Ca o dimineaţă

Tu nu ştii că pe peretele în care soarele-şi reazemă dimineaţa câteva raze am patru dreptunghiuri semnate de tine. Cuburi de aer decupate, răsfoite, căutate şi recitite într-o zi în care albul sufocant al varului trebuia musai înviorat. Notasem o groază de citate pe hârtiuţe tăiate în forme de fluturi şi flori, dar ecoul lor rămânea surd, între ghilimele sugrumate de îndoială. Că poate oamenii care le-ar fi scris ar fi avut cu totul altceva în minte şi mai ales în suflet atunci când le-au aşternut pe hârtie.

Prospectul flacoanelor tale geometrice l-am descifrat treptat, de la o săptămână la alta, regăsindu-te în miezul lor şi uneori viceversa. Regăsindu-mă pe mine atât de adesea în conţinutul lor încât am început să cred în magia cuvintelor izvorâte din suflet. Creează dependenţă, să ştii! „Un prieten bun e ca o dimineaţă...” scriai tu, iar partea cea mai bună este că poate fi nenumărate dimineţi la rând! Nenumărate după-amieze, zile în şir...

Felicitarea mea vine cu zece zile mai târziu, zile în care mi-am răscolit amintirile întrebându-mă ce-ar fi mai bine să scriu. Când vine vorba de tine mi-e teamă mereu să nu spun prea puţin, să nu cumva să fie om care să afle în treacăt de existenţa ta fără să înţeleagă câţi oameni se simt norocoşi că te-au cunoscut.

În sufletul meu eşti dincolo de dragoste, admiraţie şi recunoştinţă o splendidă şi nemărginită minune. Îţi doresc să rămâi veşnic acelaşi om pe care noi toţi îl iubim pentru că mai este cineva care trebuie să te cunoască aşa. Să fii fericită, Angela!