To do a to do list

Nu, desfăcutul bradului nu se pune încă pe listă. Nici ordine în calculator nu pot face, când toată viaţa mi se află pe desktop. Care să fie numărul unu deci? E atât de nasol când ai senzaţia permanentă a lucrurilor neterminate, dar dacă te iei repede la întrebări nu ştii să enumeri măcar trei. Când îţi răsfoieşti gândurile şi realizezi că oamenilor cărora le-ai promis cândva un cd,  o cafea sau orice altceva se vor fi împăcat deja cu ideea că nu le vor vedea în veci.

Primul to do pare să fie - de ieri - tăiatul părului la modul cel mai esenţial posibil. Cel mai greu este să găsesc o coafeză care să nu se zgârcească la eliminarea aşa unei plete. Al doilea to do va fi să fie - atunci când o vrea Doamna Iarnă - un om de zăpadă. Pentru că amintirile cu omăt sunt cele mai frumoase indiferent anotimp. Pe locul trei - descalificată din topul dorinţelor fără rezultat - şade măreţul plan de a fi altundeva de ziua mea. Că aşa mi se scoală mie an de an întrebarea cu ce caut eu în viaţa mea.

În to do-ul de zi cu zi îmi tresar degetele pe tastatura telefonului când mă trezesc că dau să sun oameni care don’t give a fuck. Profit de viteza redusă de răspuns a instrumentului şi-l bag înapoi de unde-a ieşit. Şi m-aş apuca de un curs de italiană ca să înţeleg cumva mai bine muzica asta care îmi face să-mi tresară părul de pe mâini. Şi m-aş mai îmbăta măcar o singură dată atât de firesc şi dezinvolt cum ştiam să o fac pe vremea adolescenţei. Şi aş opri un om oarecare pe stradă ca să-l îmbrăţişez doar pentru că privirea lui o cere.

Am veşnic o listă, scrisă sau nu, care mi se derulează prin minte cu viteză direct proporţională cu cantitatea de energie pe care o posed la momentul x. Mă uit în jur şi văd numai lucruri neterminate, ori nici măcar începute, şi-mi vine să urlu a grabă, a exasperare. Pentru că ştiu că n-am să fiu vreodată la zi cu to do-urile şi, totuşi, nu mă pot împăca deloc cu ideea.