam în minte atunci când am deschis calculatorul. Uneori e mai bine aşa...

- Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 8 şi scrie al 4-lea rând.
„- Pentru că la mine acasă este loc puţin...”

- Fără să verifici. Cât e ora?
0,30

- Acum verifică!
0,57 deja...

- Cum eşti îmbrăcată?!
În pijamale verzi

- Înainte de a răspunde la aceste întrebări, la ce te uitai?
La grădina mea de pe Farmville

- Ce zgomot auzi în afară de cel al calculatorului?
Foşnet copacilor, tunete... un început de furtună

- Când ai ieşit ultima dată şi cu ce ocazie?
Acum câteva ore. E plimbare mea de duminică seara, când plec de la serviciu.

- Ce ai visat ieri noapte?
Eram la liceu, dădeam examene. Iar!

- Când ai râs ultima dată?
Azi, în birou. Suntem mereu puşi pe glume, ştii doar...

- Ce ai pe pereţii încăperii în care eşti?
:)) Da' ce nu am!? O lampă de gaz (fără gaz!), harta oraşului, citate, fotografii, tablouri, icoane, rafturi...

- Dacă ai fi multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-ai cumpăra?
Un aparat de fotografiat

- Care este ultimul film pe care l-ai văzut?!
Mmmm, stai să caut pe gugăl. Am văzut mai devreme unul la Hallmark dar nu ştiu cum se numea. Mediumul. Și s-ar părea că e serial

- Ai văzut ceva neobişnuit astăzi?
Da, noul meu Windows 7! Mi-e imposibil să mă obişnuiesc cu el

- Ce părere ai despre acest chestionar?
E mult mai haios decât postarea pe care aveam de gând să o trântesc în noaptea asta. M-ai salvat :)

- Care ar fi prenumele fetiţei tale?
Miruna

- Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Mihai

- Spune-mi ceva ce nu ştiu încă.
Mâine dimineaţă îmi cumpăr sandale neapărat!

- Te-ai gândit să locuieşti în străinătate?
M-am gândit că aş putea să...

- Ce ai dori ca Dumnezeu să îţi spună când intri pe porţile Raiului?
Bună dimineaţa

- Dacă ai putea schimba ceva în lume (în afară de politică) ce ai schimba?
Nimic, nici măcar politica. O merităm din plin

- Îţi place să dansezi?
Îhâââm

- George Bush.
Hi, George!

- Ce ai văzut la televizor ultima dată?
Filmul de care-ţi ziceam mai înainte. Apoi l-am închis înainte să înceapă reclamele

- Care sunt cele patru persoane care ar trebui să primească acest chestionar?

Ar trebui... sau mai bine spus ar putea: Elennuka, Lucu, Monica şi Onutza. Dar din câte ştiu eu pe niciuna nu o preocupă genul :P

Poveste de adormit oamenii mari *

--> --> --> -->

”Bună ziua, sunt X-ulescu de la Kanal D şi vă anunţ că aţi fost aleasă prin tragere la sorţi pentru a participa la concursul Knorr...”, îmi vesteşte amabilă o voce masculină. Îmi vine să râd, mă încearcă o revoltă, dar mă stăpânesc şi intru în joc. Tipul îmi explică mai departe regulile concursului şi mă roagă să număr ambalajele produselor magice pe care le am acasă. Îi spun la nimereală că am vreo cinci şi mă anunţă plin de entuziasm că am câştigat tot atâtea zeci de milioane de lei vechi. Mă mai amuz câteva clipe de elanul lui „minţitoresc” şi schimb brusc registrul. „Credeai că m-ai păcălit?”, îl întreb, iar se data asta e rândul lui să râdă că l-am demascat.

Tânărul individ de la celălat capăt al firului lucrează ca operator telefonic. Aşa spune el! În traducere liberă asta înseamnă că îi operează pe credulii care îi pică în plasă. Îmi explică psihologia oamenilor avizi de câştiguri facile, care atunci când îl aud rostind cifre rotunde cu mai multe zerouri îşi pierd minţile. Pe unii îi păcăleşte să cumpere o cartelă telefonică şi să-i trimită codul de reîncărcare, pe alţii mai fraieri îi convinge chiar să îi vireze sume de bani într-un cont. „Le speculez şi eu cum pot slăbiciunea. Pot să fac şi 15 milioane pe zi, bani pentru care alţii muncesc o lună. Cu ce sunt eu de vină că m-am născut deştept?”, mă întreabă interlocutorul pe un ton inocent.

