Incredibil, ninge în ianuarie!

sâmbătă, 25 ianuarie 2014
De când e zăpada despre trafic şi sate izolate? De când ne sperie un viscol de 24 de ore? De când am uitat să ne cumpărăm ghete rezistente la nămeţi? De când ne uimeşte ninsoarea în miez de iarnă?
Mi-l amintesc mereu pe comediantul Teo glumind pe seama unei ştiri: „Incredibil, fraţilor, ninge în ianuarie!! Cine a mai văzut zăpadă în ianuarie!?”. Mă uit pe fereastră în calupuri de minute legate, măsor din priviri stratul alb şi mă întreb unde ne-am rătăcit noi, copii, neînfricaţi, înfruntând ore în şir gerul.
În amintirile mele stratul de zăpadă era atât de mare încât ne săpam galerii pe sub ea. În povestirile celor mai în vârstă satele rămâneau izolate întotdeauna pe timp de iarnă. Dar cumva, de când ne-am cumpărat cu toţii maşini şi televizoare, o ninsoare întârziată şi îndelung prevestită apare pe sticlă cu bandă roşie de „breaking news”. Cumva ne doare pe toţi că viscoleşte, că idioţii rămân blocaţi în nămeţi şi că alţi idioţi dau fuga să-i filmeze.
Privesc iar pe fereastră. În parcare trei inşi îşi curăţă maşinile de zăpadă. În parc doar o siluetă de om şi un câine zgribulit. În faţa blocului nu a mai ieşit nimeni să cureţe aleea. Pe facebook lumea şeruieşte poze făcute de după ferestre sau furate de pe net. Cea mai abstractă iarnă din toate timpurile...
Bă, închide dracu’ calculatorul şi hai afară! Caută-ţi mănuşile groase şi un fes în fundul dulapului, pune şosetele cele mai groase şi hai să te pozezi în zăpada reală, până nu vine iarăşi primăvara! Dacă nu te omoară lenea, prepară-ţi un termos de vin fiert s-ar putea să te simţi fericit şi alive câteva ore bune.
Şi nu uita: iarna e un anotimp! Nu e nici pedeapsă, nici ştire, nici fenomen meteo...

Keep calm and just hate crismăs!

vineri, 20 decembrie 2013
Epidemie de crăciuneală. Agitaţie. Haos. Şi-o întrebare tembelă încă din privirea de dinainte de-a fi aplicată: ce faci de sărbători!? Măăă... uit la filme, beau vin (c-am renunţat la bere!) şi mănânc seminţe (ambalaj albastru, desen cu o înaripată pestriţă, fără sare). Nu te-aşteptai la vreun răspuns chiar atât de sincer, aşa-i?
De la postarea nepublicată de alaltăieri (în care uram the sărbătorile, hohoho, fără pretext) mi s-au tot înghesuit motivele în nodul din gât, în pumnii îngheţaţi din buzunare, până-n străfundul orelor petrecute peste program. În dulcele spirit de turmă: hai să fim mai bunicei, mai apetisanţi, da’ după ce ne călcăm bine de tot în picioare.
În ordine aleatorie:
- azi-dimineaţă taximetristul mi-a înfăptuit o minune de ajun-ajunul-ajunului-ajunat şi-a transformat cele patru minute de aşteptare în unşpe!
- la bancă - lume multă, colind în surdină, server cu erori şi-un zmile de introducere în: ne cerem scuze, aşa se întâmplă de ssss...
- ştiri, campanii, afişe, event-uri, taclale. Caritabile. Musai despre copii & sărăcie & boală. Despre colindători. Despre sacrificat porcine şi risipă de şampanie. Copy/paste-uri de anul trecut, de-acu doi ani’, că cică spiritul dăinuie forever!
- vânzătoare total depăşită de situaţie „Ştiţi, mai trebuia să îmi daţi rest încă 30 de lei...” „Daaa!?” „Da...” „Îmi cer scuze, dar o să trebuiască să fac casa... Aşa e regulamentul...” Zumzăind apoi, pe fondul număratului banilor, despre aglomeraţie şi haos. Mie-mi zici!
- la birou - isteria printurilor. Apocalipsa 2013 în varianta Corel X4 and un pic de Photoshop CS3. Telefoane peste telefoane despre cum să ne f...m reciproc nervii ca să avem ce odihni la ei mai apoi, sub cetinile bradului din plastic.
- primul semese cu „vine moşul pe cărare”. Pe 18 decembrie. Până pe 24 moşu’ respectiv o să fie încă mai mult decât prea moş, subnutrit şi crăcănat de-atâta mers.
- festina lente pe Coşbuc & Brăilei, pe trecerea de pietoni, prin supermarket... Pe oriunde prin părţile esenţiale. Că cumva crăciunul se dilată de la un an la altul, înghiţind zilele pe de-antregul cu tot cu sâmbure.
- lovitură de pedeapsă: rafturi cu ciocolată devastate! Peste tot. Mie dacă nu-mi place aşezarea ciocolatei în raft să mor dacă o cumpăr!
Bă, care vreţi sărbători de iarnă fericite, pline de calorii şi cadouri, vi le dau şi pe-ale mele. Vi le dau aşa, goale, n-aveţi decât să le îndesaţi conţinuturi după cum aţi văzut la teveu că se face. După cum v-a relatat vecina de la trei. După cum vreţi să apară în poze, pe facebook. Tag cu numele meu, vă rog, în colţul negru din planul secund. Eu vreau să dorm!

