Între noi fie vorba

Cică să mai scriu, nu? Să îţi poţi da seama dacă pe undeva mai trăiesc şi pentru sufletul meu ori dacă mă prăvălesc de-a dura printre orele asudate ale verii. Nu mai alerg după nimeni şi nimic, atât pot să spun. De data asta nu mai acuz oboseli sau sictir... e poate doar sfertul de secol care mă face mai... iunie... poate chiar şi iulie! Glumesc, bine-nţeles. Glumesc tot mai des şi plâng tot mai rar, mănânc fără pâine şi beau multă bere. Pe ici, pe colo repet aceleaşi greşeli care nu dăunează deloc sănătăţii. În minte mi se fixează idei obsedante pe care le ticăi cât e ziua de lungă între urechea stângă şi cea dreaptă. Tânjesc în surdină şi visez în taină. Rămân iremedial convinsă că poate... dacă... cineva... cumva... aşşş