Continui conversaţia curioasă şi de-a dreptul fascinată de mecanismul pe care l-a pus în mişcare cel care încercase cu câteva clipe mai înainte să mă tragă pe sfoară. După zece minute de discuţie amiabilă începe deja să se destăinuie, să încerce să mă convingă că împrejurările l-au împins către munca necinstită, că e unica lui şansă de supravieţuire. Îl contrazic întruna şi încerc să-l ademenesc cu argumentele şubrede ale unui om cinstit când mi se dă în vileag cam fără voie. Mă lasă fără cuvinte!

Escrocul din telefon e hoţ cu acte în regulă, ca să-i zic aşa. Operează de după gratii şi face bani ca să o ducă bine acolo, că la închisoare e viaţa grea şi mâncarea nasoală. Este închis într-un penitenciar din Bucureşti şi îi plăteşte pe gardieni ca să îi dea voie să folosească telefonul mobil, să-şi poată continua afacerea. Are acces la internet, are televizor şi găseşte mereu idei noi prin care să-i jecmănească pe cei care pun mare preţ pe noroc şi speră să câştige la concursuri la care nici măcar nu au participat. „Şi în Biblie scrie că cel mai mare îl asupreşte pe cel mai mic. Biblia m-a învăţat”, se eliberează de orice vină falsul operator.

Atenţie, nu este o glumă! Aproape că m-a convins de nevinovăţia lui şi poate că m-ar fi convins că am câştigat marele premiu dacă aş fi folosit produsele de la firma cu pricina. Vocea nu îl trădează cu nimic pe Denis, sau care o fi numele real al celui cu care am vorbit jumătate de oră la telefon. Are fler şi dicţie şi cu siguranţă are un cont frumuşel în bancă. Banii fraierilor, cum spune el, cum recunosc şi eu. Struniţi-vă pofta de câştig că Denis e - vorba filmului - pericol public.

* titlul l-am împrumutat de la blogul Elenei

În colţuri de dulap urme ale copilăriei împrăştie dorinţe de dat timpul înapoi. Măcar puţin de-ar fi să mă mai joc ca-n vremea în care nu ştiam că asta va avea să-mi lipsească cel mai mult pe lume. De arcul ăsta trebuie să vă amintiţi! În rest, fiecare cu jucăriile lui...

Hodoronc-tronc

-->

Aş vrea să mă pot ascunde, să afişez veşnic o drăgălăşenie soră cu linguşeala, să fiu numai miere, prietenă cu toate viespiile şi muştele. Aş vrea să mă port aşa cum se poartă, să salut ca zurgălăii şi să şuşotesc indescifrabil în unghiuri a câte nouăzeci de grade ale încăperilor semiobscure. Să cerşesc din priviri evaluări pozitive, să laud la rându-mi nu-ştiu-ce-uri însetate de aprecieri chinuite. Jur că asta-mi doresc cel puţin o dată pe zi, atunci când naturalul pentru care trăiesc se diluează în oceanul cotidianului de rahat.

Între a fi şi a nu fi mă încăpăţânez obsesiv să mă agăţ de cel din urmă. Să nu fac şi să nu dreg... Să nu le fiu pe plac, să nu îi pup în fund. Celor care aşteaptă să mă domesticesc prin forţa împrejurării le mai întorc încă spatele şi-i las să mă privească cum sunt de fapt. Invers!

Goana asta după succes şi faimă încă mă mai amuză. Datul din coate al unora care şi-ar sacrifica orice pentru visul care nici măcar nu le aparţine. Care la un trosnit din degete al mai-marilor-şi-mai-tarilor s-ar spulbera în van. Care i-ar face să realizeze pentru o clipă că de fapt nu au nimic din ceea ce îi înconjoară, că toate pier fără să aibă termenul de valabilitate notat.