Stock memories

duminică, 15 decembrie 2013
Îmi amintesc deseori sms-uri. Aşa cum îmi amintesc prima zi de şcoală, omul de zăpadă, Domul din Milano... Îmi trec prin faţa ochilor fragmente de mesaje primite pe telefon, plus alte frânturi din senzaţiile iscate atunci. Şi mor de ciudă şi de bucurie, în acelaşi timp, că nu am încă destulă tehnologie cât să păstrez toate semeseurile vreodată schimbate.
Răsfoiesc mii şi mii de poze. Împărţite pe foldere, ani şi felii de suflet. Mi-e inima ghem de lână netoarsă & tastatură fără delete, derulând poze pe un singur sens. Jumătate plus unu din viaţă în imagini pe care nimeni şi nimic nu le mai reînvie. Ferice de cei care-şi trăiesc vieţile fără aparate foto!
Întorc pe dos conţinuturi de cutii cu colţurile roase. De prea mulţi ani, de prea multe mutări. Episoade din mine condensate între cartoane cu etichete anoste scrise în grabă. „pahare”. „discuri”. „trecut”. Şi-o cutie rămasă goală, pentru ce va urma...
Port cu mine schiţe şi planuri. Pe cele cărora nu le-a expirat încă vremea, poate doar farmecul. Pe cele care m-au făcut fericită numai pentru că... Noi doi într-un vârf oarecare de munte. Berea aia sorbită şezând pe-o bordură. Şi-un folk târziu pe plajă, la mare.
Când e să-mi răsfoiesc amintirile la final de an socotesc doar lucrurile care merită. Clipele alea invadate de surpriză şi fior pe spinare. Lucrurile pe care le-aş lua cu mine în orice colţ de lume. Oamenii cu care aş risipi zile şi nopţi în neştire. Mailurile pe care le-am recitit de cel puţin şapte ori. Şi aceeaşi singură dorinţă de dintotdeauna.

...cum ninge-n decembre

joi, 12 decembrie 2013
 "Vine Craciunul, sa ne bucuram de tristetile noastre..." (Ştefan Caraman)

