În lumea gravidelor

vineri, 11 martie 2011

Motto via messenger: „Eu cred ca sâmbătă o să nasc”
Dacă nu ştie să meargă, să vorbească, să mănânce cu furculiţa, să facă la wc sau să se îmbrace înseamnă că e bebe, nu? Că este hrănit şi că respiră pentru a-şi mări volumul într-atât încât gravitaţia să-i acorde dreptul la primul pas. Cam asta încape în mintea unei persoane care vede câte un pui de om mai rar decât un curcubeu.
Până acum vreo trei-patru ani nici nu mă gândeam că ar trebui să fac diferenţa între un copilaş de patru luni şi altul de un an. Adică erau amândoi cu mult sub vârsta la care am fi putut lega o conversaţie. Iar când te întâlneşti întâmplător cu unul sau ambii părinţi plimbându-şi odorul, cel mic te priveşte cel mai adesea cu un aer de „who the fuck are you” pe care arzi de dorinţă să îl poţi mima în faţa vreunui şef.
Dar vine o vreme când constaţi cu surprindere că ai în agenda telefonului mai multe nume de mămici decât nume de bărbaţi. Că mai toţi bărbaţii îţi sunt rude şi că mai toate mămicile nu erau nici măcar neveste pe când le-ai cunoscut. Că ai fost martoră la procesul de rotunjire a pântecelor, că le-ai învăţat poftele şi toanele, că ai memorat atâtea nume de prunci cât să umpli un loc de joacă.
Fertilele veşti le-am aflat în staţii de autobuz, pe messenger, prin sms ori de la vestitorii primăverii şi le-am transmis mai departe cu bucurie, că mai vine un pitic pe lume. Numai eu ştiu cât de greu este să păstrezi un asemenea secret! Le-am sunat pe viitoarele mame întrebându-le de sarcină cu aerul că înţeleg perfect ceea ce îmi povestesc. Până când am început să pricep şi să reţin cum e cu analizele, cu greţurile, cu vitaminele, cu ecografiile, cu săptămânile, cu naşterile.
M-am mirat de femei cu pântecele cât un pepene care se mai mişcau încă cu graţie şi echilibru şi de mame cu braţe de fier care îşi poartă ghemotoacele de pe un braţ pe altul cu uşurinţa cu care manevrezi o pernă de puf. De femei care au învăţat să-şi programeze viaţa la fracţiune de secundă, la grad Celsius, la centimetru. Ca să îi fie bine celui mic. Am învăţat despre orare de somn, despre tehnici de hrănit, despre tradus gângureli şi despre dovezi timpurii de afecţiune.
În lumea oamenilor care aduc pe lume alţi oameni totul pare mai pur, mai luminos şi mai profund. Cel puţin în preajma celor pe care îi ştiu eu. Mâine o să naşti, nu? În sfârşiiiit

2 comentarii:

  1. He, he, ce mi-a placut. Si ce bine ma regasesc si eu pe acolo.

    Ii facem galerie Elenukai. :)

    Si apoi, cand va veni si piticul vostru, ai sa vezi ce bine iti va prinde sa stii toate astea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu îndrăznesc să visez la asta :)

    RăspundețiȘtergere