Lălăiala mea de luni spre aproape marţi nu e depresie. Nu e răzvrătire. Nu sunt draci. Sunt eu, când nu mă mai mint că aş face parte din cercul în jurul căruia mă învârt. Într-o seară ca asta îmi privesc toate ceasurile care nu mai ticăie de-o bună bucată de vreme şi văd că-şi indică orele cu atâta convingere încât nici n-aş zice că timpul lor a stat. Mă opresc şi eu pe la unu fără un sfert şi aştept. El - tic, eu - tac, tac, tac... 

-->

Poate cineva mă va chema într-o noapte ca asta:
hai să alergăm prin ploaie...

Asculta mai multe audio Divertisment

Mâzgăleli

E o vreme în care m-aş încumeta să pornesc către orice creştet de munte, dar să mă ridic câteva clipe în vârful picioarelor ca să ajung până la vise nu reuşesc. Sunt zilele astea în care pornesc câte-un război cu fiecare gest, idee sau om, capitulând pe nerăsuflate înainte de a începe un altul. Sunt gânduri răzvrătite despre cum ar fi fost dacă n-aş fi fost... ce-aş fi putut dacă aş fi putut... care ar fi dacă aş fi... cine ar fi îndrăznit dacă aş fi îndrăznit... cum s-ar fi nimerit dacă s-ar fi nimerit...

Nu-mi place de mine. Mă îngrozesc în fiecare clipă de duşmănia cu care otrăvesc totul în jur doar ca să se asorteze cu norul din mine. Îmi aud replicile tăioase şi mă întreb cu vocea cea mai apăsată a conştiinţei putrede: cum am să repar vreodată ravagiul pe care îl fac acum?

De parcă lumea ar aştepta vreodată ca eu să reacţionez...

Mi-a plăcut tare mult de Alina la Baladele Dunării

Ca o dimineaţă

Tu nu ştii că pe peretele în care soarele-şi reazemă dimineaţa câteva raze am patru dreptunghiuri semnate de tine. Cuburi de aer decupate, răsfoite, căutate şi recitite într-o zi în care albul sufocant al varului trebuia musai înviorat. Notasem o groază de citate pe hârtiuţe tăiate în forme de fluturi şi flori, dar ecoul lor rămânea surd, între ghilimele sugrumate de îndoială. Că poate oamenii care le-ar fi scris ar fi avut cu totul altceva în minte şi mai ales în suflet atunci când le-au aşternut pe hârtie.

Prospectul flacoanelor tale geometrice l-am descifrat treptat, de la o săptămână la alta, regăsindu-te în miezul lor şi uneori viceversa. Regăsindu-mă pe mine atât de adesea în conţinutul lor încât am început să cred în magia cuvintelor izvorâte din suflet. Creează dependenţă, să ştii! „Un prieten bun e ca o dimineaţă...” scriai tu, iar partea cea mai bună este că poate fi nenumărate dimineţi la rând! Nenumărate după-amieze, zile în şir...

Felicitarea mea vine cu zece zile mai târziu, zile în care mi-am răscolit amintirile întrebându-mă ce-ar fi mai bine să scriu. Când vine vorba de tine mi-e teamă mereu să nu spun prea puţin, să nu cumva să fie om care să afle în treacăt de existenţa ta fără să înţeleagă câţi oameni se simt norocoşi că te-au cunoscut.

În sufletul meu eşti dincolo de dragoste, admiraţie şi recunoştinţă o splendidă şi nemărginită minune. Îţi doresc să rămâi veşnic acelaşi om pe care noi toţi îl iubim pentru că mai este cineva care trebuie să te cunoască aşa. Să fii fericită, Angela!

Poveste pentru Pavel

PAVEL are 6 ani şi locuieşte în Galaţi. Îi plac fluturii, desenele animate cu Tom şi Jerry, dar mai ales acordurile muzicii clasice. În urmă cu doi ani a fost diagnosticat cu autism atipic şi ar avea şanse de recuperare doar dacă urmează terapia adecvată.