Single da' bine

marți, 10 decembrie 2013
Când eşti single şi n-ai de gând să faci nimic în privinţa asta. E vreme de dilaila şi răsfăţ. De tunsori aiurite şi skinny jeans. De beţii neprogramate şi plecat în lume fără bagaj. De revăzut „Sex and the city” şi luat notiţe. 
Te îndrepţi nemăritată către pragul de treizeci şi-ţi ascunzi inelarul în locurile intens populate de neveste. Dacă pici în miezul unui interogatoriu, decretul se emite scurt şi categoric: c-ai să-ţi găseşti şi tu pe cineva până la treişcinci. Sau pân’ la patruzeci, în cel mai naşpa scenariu ever posibil. După ce vei fi divorţat deja de-o pisică şi doi papagali.
Când eşti liberă de orice nume de bărbat care să-ţi zumzăie persisitent în creier. Îţi vine greu să crezi c-ai să mai silabiseşti vreodată un altul, cu ochii daţi peste cap. Candidaţii la preşedinţia sufletului tău sunt eliminaţi încă de la început de campanie. Din varii motive mai mult sau mai puţin închipuite. Realitatea e cruntă şi sondajele ţin cu ea: nu mai există bărbaţi nefumători, cu simţul umorului şi iq-ul întreg, care să nu sforăie!
Păşeşti în vârful picioarelor pe lângă tipii boring, pe lângă relaţii care scârţâie, pe lângă foşti. Ca nu cumva hormonii dezlănţuiţi să-şi facă de lucru prin ogrăzi interzise. Risipeşti ocheade şi flirturi îndelung economisite. Fără să aştepţi roade. Zâmbeşti aiurea, oriunde, oricând. Cu pretenţia că e cel mai fain accesoriu pe care ţi-l asortezi. Doar în sinea ta râzi zgomotos: unde-ai umblat până acum, nebuno!?

Un fel de sweet november

luni, 25 noiembrie 2013
În viaţa mea se intră pe uşa din faţă. Ori pe fereastra larg deschisă către soare. După caz... În viaţa mea se păşeşte doar cu zâmbet ştrengar pe buze. Fără planuri. Fără premeditări. Cu aerul că ai fi fost dintotdeauna acolo. Că n-ai să pleci niciodată. Că timpul nu-şi bagă nasul, pur şi simplu. 
Prin viaţa mea trec oamenii cu viteza acceleratului din poezie. Unii se duc pentru totdeauna. Alţii revin mai repede decât m-aş fi aşteptat. Unii lasă în urmă scârţâit metalic de roţi. Nor de fum. Alţii lasă bagaje frumos colorate şi îmbrăţişări calde de bun-rămas.
Mă mir în sinea mea. De câte ori mai vine cineva. Mă frământă clipele când învăţ un nume, o pereche de ochi şi încă o voce. Când reînvăţ un tic şi-un hohot de râs. Când rămân să zâmbesc unei mici amintiri. Să simt că am existat secunde în plus respirând pe altcineva. Să am trăiri şi unităţi de măsură a lor nebotezate încă de oameni.
Ridic din umeri a nu ştiu şi parcă nici nu-mi pasă. De ce unii se lipesc aşa de sufletul meu. Ce îi atrage către mine. Ce mă face să-mi uit stângăcii şi să iscodesc altele noi în preajma lor. Cum reuşesc să îmi schimbe direcţia câteva vorbe şi privirea aia asortată perfect.

P.S. N-am putut să o spun cu voce tare. Doar am gândit-o zgomotos. Cică oamenii nu se schimbă, devin tot mai mult ei înşişi...

-- titlu --

marți, 19 noiembrie 2013
Ochii închişi. Mişcări de braţe care nu-ţi aparţin. Paşi adăugaţi pe care i-ai uitat de dinainte să-i înveţi. Dansezi pe melodii împiedicate în amintiri şi oftaturi. Cumva te deznozi de ele şi prinzi aripi. Dansezi de una singură, mereu în pijama, cu mânecile adunate strâns în pumni. Cu câte un umăr dezgolit la capătul braţului suspendat în echilibru. Aşezi câte un pas în spatele altuia şi te ridici pe vârfuri încordate în şoşete. Te arcuieşti ca o întrebare fără semn, te legeni de pe stângul pe dreptul şi născoceşti piruete haioase. Cerni gânduri negre pe acordurile pieselor pe care cineva, fără să ştie, le-a scris despre tine. Îţi fredonezi refrenele-sentinţe şi-ţi scuturi părul în semn de resemnare. „Ne vedeeem joi...”   

