De la o vreme nu mai plâng. Mă uit la Vreme şi aştept zilele cu ploaie în care pot hoinări pe sub cerul acoperit de nori, printre oameni care mai de care mai grăbiţi, pitiţi sub umbrelele lor colorate. Am învăţat să descifrez în foşnetul copacilor apropierea ploii şi o aştept mereu cu bucurie. Închid ochii şi-mi ridic bărbia cât mai sus, las picăturile să-mi curgă pe frunte, pe ochi, pe buze... Caut printre ele gustul sărat al lacrimilor de odinioară. Şi-mi vine să râd pentru că plânsul ăsta artificial nu mă chinuie, mă face să mă simt chiar mai bine.
Azi am fost fericită o clipă, în ploaie. Sper să plouă şi mâine...
|
|
Maine, cand va ploua, ma voi gandi la tine. Cu bucurie si cu caldura.
RăspundețiȘtergereMulţumesc :*
RăspundețiȘtergereDA. Eşti norocoasă... Ştiai că picăturile de ploaie sunt literele cu care universul îşi spune povestea?
RăspundețiȘtergereNumai bine.
e frumoasa imaginea aceasta a plinsului iluzoriu, simulat de ploaie...
RăspundețiȘtergere