Întunericul din Noaptea Muzeelor

Da, recunosc, nu vizitez muzeele decât cam o singură dată pe an. Nu pentru că e gratis, ci pentru că se petrece seara, în uichend, şi e oarecum un eveniment festiv la care dă bine numărul mare de vizitatori.

Nu cred că aş exagera dacă aş spune că ediţia de anul ăsta a fost cea mai... tristă. Am început turul cu Muzeul de Artă Vizuală care, pe mine una, m-a deprimat total. Crăpăturile din pereţi şi podele au eclipsat lucrările expuse, iar lumea de la etaj părea că se află într-un maraton de genul „hai să aruncăm o privire şi să coborâm înainte să se prăbuşească”. În programul muzeului mai erau trecute şi un concert, o reprezentaţie şi un film care cu siguranţă ar fi meritat prezenţa. Desigur, organizatorii nu au putut rezista tentaţiei de a le începe măcar cu zece minute mai târziu decât ora trecută pe afiş.

Casa Colecţiilor ne-a primit prietenoasă, ca de obicei, cu aceleaşi expoziţii pe care le revedem de trei ani încoace. La fel şi Casa Cuza, unde nu am mai avut onoarea de a vizita expoziţia de filatelie şi numismatică şi nici toaleta aflată în aceeaşi clădire. Pe motiv că erau închise. Singurul muzeu unde chiar am găsit ceva diferit de la an la an a fost cel de Istorie. O frumoasă expoziţie de arme care ar merita revăzută mai în detaliu şi, eventual, cu o concentraţie mai mare de oxigen în încăpere. Dar şi acolo am dat de aceeaşi atmosferă tristă a unui muzeu din ce în ce mai mic şi mai sărac. La Centrul Cultural nu am mai ajuns, pentru că trebuia să alegem o destinaţie care să aibă - categoric - toaletă funcţională şi deschisă. Nu glumesc!

Deci am ajuns la Muzeul de Ştiinţele Naturii. Care, după părerea mea, face anual un experiment pe spinarea vizitatorilor care trebuie să supravieţuiască cu doza minimă de aer. Ba mai mult, anul ăsta au venit şi cu testul surpriză de nimerit treptele pe întuneric. Şi ne-au tăiat de la porţia de observat planete şi servit o gură de aer proaspăt pe acoperiş.  

Aş zice că a fost cea mai sărăcăcioasă Noapte a Muzeelor la Galaţi. Că nici măcar wow-uri de-ale copiilor nu am auzit. Că nu am văzut vreun afiş care să anunţe vreo viitoare minunată expoziţie pe care să-mi doresc să o vizitez în timpul programului obişnuit. Că aceste instituţii ale culturii se prostituează pentru audienţă lăsând maşinile să se îmbulzească în curţi de muzeu ori permiţând vizitatorilor să se pozeze cocălăreşte lângă exponate. Cred că la anul voi propune o vizită la Brăila, ca să fiu sigură că vedem ceva nou.