Gulliver

miercuri, 13 noiembrie 2013
M-am trezit în ultimul ceas să povestesc despre „Gulliver”. Un al treilea festival de teatru gălăţean cel puţin la fel de fain ca şi celelalte. Deşi e socotit a fi mai mult pentru copii, „Gulliverul” aduce în fiecare an piese grozave, care merg vizionate cam la orice vârstă. Piese în afara tiparelor, cu marionete, păpuşari, proiecţii şi instalaţii ingenioase. Pline de culoare şi de viaţă. Haioase.
Ştiu, festivalul se petrece în timpul programului de lucru al celor mai mulţi dintre noi. În miez de săptămână. Drept pentru care recunosc: l-am sărit şi eu ani la rând. Dar la ediţia asta mă pot lăuda că am reuşit să ajung la o piesă, astăzi, de la 18. „În largul mării”, a studenţilor de la UNATC. Care vin mai mereu cu idei foarte faine şi pe care îi aplaud încă în sinea mea.  
Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” se petrece la fiecare sfârşit de toamnă în Galaţi şi merită. Punct. Din această ediţie au mai rămas două zile pline de spectacole. Dacă nu reuşiţi să ajungeţi vă recomand să-l ţineţi minte pentru la anul. Şi-o să vă placă!

Hoinăreli

luni, 4 noiembrie 2013
Vacanţă - povestire în ramă - cu frânturi din altele. Vacanţe. Din alţii. Vacanţi. Copaci înveşmântaţi în amintirea frunzelor breathtaking din anii trecuţi. O boltă puzderie de stele pe care musai o priveşti de pe un cerdac din lemn scârţâind. Senzaţia şosetelor din lână peste picioarele goale. Şi fericitul noroi de pe ghete, cu dedicaţie. 
Când mergi ani la rând în acelaşi loc, amintirile rămân să te aştepte acolo. Nu se mai întorc cu tine acasă! Se pitesc prin fâneţe, pe sub paturi, cascade şi pietre, după dealuri şi pomi. Şi-ţi dau bineţe şi noduri în gât şi dejavuuri... Şi-ţi dau senzaţia că poţi să o iei de orişicâte ori de la capăt, că tot acolo ajungi. La munte. 

Cobalt

luni, 21 octombrie 2013
Tu când ai citit ultima dată o poezie... sau paişpe’... sau un volum întreg? Nu are importanţă care este răspunsul! Dacă te-ai oprit câteva clipe să te gândeşti înseamnă că mai ai măcar vreo urmă de vers pe dinăuntru. De aceea te poţi gândi serios să exersezi cât de curând, la o lansare de carte care i se pregăteşte Galaţiului.
La iniţiativa Laurei Negoi mai mulţi bloggeri gălăţeni şi-au oferit sprijinul pentru organizarea şi promovarea unui eveniment menit să aducă puţină culoare în peisajul cultural gălăţean. Este vorba despre lansarea volumului de poezie „Cobalt” care poartă semnătura lui Claudiu Komartin (autorul a patru volume de poezie, traducător şi redactor-şef al revistei „Poesis internaţional” şi al Casei de editură Max Blecher). Venirea lui Claudiu Komartin la Galaţi ar putea fi însoţită de alţi doi tineri poeţi - Vlad Pojoga şi Radu Nițescu.
În sprijinul acestui eveniment se caută sponsori care să susţină financiar transportul şi cazarea celor trei, la începutul lunii noiembrie. Oferindu-se în schimb promovare, atât la lansarea „Cobalt”-ului cât şi pe blogurile celor care susţin evenimentul. Cei interesați să sprijine acest proiect sunt rugați să contacteze organizatorii prin intermediul adresei de e-mail: contact@madeingalati.ro

Postări pe aceeaşi temă: Laura Negoi, Made in Galaţi, Gabriel Ursan, Nicoleta Radu

Later edit: Evenimentul va avea loc pe 2 noiembrie, începând cu ora 17, la Paris Cafe

Adios, blondelor...

sâmbătă, 12 octombrie 2013
...vă spun din străfundurile migrenei ce vi-o port. Mi-aţi fost alături la bine, la greu şi iarăşi la bine. Mi-aţi facilitat hohote de râs / hidratat şuvoaie de lacrimi. V-am adorat mereu fără jenă, mărturisind în stânga, în dreapta şi-n puncte cardinale de care blondelor de genul vostru nu le pasă. V-am sorbit din priviri şi nu numai, jurându-vă loialitate până când moartea - sau ceva mai grav - ne va despărţi. Na, acum intervine mai grav-ul! Crizele, greţurile, after greţurile, migrenele. Şi groaznicele mahmureli. Port în suflet o nefiltrată & sfâşietoare durere pe care vi-o dedic, cu două degete de spumă. Încă una şi mă duc!      