Donează în urna mobilă, pusă la dispoziţie de Fundaţia "Inimă de copil", aflată la redacţia "Vieţii libere"

SAU

cumpără o invitaţie la spectacolul umanitar de sâmbătă, 15 mai, ora 19,00, care va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi. Un concert de flaut, folk şi alte momente speciale

SAU

depune o sumă în contul RO81INGB0000999900445265 (RON) deschis la ING pe numele mamei lui Pavel, Mirela Burhuc

Spune alături de noi „Povestea pentru Pavel”! Ajutandu-l pe el, construim punţi între noi!

http://www.viata-libera.ro/articol-Poveste_pentru_Pavel.html

Vis de primăvară

Dimineaţă devreme începe isteria şi forfota dinaintea plecării. Un munte de haine pe care îl reduc întâi la jumătate, apoi la un sfert, rezultat la care mai adaug cinci perechi de şosete şi încep să îndes în rucsac. E prea mic, ştiu, e întotdeauna prea mic. Şi prea greu! Mai intră pe lângă ţoale o sumedenie de accesorii mai mult sau mai puţin folositoare - cu tot cu controversata ruletă, mâncare cât cuprinde, apă din belşug şi „vorbe de duh” la închiderea fermoarelor. Sunt echipată de parcă aş pleca la munte... Aaaa da’ chiar plec la munte! îmi reamintesc copleşită de icapacitatea de a manevra izoprenul, sacul de dormit şi rucsacul deodată.

Pe drum poveşti şi glume asezonate cu turtă dulce şi ocheade la ceas. Ajungem noaptea, clar, în hohote de râs pe seama unei emisiuni extramegasuperpretenţioase de la Radio Cultural care ne amuza mai ceva decât un stand up comedy. Montăm corturile la lumina farurilor, mâncăm la lumină de lanternă şi privim muţi de uimire puzderia de stele. Constelaţii de care auziserăm în treacăt la orele de geografie se lăsau ghicite cu ochiul liber pe bolta impresionantă de la Izvorul Muntelui. Răbdare să ai. Apoi program de somn scurt şi friguros, retezat brusc de gâlceava păsărilor de la munte care-şi fac gimnastica la răsărit. Luăm un mic dejun copios stropit cu trei în unu şi vişinată şi purcedem la drum. Ah, ce drum!

Mărturisesc că în primele două minute de urcat pieptiş pe un deal încăpăţânat am vrut să renunţ. Picioarele nu vroiau să mai funcţioneze, plămânii la fel, mă simţeam sleită de orice putere. S-a rezolvat cu o încurajare scurtă şi la obiect care mi-a ajuns tot uichendul. Apoi s-a dezlănţuit minunea. Mai întâi am scăpat de hainele groase şi am trecut la cele de vară, că nu se mai putea de cald. Apoi ni s-a arătat creştetul Ceahlăului în toată splendoarea lui, desupra pădurilor verzi şi proaspete, şi ne-am mirat în cor de sublimul peisaj.

Urcuşul a fost greoi din cauza lipsei de antrenament, a kilogramelor din spinare, a soarelui arzător şi a nerăbdării. Printre pomi, jnepeni şi petice de zăpată am răzbit către cabana Dochia care avea să ne fie gazdă pentru o noapte, am mâncat iaaaarrrr, pentru că eu una am o foame continuă la munte şi am pornit spre Toaca. Spre vârful ăla de care mă îndrăgostisem eu cu ceva ani înainte, pe care am mai urcat o dată, dar nu aşa... cu sufletul împăcat.

Am văzut un frumos apus de soare cu mâinile încremenite de frig pe aparatul de fotografiat şi m-am trezit a doua zi de dimineaţă să privesc şi răsăritul. Atâta linişte nu pot să cuprind în cuvinte! Nu ştiu să zic cum anume urechile nu îmi mai erau de folos la ora 6 dimineaţa în vârf de munte. Ciripiturile abia dacă se distingeau iar vântul era şi el în vacanţă. Soarele se ridica uşor, fără zarvă, fără pretenţii, încălzind culorile peisajului şters de dinaintea zorilor, lăsându-se admirat de spectatorii curioşi care îl pozau în faţa cabanei.

