de ce BGG

De ce BGG (Blog Gathering Galaţi)? Pentru că orice prilej de conversaţie şi bere merită. Pentru că oamenii vin aici deschişi, pozitivi şi puşi pe fapte mari. Iar o mulţime de inşi cu frunţi descreţite e o raritate în oraşul ăsta. Pentru că - bloggeri sau nu - simţim fiecare să ne implicăm într-o comunitate locală şi să încercăm să facem oraşul ăsta mai fain.

Revin cu aceeaşi idee fixă, pe care am s-o repet până când Galaţiul o existe (măcar) pe harta acestei ţări. Că se întâmplă atât de puţine lucruri, că se întâmplă atât de rar lucruri faine, încât e păcat să ratezi vreunul. Că oamenii din jur mi se plâng, sictiriţi de plictiseală, că nu au cu ce să-şi ocupe timpul. Cum de am eu atâtea lucruri interesante de făcut?!

Apreciez cât se poate de sincer efortul celor care organizează BGG-urile şi care încearcă să dezvolte cât mai mult întâlnirile de genul ăsta. Deşi sunt de acord şi cu punctul de vedere al Laurei! Şi mă plâng la unison cu majoritatea că asemenea evenimente trebuie să aibă loc musai în uichend.

Una peste alta, pot spune că m-am simţit bine la BGG4 şi că a fost plăcut să stau la poveşti cu oameni foarte fain. Iar din toate subiectele prezentate/discutate sper din tot sufletul ca „Paper Girl” să prindă contur în Galaţi, pentru că am deja în minte vreo trei paper-girl-iţe potrivite pentru treaba asta. Ştiu, cei care n-au fost acolo vor dori lămuriri suplimentare. Păi, ce-ar fi să le aflaţi la BGG5?

Mai multe detalii despre BGG4 găsiţi pe blogurile Nicoleta Doina Radu şi Gabriel Ursan

Iubesc iarna... very muci

Ştii ce e cel mai nasol când ieşi la plimbare pe timp de viscol? Nu că ţi se afundă picioarele până la genunchi în nămeţi, nici că-ţi îngheaţă pleoapele înlăcrimate, nici că respiraţia funcţionează doar prin fular. Nu e chiar atât de cumplit nici că îţi amorţesc de frig degetele în mănuşi, nici că trotuarele s-au pierdut sub deşerturi de zăpadă, nici că mergi mai mult cu spatele ca să poţi înfrunta viscolul. Nu e sfârşitul lumii nici când aluneci pe ipotetice trepte îmbrăcate în alb, nici când îţi scapi capacul obiectivului în zăpadă, nici când îţi găseşti sticla cu apă îngheţată. Nu poate fi decât haz de necaz să ţi se termine bateria când ţi-e lumea mai dragă, să te claxoneze o maşină că mergi pe mijlocul drumului sau să îţi îngheţe sticla cu apă (ştiu, cine bea apă iarna!?). Nu, nu e naşpa să aştepţi în staţie zece minute, nu e aiurea să escaladezi munţi de zăpadă la traversare, nu e capăt de lume că-ţi intră neaua în ghete. Şi nu e decât haios să cazi şi să nu-ţi pese, că oricum pici pe moale!

Mă, da’ ştii ce e cel mai nasol pe timp de viscol? Mucii, mă! Ăia care se scurg, în cel mai fericit caz, la câte zece minute. Ăia care nu te lasă să respiri când şi aşa respirai aproape imposibil. Mucii ăia pe care i-ai lăsa indiferent să ţi se scurgă în voie, da’ n-ai oglinda la tine să vezi cum îţi şade cu ţurţuri la nas. Şi scoţi o mănuşă - dacă eşti îndemânatic, sau pe ambele - dacă ai debit prea mare, pregăteşti o batistă de hârtie şi îţi lepezi secreţiile nazale. Pui mănuşa(ile) la loc şi cauţi cu privirea un coş de gunoi. La trei nămeţi depărtare, nord-vest. Bagi batista în buzunar şi îţi vezi de drum. Idem, idem, idem... indiferent de câte mâini ocupate ai avea, de cât de gros e omătul, de cât de tare bate vântul. Mă, dacă n-ar fi fost mucii, străzile ar fi fost astăzi pline de oameni, nu!?

Incredibil, ninge în ianuarie!

De când e zăpada despre trafic şi sate izolate? De când ne sperie un viscol de 24 de ore? De când am uitat să ne cumpărăm ghete rezistente la nămeţi? De când ne uimeşte ninsoarea în miez de iarnă?

Mi-l amintesc mereu pe comediantul Teo glumind pe seama unei ştiri: „Incredibil, fraţilor, ninge în ianuarie!! Cine a mai văzut zăpadă în ianuarie!?”. Mă uit pe fereastră în calupuri de minute legate, măsor din priviri stratul alb şi mă întreb unde ne-am rătăcit noi, copii, neînfricaţi, înfruntând ore în şir gerul.

În amintirile mele stratul de zăpadă era atât de mare încât ne săpam galerii pe sub ea. În povestirile celor mai în vârstă satele rămâneau izolate întotdeauna pe timp de iarnă. Dar cumva, de când ne-am cumpărat cu toţii maşini şi televizoare, o ninsoare întârziată şi îndelung prevestită apare pe sticlă cu bandă roşie de „breaking news”. Cumva ne doare pe toţi că viscoleşte, că idioţii rămân blocaţi în nămeţi şi că alţi idioţi dau fuga să-i filmeze.

Privesc iar pe fereastră. În parcare trei inşi îşi curăţă maşinile de zăpadă. În parc doar o siluetă de om şi un câine zgribulit. În faţa blocului nu a mai ieşit nimeni să cureţe aleea. Pe facebook lumea şeruieşte poze făcute de după ferestre sau furate de pe net. Cea mai abstractă iarnă din toate timpurile...

Bă, închide dracu’ calculatorul şi hai afară! Caută-ţi mănuşile groase şi un fes în fundul dulapului, pune şosetele cele mai groase şi hai să te pozezi în zăpada reală, până nu vine iarăşi primăvara! Dacă nu te omoară lenea, prepară-ţi un termos de vin fiert s-ar putea să te simţi fericit şi alive câteva ore bune.

Şi nu uita: iarna e un anotimp! Nu e nici pedeapsă, nici ştire, nici fenomen meteo...