Galaţiul prinde rădăcini

marți, 8 octombrie 2013
Salvaţi Dunărea şi Delta este o asociaţie a cărei activitate o urmăresc cu drag pe facebook. Şi numai eu ştiu de câte ori am înghiţit în sec pentru că noi nu avem (aproape) nimic a face cu acţiunile ecologice.
Astăzi, însă, am fost plăcut surprinsă să găsesc şi numele Galaţiul pe listă! Este vorba despre un „proiect propus de locuitorii Municipiului Galaţi - în cadrul concursului Omul Reînverzeşte Locul - care vizează o activitate de ecologizare. Ulterior ecologizării se vor planta, cu ajutorul a 100 voluntari, aproximativ 500-1000 puieţi de salcâm”. Ecologizarea şi plantarea vor avea loc pe 27 octombrie, în zona situată între Combinatul Siderurgic şi oraş.
Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta menţionează că va asigura materialele necesare acţiunii de ecologizare şi plantare şi lansează o invitaţie celor dornici să dea o mână de ajutor. În cadrul event-ului de pe facebook sunt postate informaţii suplimentare despre locul de întâlnire, harta locaţiei şi programul de desfăşurare.
Eu voi lipsi din oraş exact în acea duminică, din păcate. Cine se oferă să planteze un pom în locul meu? 

Dulcegării

vineri, 4 octombrie 2013
firul de păr albit câte un nanomilimetru * fruntea stafidită timid * gustul sălciu instalat pe limbă * pe fundal un el miorlăind la o ea * antivelăntainu’ meu mutilat forever 
E limpede că nu-mi plac dulcegăriile. Categoric nu în public. Şi că nu prea înghit oamenii vorbind „mărunt, din vârful limbii” (am încheiat citatul, de la mama citire). Dacă emiţătorul mai este şi de gen masculin deja supliciul e complet.
Ultimii colegi de birou mi-au stresat în aşa hal timpanul drept încât mă gândesc să-mi întorc biroul invers. Ca să ajungă şi stângul la acelaşi nivel de uzură! Slavă domnului că stomacul mi s-a întors pe dos în sensuri diverse. Altfel îmi luam concediu pe motiv de aversiuni repetate la dulcegării.
Mă, ăştia când vorbesc la telefon cu elele lor... reuşesc să mixeze perfect pisica în călduri, câinele călcat pe coadă şi chiţăitul unei alte specii pe care nu am descifrat-o încă. Parcă simt cum silabele li se transformă în cristale de zahăr, juma’ de kilogram per convorbire.

Mâine încerc metoda Lămâia!