La coborâre am urmat un alt traseu, un alt peisaj magnific în care şedeau la loc de cinste măiestre pietre modelate de-a lungul anilor de vânturi aspre. Ne-am minunat de formele lor curajoase care păreau să fie puternic înrădăcinate în inima muntelui şi le-am admirat pe tot parcursul coborâşului nostru. Am căzut, m-am julit, dar am salvat totuşi cu brio aparatul foto şi am râs de mine bucuroasă că am rămas pe alocuri aceeaşi ameţită cu genunchii beliţi. Ăsta e rezumatului rezumatului de uichend iar restul poate veţi înţelege din imagini. Eu încă nu m-am întors cu gândul de acolo...

27 aprilie

tortul pe care mi l-a făcut sor'mea

Nu ştiu alţii cum simt dar pe mine mă loveşte 27 aprilie în creştetul capului an de an. Deschid ochii înainte să mă deştepte ceasul şi mă întreb dacă astăzi... e chiar astăzi. Dacă n-am greşit socoteala sau pagina din calendar ori dacă nu m-am trezit în pielea altcuiva. Râd mereu... Ce obicei! Să primesc pupături, cadouri, urări şi flori doar pentru că deschid un nou dosar cu acelaşi nume pe copertă. Mai boţit un pic! Al câtelea este la număr îmi ia juma’ de an să mă obişnuiesc. Nu ştiu dacă cineva vreodată s-a trezit ca mine ieri, convins că pe undeva i s-a greşit socoteala la aniversarea din anul respectiv. E prea repede, e prea devreme îmi ziceam. Aţi greşit planeta, aţi greşit omul, aţi greşit camera. Apoi sună tata... iar el nu greşeşte niciodată la treburile astea. Deci e în regulă, eroarea e a mea, că m-am născut.

Asculta mai multe audio Muzica

Glitter in the air

Uneori mă aşez pe margine, mă odihnesc şi ascult muzică. Şi e mai bine...

"Have you ever fed a lover with just your hands?
Close your eyes and trust it, just trust it
Have you ever thrown a fist full of glitter in the air?
Have you ever looked fear in the face
And said I just don't care?

It's only half past the point of no return
The tip of the iceberg, the sun before the burn
The thunder before lightning, the breath before the phrase
Have you ever felt this way?

Have you ever hated yourself for staring at the phone?
Your whole life waiting on the ring to prove you're not alone
Have you ever been touched so gently you had to cry?
Have you ever invited a stranger to come inside?

It's only half past the point of oblivion
The hourglass on the table, the walk before the run
The breath before the kiss and the fear before the flames
Have you ever felt this way?"


Asculta mai multe audio Diverse

(in)diferenţa

Cristina şi Ciprian, acum un an.
Nu mai ştiu dacă am făcut eu poza sau doar trepiedul meu, dar tare mult îmi place.

Fără nicio legătură cu personajele de mai sus ori cu imaginea, aseară m-am uitat la "Te pui cu blondele" ca să văd cum se descurcă dom' doctor Bacalbaşa cu cele 50 (parcă!). Nu comentez, că atunci când vine vorba de blonde mi se tulbură gândirea. Însă Baca a spus o chestie care chiar mi-a plăcut şi mi-a rămas în minte:

"Nu te da mai mare decât eşti.
Vei fi nevoit să plăteşti diferenţa. "

Irosire

Îmi plec fruntea cu toate încruntările mele în piept şi o las spânzurată aşa între îndoieli lipsite de miză. Din jocul ăsta de-a minciuna şi adevărul nu mai am nici de pierdut, nici de recuperat. De câştigat nici n-am sperat vreodată. M-am avântat legată la ochi într-o horă cu tine cea cu urechile astupate sperând, cred, că am putea juca doar pe jumătate privind, doar pe jumătate ascultând, doar pe jumate simţind... Nu mi-am dat seama că dacă tu te-ai împiedica eu nu mi-aş putea da seama la timp să te ajut. Că dacă eu aş cădea nu ai avea cum să-mi auzi strigătul ca să mă salvezi. De-acum nu mai contează cine şi unde şi cum s-a petrecut. Îmi iau porţia mea de greşeală şi plec. Ideea asta nu e descotorosire de vină ci dimpotrivă, asumarea ei. Ideea asta nu e răzvrătire sau ranchiună, e izolarea mea de tine. Mi-am luat în spinare ce ţi-am greşit şi ce m-ai greşit, ce ţi-am minţit şi ce m-ai minţit, şi îmi urmez mai departe singură calea în beznă. Cu o credinţă mai puţin. 

