Speranţa

*

Mi-am pierdut speranţa în somn… Altfel nu ştiu să-mi explic faptul că am adormit gândindu-mă că voi reuşi să trec peste toate şi m-am trezit deznădăjduită, vrând să m-ascund într-un colţ de lume până unde necazurile să nu răzbată. Oricum, atunci când îţi pierzi speranţa nu mai stai să te întrebi unde şi cum. Nici nu-ţi dai seama prea bine ce-ai rătăcit... un vis, o iluzie, un prieten sau chiar pe tine însuţi. Simţi doar un gol chinuitor, care-ţi taie răsuflarea şi pe care-ai vrea să-l umpli cu ceva… cu lacrimi, muzică sau vin, cu o îmbrăţişare, cuvintele dintr-o carte sau mersul unei plimbări, cu orice senzaţie îndeajuns de puternică să umple vidul care ţi-a pustiit existenţa. Am regăsit speranţe în tot felul de lucruri care au ştiut să se descopere sub ochii mei exact în clipele când aveam nevoie ca sclipirea unei minuni să-mi dea curajul să merg mai departe.

* minunea asta e de acum doi ani, cred că fotografia mea preferată