Şi a fost BeTedX Galaţi

duminică, 29 septembrie 2013
Pentru că în Galaţi se întâmplă atât de puţine lucruri - interesante sau nu. Pentru că ar fi fain să afli cum se împlineşte un vis înainte de a-ţi inventa unul. Pentru că îmi e acru de stat în casă. De aia am fost la BeTedX Galaţi.
Care s-a petrecut exact aşa cum mă aşteptam. Şi mi-e ciudă că nimic nu mai reuşeşte să iasă din tipare în oraşul ăsta de rahat! Programul a început cu o oră mai târziu decât se anunţa pe materialele tipărite. Şi s-a terminat cu alte trei! mai devreme decât era estimat. O parte dintre speakeri nu au mai ajuns la eveniment. Iar problemele tehnice au scos la iveală multe stângăcii organizatorice.
Cu toată îngăduinţa pe care o mai am la îndemână pot spune că a fost o chestie ok. Acest BeTedX. Să zicem un exerciţiu. Că mă aştept ca figurile care au pus la punct evenimentul să mai organizeze şi altele. Înainte să plece, definitiv, din Galaţi.
Fără îndoială că Ariel Constantinof a fost cel mai expresiv, cel mai bine pregătit şi cel mai simpatic speaker dintre toţi. Urmat de Petru Păcuraru care a reuşit, probabil, să-i trezească pe cei care adormiseră în scaune. De menţionat că Hippie a reuşit de data asta un discurs impecabil, fără perle şi bâlbe. (prietenii ştiu de ce...) Iar cafeaua a fost foarte bună!
Am în notiţe titluri de carte. „We are all weird”. „The Big Sort”. Am avioane din hârtie şi un ecuson cu numele întreg pe el. Am o pagină albă acoperită cu scrisul meu abia descifrabil. ajutor. oameni. experienţă. leadership. socializare. cunoaştere. creativitate. responsabilitate. timp. muncă. curaj. perseverenţă. încredere. valoare. bucurie. libertate. emoţie. Şi mai am un filmuleţ numai bun de (re)văzut înainte de o nouă zi de luni.


Când te doare undeva

joi, 26 septembrie 2013
Ziua în care îţi descoperi ficatul, stomacul sau alte organe care se încăpăţânează să funcţioneze în regim propriu. Aia e ziua care-ţi marchează profund şi indigest existenţa. Îmbătrâneşti! Mâncarea îţi strigă din măruntaie. Băutura... şi mai şi!
De la o vârstă repeţi pe un ton vădit tembel că „ai o vârstă”. Carevasăzică te doare pe undeva. Mereu altundeva. Circuitul durerilor în natură. Junghiurile se servesc cu cafeaua de dimineaţă. Migrenele aranjează mai bine coafura. Oasele încep să-şi amintească de toate colţurile de mobilă cu care au făcut cunoştinţă în timp. Medicul de familie dă semne să-ţi reţină culoarea ochilor şi pe cea a portofelului.
Când mănânci fructe pentru că trebuie. Când devii suspicios dacă ţi-e prea bine zile în şir. Când nu-ţi mai este jenă să te dezbraci în faţa doctorului. Când te oftici că n-ai şi tu o afecţiune cu nume sonor, care să facă mai mult rating. Când bolile încep să pretindă zile libere.

wish you were beer

luni, 23 septembrie 2013
uichend lung cât o închipuită vacanţă. planuri peste planuri începând pe cât de neplănuit s-ar putea. plăcuta revedere a unei prietene dragi. şi nodul în gât că da!, sunt oameni care suferă mai mult şi se plâng mai puţin. maşini superbe de colecţie. visul că vreodată în viaţa asta aş putea hoinări la volanul uneia. tocmai preferata mea cu brăduţ parfumat la oglindă. beah! cel mai ispititor soare din ultimele luni. şi-o plăcintă cu smochine eclipsându-l. mingi faine plasate / încasate. tenis de masă. sentimentul că lucrurile cu adevărat frumoase aşteaptă aproximativ la nesfârşit să te întorci la ele. la fel şi ciocolata. BGG. lume multă, priviri stinghere. conversaţii de umplutură. la masa rotundă răutăţi gratuite cât cuprinde. o întâlnire prelungită a bloggeriţelor. bere. bere. bere. bere. bere. şi-o ţigară. prima. greaţă. cumplite dureri de cap. amintiri lipsă. zâmbetul tâmp al omului care nu-şi mai aude gândurile. finally! :)

