Modera-m-aş şi n-am cui

Mă împinge astăzi norocul către un blog încă neumblat. Trag o lectură consistentă, îmi fac o oarecare părere şi îndrăznesc să vreau să postez un comentariu. Scriu câteva vorbe, apăs butonul şi primesc instant FUCK YOU! Ei, nici chiar aşa. Îmi apare replica aia cum că al meu comentariu aşteaptă să fie moderat. Replică pe care eu o percep ca pe un: dacă n-ai aflat până astăzi ce e cenzura te învăţ eu! Pe scurt, cum ziceam, fuck you.

Din experienţa mea de internaută pot spune că senzaţia este unică şi de neegalat. Să scrii aici şi acum nişte cuvinte care vor trece prin filtrul lui X-ulescu ca să fie publicate atunci, acolo, dacă vor muşchii lui. Dacă a avut chef să-şi deschidă calculatorul, dacă nu s-a ofuscat şi aşa mai departe. Din experienţa mea, zic, două momente m-au făcut să îmi promit să testez înainte să comentez. Astăzi, pentru a doua oară, părerea mea nu a fost publicată. Am făcut pe deşteapta, recunosc. M-am trezit să semnalez o virgulă între subiect şi predicat. E dreptul meu. Sau cel puţin aşa credeam...

Ştiu argumentele, că unii s-au trezit jigniţi, înjuraţi, împroşcaţi cu noroi. Că se promovează prin intermediul comentariilor linkuri comerciale şi alte site-uri. Că alţii postează obscenităţi, stupidităţi, măgării. Şi, totuşi, dacă blogul tău permite comentarii atunci permite-mi să le postez atunci când îmi arde mie. Ori scrie limpede, în dreptul formularului: comentariul tău va fi publicat numai când şi dacă am eu chef!