Sunt zile în care nu mănânc, sunt nopţi în care nu dorm, trec săptămâni fără să-l sun pe tata şi luni întregi fără să văd un film. Dar orele care se scurg cu messengerul deschis sunt infinite şi parcă au devenit o a doua umbră. Nu ştiu alţii cum sunt dar mintea mea e o crescătorie de fluturi variaţi, multicolori. În toţi anii ăştia de mess am reuşit să mă fac înţeleasă (sau nu!) în rândul partenerilor de conversaţii on-line cum că "dacă dai buzz îţi dau ignore". Au priceput până la urmă că sunetul nu funcţionează şi că taurul din mine nu e tocmai fericit când vede roşu în faţa ochilor. Am reuşit să-i temperez puţin şi pe cei care folosesc întrebările instant: şi ce mai zici? şi ce mai faci? şi altceva… ce-ai mai făcut? Altceva în afară de ce!? Răspund: fraţilor… da' întrebări mai precise n-aveţi? Ce-ai făcut cu cojile cartofilor pe care i-au curăţat ieri? Cât porţi la pantofii cu toc? Îţi place să umbli în pantaloni? (asta e din şcoala generală :D) Ciprian, prietenul soră'mii, face mişto de câte ori ne întâlnim: şi ce mai zici tu, Ana?! Pesemne că mă antrenează pentru sesiunile de mess şi adevărul e că am devenit imună. Ei mă întreabă de-aiurea, eu le răspund la fel.
Zilele astea mă calcă pe sistem (vorba unei colege) aha-urile. Am câte-o fereastră minimalizată-n bară care simbolizează o conversaţie. Ea - conversaţia - se desfăşoară încă sau e suspendată undeva între plictiseală şi preocupare, dar se mai albăstreşte pe alocuri semn că la capătul celălalt al netului respiră încă cineva. Partenerul de dialog căruia i-am relatat în urmă cu jumătate de oră un fapt divers îmi răspunde într-un final: aha… Zâmbesc nervos şi-ncerc să-mi ţin câteva clipe degetele departe de tastatură. Aha… ce? Aha… adică în sfârşit ai citit? Sau abia acum ai înţeles gluma? Aha… e confirmare de primire sau început de sictir? Aha… e un fel de constatare palidă ori cea mai inutilă concluzie din lume?
Cum spuneam, am o sumedenie de fluturi din producţie proprie iar mess-ul îmi inspiră zi de zi creaţii noi. Aha-urile fără urmare sunt moliile care-mi mănâncă învelişul superficial al răbdării, la fel ca şi alte onomatopee care lasă mult spaţiu liber pentru interpretări personale. Imaginaţia mea zburdă haotic printre cuvintele fără definiţii. Vă rog, nu le mai folosiţi în prezenţa mea!
|
|
Aha..deci articolul nu are legătură cu monitorul din imagine ... că are legătură cu ultimul meu articol, şi când am văzut mi s-a părut o coincidenţă prea mare.
RăspundețiȘtergereÎţi înţeleg mesajul postării de mai sus, şi eu folosesc uneori aha-urile dar mai rar..sau mai cu scop, dacă discuţia se merită continuată o continui, dacă nu..e doar, aşa cum spuneai semn de "am citit dar nu mai am ce să îţi mai spun. Zi tu pa ca să nu zic eu" Cam ăsta ar fi measjul unui aha într-o conversaţie de 2 bani.
Eu de asemenea urăsc mass-urile stupide şi offtopic. Nu mă deranjează să fiu salutat de cineva cu care nu am vorbit de mult, mai ales dacă nu e ceva de genul "bună, ce mai faci...bine?..ai putea să mă ajuţi cu..." ci persoana e chiar interesată ce mai fac.
v-am plictisit destul..gata pe azi cu comentariile ..totuşi poate îmi explici ce e cu imaginea, că sunt nedumerit ..sau lucrezi la spital? dacă e poză făcută de tine, îmi acorzi şi mie drept de utilizare? ..să nu încalc vreo lege a copyright-ului. Mulţumesc anticipat
Radule... În primul rând care e ultimul tău articol? Că m-ai făcut curioasă :)
RăspundețiȘtergereSunt o groază de oameni care nu se încadrează în textul meu şi destule situaţii în care aha-urile merg totuşi. Nu simt nevoia să enumăr excepţiile pentru că ele sunt pur şi simplu altă poveste.
Şi eu detest mass-urile de genul "donează urgent sânge" în care nu se menţionează vreo dată. Mesajele alea continuă să circule mult timp după ce omul respectiv nu mai are nevoie de ajutor, dacă ar fi avut vreodată. Sau mailurile cu dacă nu trimiţi la 7 prieteni vei fi veşnic nenorocit. Pe bune!? De ăştia care au veşnic nevoie de ceva... ce să mai zic? Sunt ca ciupercile după ploaie.
Poza este făcută de mine, la fel ca toate celelalte (cu excepţia celor în care apar), şi am ales-o pentru că mi s-a părut mai expresivă decât veşnicul monitor al calculatorului. O poţi utiliza dacă îţi este de folos. Eu am să fac altele :P
Şi nu în ultimul rând: îmi plac diacriticele tale! Ahaaaa :))
ultimul meu articol era ăsta..Acum nu mai este.
RăspundețiȘtergereVoi publica imaginea ta în articolul amintit..nu mi-ai răspuns..lucrezi la spital? dacă da, fă o poză monitorului respectiv când pulsul e mai mare..că s-ar potrivi mai bine cu textul scris de mine :))
Care e treaba cu diacriticele? că şi tu le foloseşti ..ale mele ce au în special?
Nu, nu lucrez la spital, dar job-ul meu implică vizite pe acolo. Iar diacriticele tale nu au nimic deosebit, pur şi simplu îmi place scrisul românesc.
RăspundețiȘtergeream devenit maniac al diacriticelor acum câţiva ani (nu mai ştiu câţi) când am învăţat cum se schimbă tastatura de pe o limbă pe alta :P
RăspundețiȘtergerede atunci, oriunde se acceptă caracterele româneşti, hop şi eu cu diacritice :).
O zi bună!
Aha... fain scris. Si totusi, de ce sa-ti risipesti frumusete de viata pe mess?
RăspundețiȘtergereNu mi-aş risipi viaţa pe mess, Cristina. Dar lucrând zeci de ore la calculator zi de zi a devenit cel mai la îndemână mijloc de comunicare. Însă ca tot ce-i mult... mai şi strică!
RăspundețiȘtergere