De la o vârstă e
jenant, pueril, stupid. Oricât de bine ai face-o, oricât de rar ai clipi,
oricât de inerte ţi-ai înţepeni mâinile. E un prag peste care trebuie să înveţi
să-ţi struneşti minciuna. Cât de bine ţi-ai juca rolul, s-ar putea să ai în
faţă un actor şi mai bun, care să se prefacă perfect a te crede.
Ştii, nu ţi-ai
expus posibilitatea ca interlocutorul tău să fie mai experimentat. Să te fi
minţit suav şi firesc înainte ca tu să-i fi trântit una îndelung premeditată.
Ori să te fi aşteptat la cotitură cu un „never mind” anume fabricat drept
răspuns la minciuna pe care credeai că o pregătiseşi perfect.
Oamenilor nu le
place să fie fraieriţi, înşelaţi, păcăliţi, duşi cu zăhărelul, amăgiţi.
Sinonime. Aiurea. Aiuriţi. Oamenilor detestă să bată palma pe seama unui
neadevăr, să îl cumpere ca semifrabricat şi să îl înghită ca pe o delicatesă. Oricât
de tâmpi ar părea, în mintea lor s-ar putea deştepta şi în minutul 849
scânteia. Şi-atunci...
E o vorbă care
zice: dacă mă minţi o dată - să-ţi fie ruşine, dacă mă minţi de două ori -
să-mi fie ruşine. Mi-e ruşine, deci, să mă fi lăsat trombonită peste măsură pe
motiv de simpatie excesivă. Îţi scriu şi îţi dedic minciuna asta gogonată.
Şi-mi reînnoiesc zilnic un semn, cu pixul în palmă, de potenţial looser. În caz
că mai încasez vreuna...
|
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu