To do a to do list

Nu, desfăcutul bradului nu se pune încă pe listă. Nici ordine în calculator nu pot face, când toată viaţa mi se află pe desktop. Care să fie numărul unu deci? E atât de nasol când ai senzaţia permanentă a lucrurilor neterminate, dar dacă te iei repede la întrebări nu ştii să enumeri măcar trei. Când îţi răsfoieşti gândurile şi realizezi că oamenilor cărora le-ai promis cândva un cd,  o cafea sau orice altceva se vor fi împăcat deja cu ideea că nu le vor vedea în veci.

Primul to do pare să fie - de ieri - tăiatul părului la modul cel mai esenţial posibil. Cel mai greu este să găsesc o coafeză care să nu se zgârcească la eliminarea aşa unei plete. Al doilea to do va fi să fie - atunci când o vrea Doamna Iarnă - un om de zăpadă. Pentru că amintirile cu omăt sunt cele mai frumoase indiferent anotimp. Pe locul trei - descalificată din topul dorinţelor fără rezultat - şade măreţul plan de a fi altundeva de ziua mea. Că aşa mi se scoală mie an de an întrebarea cu ce caut eu în viaţa mea.

În to do-ul de zi cu zi îmi tresar degetele pe tastatura telefonului când mă trezesc că dau să sun oameni care don’t give a fuck. Profit de viteza redusă de răspuns a instrumentului şi-l bag înapoi de unde-a ieşit. Şi m-aş apuca de un curs de italiană ca să înţeleg cumva mai bine muzica asta care îmi face să-mi tresară părul de pe mâini. Şi m-aş mai îmbăta măcar o singură dată atât de firesc şi dezinvolt cum ştiam să o fac pe vremea adolescenţei. Şi aş opri un om oarecare pe stradă ca să-l îmbrăţişez doar pentru că privirea lui o cere.

Am veşnic o listă, scrisă sau nu, care mi se derulează prin minte cu viteză direct proporţională cu cantitatea de energie pe care o posed la momentul x. Mă uit în jur şi văd numai lucruri neterminate, ori nici măcar începute, şi-mi vine să urlu a grabă, a exasperare. Pentru că ştiu că n-am să fiu vreodată la zi cu to do-urile şi, totuşi, nu mă pot împăca deloc cu ideea.  

Între noi fie vorba

Poţi trece de la un an la altul cu ochii închişi. Fără artificii şi şampanie. Fără bilanţuri, noduri în gât, planuri de viitor. Poţi traversa egal vârste şi aniversări, păstrând în tine totul intact. Perfect conservat până în clipa când vei putea continua la next-level-ul care ţi-ar plăcea să urmeze. După o anumită sumă de dezamăgiri simţi să te detaşezi uneori de cifre şi repere. Ştii bine cât e de mare miza şi cât de mult cresc şansele de eşec. Dar îţi pui în joc toate ambiţiile şi o singură speranţă. Că dintre Totul sau Nimic vei rămâne cu cel dintâi.   

Între noi fie vorba

Când viaţa îţi este o nemărginită înlănţuire de oameni. Despre care ştie fiinţa ta toată, pentru care ficatul tău trage ponoasele. Când ţi se întâlnesc - în visuri - toate rudele, vecinii şi colegii. Când memoria numelor dă deja eroare la multiplu de Cristina, Elena, Ciprian şi Mirela. Când asociezi indivizi şi obiecte/activităţi în dulcele spirit al sunatului prietenului potrivit la momentul potrivit. E mereu la îndemână un om-IT, care te salvează de toate problemele legate de tehnologie. Ştii totdeauna omul-bere alături de care orice şuetă e mai faină. Ai o suită întreagă de oameni-desprecareseparecănuaucreier pe care te străduieşti să-i ocoleşti. Aproape de inimă ţi se furişează mereu un suflet-pereche şi câteva altele îngemănate. Sunt oamenii-role, şi cei cu tenisul, şi cei cu filmele, cei cu folkul, şi cei cu muntele, cei cu teatrul, şi cei cu cărţile - de citit sau de joc. E omul-guru. Omul-Om. Puiul-de-om. Omul cu care faci oameni de zăpadă. Omul de omenie. Şi neomul pe care l-ai trimite cu drag în alt univers. Ai cunoscut oameni potriviţi, în locuri potrivite. Şi viceversa, din cei care şed ca nuca-n perete. Ţi-ai bifat cu zâmbete largi ori încruntări profunde, cu orice strângere nouă de mână. Te-ai privit în oglindă şi te-ai înrolat teoretic în tabăra adversă, ca să simţi mai bine pe cine (dis)consideri. Oameni-nume-sentimente-lecţii pe care ţi le însuşeşti ca şi când nicio întâlnire nu este întâmplătoare. Nu există om care să treacă prin viaţa ta degeaba. Mai devreme, sau mai târziu.