Scumpelor mele fete

Am învăţat una de la alta cum se fac hainele pentru păpuşi, cum se completează oracolele şi cum se sărută. Ne-am împrumutat haine, inele şi gesturi, ne-am răpit reciproc vise şi lacrimi. Ne-am invidiat pe ascuns frumuseţile şi ne-am lăudat neprefăcut reuşitele. Am învăţat una din greşelile alteia şi am reparat împreună ceea ce stricaserăm separat. Ne-am descoperit însuşiri şi îndemânări, ne-am criticat cu haz slăbiciuni şi defecte. Am fredonat aceleaşi cântece şi-am râs la aceleaşi glume, am probat aceleaşi haine şi-am băut din acelaşi pahar. Ne-am certat pentru lucruri stupide şi ne-am iertat ca şi când n-ar fi fost. Am descoperit împreună poezia, muzica, sportul, teatrul, gătitul, bronzatul şi... bărbatul :) (ca să rimeze!) Ne-am spus minciuni mai sincere decât orice adevăr şi ne-am înjurat mai drăgăstos decât orice alint. Ne-am îmbrăţişat cu toată iubirea fiinţelor noastre şi ne-am scris felicitări cu mâini tremurânde. Ne-am cumpărat una alteia flori şi ne-am legat inimile pe vecie.

Voi, toate femeile din viaţa mea, ar trebui să vă regăsiţi undeva printre rândurile astea şi să ştiţi că astăzi, acum, mi-am amintit de ce numele voastre nu ar putea fi vreodată uitate. Motivele ar mai fi sute, dar dacă am sta să le enumerăm nu am mai avea timp să plăsmuim altele noi.

De ziua lui Mărţişor vă doresc să aveţi mereu în suflete lumina şi căldura soarelui primăvăratec, să fiţi sclipitoare şi proaspete ca florile ce se ivesc zilele astea de sub frunzele uscate şi să nu uitaţi să alungaţi zi de zi necazurile şi norii negri cu un zâmbet radios.

Cum zice draga mea, ce bine că nu suntem singure pe lume!

Pozele sunt de acum doi ani, din Măcin. Primăvara la munte, în pădure, e cu totul alta decât cea de la oraş...