Jumătate dintre textele mele sunt nepublicate. Aş putea să ţi le dau să le citeşti dar apoi ar trebui să te omor. Nu pentru că ar fi secrete, nici vorbă, ci pentru că descoperindu-le ai spune că sunt cele mai triste lucruri pe care le-ai citit vreodată. Iar eu n-aş putea suporta gândul că te-am nenorocit cu ideile mele.
Blogul ăsta e o mare responsabilitate. Îmi zice lumea că mă citeşte şi scot un ţipăt înfiorător în sinea mea. Încă unul!? E prea mult! E prea greu! Oamenii, tot mai mulţi, aşteaptă ceva de la mine iar eu nu îi (mă) pot dezamăgi. Trebuie să continui şi să-mi cântăresc cuvintele ca nu cumva ziua unuia să meargă mai prost din vina mea.
Nu e optimism. La naiba cu el! Nu aleg hepi-end-uri pentru aplauze şi lauri. Eu cred în ele aşa cum cred în veşnicele răsărituri de soare. Totul începe şi se termină frumos, dacă vrei. E o chestiune de perspectivă, nu e optimism, repet. Dar păstrez ambalajul frumos, strălucitor, pentru cei prea comozi să guste conţinutul.
Scriu de multe ori altfel, trist - după normele sociale, limpede - după cele ale sufletului meu. Îmi etalez sentimentele care îmi dau cele mai multe bătăi de cap şi de inimă iar din setea de a-mi desluşi mie însumi ce-am trăit uit să atenuez impactul cuvintelor. Nici vorbă de supărare sau chin, e viaţa aşa cum e. Zâmbetele nu înseamnă totdeauna fericire, iar lacrimile nu vin doar la pachet cu durerea. Asemenea simboluri sunt uneori mai absurde decât orice superstiţie...
Dintre toţi partenerii mei de messengerit pe unul singur l-am apreciat în mod deosebit. Conversaţiile cu el erau cele mai pline de substanţă pentru că omul nu folosea niciodată smiley-uri. Iar fără ajutorul mutrelor galbene nu puteam şti când glumeşte sau nu. A trebuit să descopăr, să-l cunosc, să-l înţeleg, să mă bazez pe cuvinte. Din păcate de la o vreme a început să utilizeze şi el maimuţoii şi nu mai vorbim aproape deloc pentru că am impresia că face mişto de mine. Cu simbolurile astea mai am de lucrat...
|
|
Daca ti-ai cantari cuvintele in functie de toti cei care iti citesc blogul, nu cred ca ar mai ramane vreo urma din tine in cuvintele alea. Si nu mi-as dori asta. Prefer sa te citesc asa cum esti, fie deprimata, fie vesela, insa tu, nu adaptari dupa original.
RăspundețiȘtergereMulţumesc. Încerc :*
RăspundețiȘtergere