Într-o seară cu lună şi stele frate-miu cel mare a venit cu ideea să adunăm plastic şi să-l... valorificăm. Nu pentru că o familie atât de numeroasă ca a noastră s-ar putea îmbogăţi de pe urma plasticului reciclat. Ci pentru că avem ceva gene care ne stârnesc pasiuni semiecologiste.
Deci ne-am pus pe strâns gunoaie. Iar eu - excesul de zel în pesoană - m-am apucat să spăl paharele de la iaurt şi caserolele de la carne, că nu le puteam depozita murdare în debara. Şi am adunat ambalaj cu ambalaj, sticlă turtită cu sticlă turtită, pix terminat cu pix terminat, până am strâns un sac întreg. Un sac înghesuit, folosit în cel mai economic mod posibil, că doar nu era să stric toţi sacii în care ne-am cărat hainele când ne-am mutat.
Şi exact cam pe când reuşeam să declar complet primul episod de reciclare frate-miu făcea primul transport de gunoaie. Evident, fără al meu sac! Cincisprezece kilograme de sintetice înghesuite în portbagaj şi peste bancheta din spate. Ne-a povestit aventura lui cu primul transport de materiale plastice şi ne-a spus cu zâmbetul pe buze că nu mai repetă figura. Că şi-a umplut curtea cu o mulţime de gunoaie din care a câştigat 11 lei. Vorba lui tata: „îţi dau eu dublu, numai să le arunci”! Drept pentru care mi-am luat inima în dinţi şi am abandonat sacul vizavi, în locul unde nu există nici verdeaţă, nici selectare, nici ecologie. Cu speranţa pitită tainic în suflet că peste noapte va veni gaşca de ţigani care adună plastic şi îmi va mulţumi o nanosecundă pentru gestul mărinimos de a le fi pus deoparte vreo... 50 de bani.
Evident, se vor găsi voci care să întrebe de ce nu am dus eu singură sacul la un centru de colectare. Dacă tot m-am străduit să-l adun! Răspunsul meu ar fi că nu există niciunul prin apropiere, că de la a spăla ambalajele din plastic şi până a le transporta la kilometri depărtare intevine, totuşi, un soi de comoditate.
Mi-aş dori însă, nespus de mult, să am aici, în spatele blocului, nişte pubele din alea colorate, în care se colectează selectiv gunoaiele. Ca în toate ţările cât de puţin civilizate. Să pun deoparte cutiile de bere golite şoptindu-le nostalgică „pe curând” în speranţa că se vor întoarce vreodată măcar sub forma unui tub de super-glue.
La mine în debara tronează acum o „arhivă” de hârtie care se vrea a fi reciclată. Ce naiba să fac cu ea!?
|
|
păi în primu1 rând...unde anume este centrul de colectare PET-uri?
RăspundețiȘtergere2. sunt și la noi în țară orașe care au acele pubele și se folosesc corect de cetățeni...mai departe nu știu unde ajung deșeurile, dar...
3. cu cartonul, te rezolv eu dacă vrei. Eu îl duc la piață, la centrul de colectare.
Radule, nu ştiu niciun centru de colectare în cartierul meu, şi anume 17. Frate'miu le-ar fi dus pe la Piaţa Mare cred. În al doilea rând şi oraşul nostru are acele pubele de câteva luni bune, dar nu le foloseşte din lipsă de... creier. Şi nu în ultimul rând îţi voi da cu mare drag tot cartonul şi hârtia atunci când voi fi adunat o cantitate care să merite efortul. Că le adun, totuşi, în continuare. Mulţumesc!
RăspundețiȘtergere