Telefonul nu sună niciodată atunci când aş vrea. În zadar îl privesc îndelung rugându-l să-mi risipească încordarea… Răsună doar în mintea mea până când melodia i se pierde în zgomotul străzii sau printre acordurile muzicii din căşti. Nu voi înţelege vreodată de ce telepatia nu funcţionează în asemenea momente de criză, de ce omul în ale cărui mâini încape liniştea mea nu simte că e timpul să mă scape din ghearele îndoielii şi să-mi demonstreze că este într-adevăr acolo, alături de mine. Dacă aş fi ceva mai deşteaptă aş inventa telefoanele sensibile, care să ştie exact de cine şi când am nevoie. Să-i dea de veste persoanei care mi-ar putea alunga gândurile negre atunci când eu nu mai reuşesc să le fac faţă. Şi dacă tot n-ar suna?!
E timpul să blochez tastatura şi să merg mai departe...
|
|
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu