Nu îmi plac emoţiile începuturilor, îmi dau senzaţia că în acele clipe părul, pielea şi gândurile mele îşi pierd culoarea. Nu îmi place nici nodul din gât al sfârşitului care mă sufocă şi nu-mi dă voie să vorbesc. Dar dintre toate cel mai mult îmi displac prelungirile etapelor indecise (nu vorbesc despre fotbal!), când aştept în zadar ceva-uri, când altceva-uri mă surprind, când ceva-urile şi altceva-urile nu se potrivesc deloc.
Lecţia cu introducerea, cuprinsul şi încheierea am învăţat-o întâi la literatură şi-am aprofundat-o apoi în relaţiile cu cei din jur. Mi-a luat ceva timp până să înţeleg că locul rămas gol în urma cuiva nu-i este rezervat pentru totdeauna, în caz că ar vrea să se-ntoarcă, că locul gol lăsat de mine în viaţa cuiva nu înseamnă că va urma, ci e de fapt un adio.
Nu mai cred în a doua încercare! Când poveştile se termină le pun ultimul punct, categoric, şi le închid în copertele amintirilor. Sunt milioane de oameni pe lumea asta care ar merita o şansă, însă şansele sunt limitate iar eu nu-mi asum vina de a fi irosit vreuna.
.
|
|
uneori e greu sa pui punct, punct si atit, dar e linistitor, chiar daca linistea aceea e putin infrigurata
RăspundețiȘtergereUn singur cuvant. Bravo.
RăspundețiȘtergere