Casă de piatrrră

Într-o după-amiază nasoală de toamnă, pe când îi făceam pe ghidul prin Galaţi, am legat un pact. Ori mie mi se citea pe mutră disperarea, ori lui, nu mai ştiu... Dar ne-am zis atunci - parcă aşteptând într-o staţie - că dacă eu nu mă mărit şi el nu se însoară în zece ani ne căsătorim unul cu altul. N-am să-mi dau seama de ce fac oamenii afirmaţii din astea absurde cărora le ataşează şi termene-limită, dar m-am prins în secunda imediat următoare că trebuie să mă rog vârtos şi fără încetare pentru o minune în sensul lui, că în al meu...

Tase al nostru a întâlnit în vreo doi ani - rezonabil! - marea dragoste, s-a mutat de la Brrrăila toooooocmai la Arrrad şi s-a însurat. În pozele de la celălalt capăt al ţării, cu Roberto şi Crina în zi de primăvară, li se zăreşte fericirea şi împlinirea sfârşitului căutării. Casă de piatrrră să aveţi şi... copii de plastilină :P 

Mailul care mi-ar fi putut schimba viaţa. Ieri!

”Acesta este Îngerul Banilor trimite-l la 6 prieteni buni de-ai tăi sau membrii de familie şi te vei îmbogăţii în 4 zile. Trimite-l la 12 prieteni de-ai tăi sau membrii de familie şi te vei îmbogăţi în 2 zile. Nu e o glumă, dacă-l ştergi nu vei ştii niciodată!? Ea lucrează, cu adevărat lucrează!”

Ea? Adică... gluma!? Lucreeeaaazzzăăăăăă, cum să nu!

Primesc cam câte-un mesaj din ăsta pe săptămână, mă amuz şi îl şterg. Îmi rămâne în minte însă de fiecare dată întrebarea: cum de oameni întregi la minte, isteţi şi emancipaţi pot să înghită asemenea gogoşi? Cât de superstiţioşi pot fi indivizii care cred că un e-mail îţi poate aduce fericire sau nenorocire, bogăţie sau sărăcie, prieteni sau duşmani?

E drept că nu-i mare brânză să dai un forward la un asemenea mesaj la primii inşi din adress book şi cred că iniţialele numelui meu mă fac “privilegiată” din acest punct de vedere. Ah, n-am verificat dacă toţi destinatarii se numeau cu A sau B şi am şters deja scrisorica până şi din Trash! Oricum, să dai forward la orice rahat pentru că aşa e îndemnul este jalnic. I-aş răspunde mâine celui care mi-a trimis ieri vrăjeala de mai sus împreună cu o “icoană” reprezentând o individă cu patru mâini pline de podoabe. I-aş spune: dragule, sunt Îngerul Yahoo-ului şi am venit să verific dacă mai poţi de-atâta bogăţie. Ţi-au mai crescut două mâini? Aaa, nu? De unde ştii, te-ai uitat în oglindă? Atunci sigur eşti capabil să recunoşti un fraier!

Sunt sătulă de rugăciuni miraculoase sau talismane virtuale şi mă gândesc cu milă la strămoşii noştri care nu şi-au putut propaga bunăstarea prin e-mail. Vai de mama lor! Pe bune vorbind, tolerez glumele proaste şi pozele deocheate din inbox pe motiv că gusturile nu se discută. Indiscutabilă este şi stupizenia mesajelor amintite mai sus şi intolerabilă ignoranţa expeditorilor. Data viitoare îi pun să-şi scaneze palma stângă ca să le ghicesc eu viitorul, tot pe mail!

Primăvara de ieri