cursuri. sau nu prea

vineri, 20 septembrie 2013
Nu ştiu în ce împrejurări mi s-a făcut să studiez primul ajutor. Era martie. Şi mă credeam, pesemne, în filme. Imaginându-mi că în metropola de pe malul stâng al Dunării toată lumea ştie PA-ul în afară de mine! Căutarea pe google m-a condus către filiala Galaţi a Crucii Roşii căreia i-am trimis un e-mail. Am primit imediat un răspuns. Mi-au scris despre durata şi preţul cursului şi mi-au cerut numărul de telefon în ideea că voi fi contactată atunci când se va forma o nouă serie de minim zece persoane. Ce să zic... e deja toamnă, pică frunze care abia plănuiau să înmugurească în primăvara mailului meu. De PA nici că am mai auzit ceva!
Zilele trecute, la o plimbare târzie, m-a trecut un fior pe şira spinării la gândul că poate, totuşi, n-aş fi tocmai în siguranţă noaptea, pe stradă. Şi m-am apucat, iarăşi, de căutări pe google. De data asta pentru cursuri de autoapărare, în Galaţi. Am găsit câteva posibile variante şi voi aştepta o zi cu karmă senină ca să dau telefoanele de rigoare.
Până atunci apelez la „ajutorul publicului”. Dacă aţi făcut vreunul dintre cursurile astea - în Galaţi - sau dacă aveţi vreo sugestie în plus vă rog să-mi daţi de veste!

end. ză end

marți, 13 august 2013
de parcă ai avea cancer. eşti pe moarte. ai 93 de dorinţe valabile. mici. sau 24. mari. oamenii îţi răspund la telefon/ sms-uri/ chat-uri cu viteza fulgerului. nu cumva să se simtă vinovaţi dacă plângi sau dacă te sinucizi. nu cumva să se ia. singurătatea. nu cancerul

de parcă abia te-ai fi vindecat. şi-ţi vine să fii puţin trist, puţin melancolic, doar pentru că ai suferit. înainte. şi-ţi vine să te urci pe vârful degetelor de la picioare şi să urli că eşti întreg, sănătos şi plin de gânduri bune. de dor de ducă. de dor de orice altceva decât ce-ar fi fost

de parcă eşti stângaci deodată. abia înveţi să gândeşti doar pentru unul. să prăjeşti cartofi în tigaia mică. să ai toată berea doar pentru tine. să-ţi pui numai hainele tale la spălat. să-ţi aminteşti de tine care-ai fi fost înainte să... 

de parcă undeva, între 13 şi 14, îţi pare rău de totul şi nimic. ca şi cum ai fi râs la o glumă proastă. fără să o înţelegi

de parcă e ultima dată când mai scriu despre tine, sub orice formă, culoare sau plâns. te trimit acolo unde frustrările îşi capătă nuanţă, nemulţumirile se mântuiesc iar bazaconiile prind viaţă. du-te... şi să nu-mi mai apari niciodată!

Scânteieşti Experience

duminică, 28 iulie 2013
27 iulie. Concert. Hara. Holograf. Scânteieşti. Where the fuck is Scânteieşti!? Lume pestriţă. Bâlci învăluit în fumuri de grătar. Stânga - lan de porumb, dreapta - deal, mijloc - Stage experts pe terenul de fotbal. Rumegător de seminţe din metru în metru. Timişoreana rece la 3 lei. Relaxare raw, la firul ierbii. Aplauze, urale, voie bună. Sărbătoarea Pădurii Mogoş-Mâţele. Care-o fi aia.
Trei microbuze - transport gratuit. Din „Barieră”. Sprijinit de stâlpi şi borduri & rumenit la soare între 16,50 - 18,20. În aşteptarea fanilor. Un singur microbuz plecând agale către Scânteieşti cu doi unici zăpăciţi gălăţeni: io şi frate’miu. 

non grata

vineri, 5 iulie 2013
Mă calc pe nervi cu oamenii. Revolt, tachinez, contrazic, ofensez. Online. Zbier, trântesc şi spurc. Offline. Provoc antipatii pitite şi schimburi de replici acide. Înjur în neant şi-mi văd mai departe de grijile care mă cotrobăie zi de zi. Eu. Se pare că alţii nu.
Văd inşi care suferă grav după o dispută. Incapabili să treacă peste pragurile opiniilor sau ale convingerilor diferite. Specimene care te privesc cu duşmănie, în colţ de ochi. Carevasăzică bolnavi de orgoliu.
Sunt stupefiată de uşurinţa cu care unii se prefac a uita fapte. Promisiuni încălcate. Obiecte împrumutate. Bani. Lucruri stricate. Schimburi păguboase. Înşelătorii. Dar când vine vorba de dispute şi vanităţi au memoria veşnic reîmprospătată.