În lumina difuză de la celălalt capăt al amintirilor zăresc un oraş plin de SH-uri. Pe fiecare stradă câte o reclamă ochioasă se laudă cu second handuri importa(n)te... din import. Iar lumea se înghesuie să-şi ia haine cum nu şi-ar permite vreodată să-şi cumpere la prima mână.
Apoi, pe la mijlocul adolescenţei mele, ne-au invadat net-cafe-urile. Şi uite-aşa indivizi de toate vârstele au început să-şi cheltuiască banii pe mici doze de internet, să stea la cozi pentru o porţie de mIRC, să economisească pentru un long night în faţa calculatorului conectat la reţeaua întregii planete.
Când toată suflarea şi-a luat internetul acasă străzile s-au umplut de prăvălii cu 38.000. Magazine cu de toate şi nimic, clienţi potriviţi. Mărunţişuri ieftine şi proaste, chinezării care îţi iau ochii, fleacuri pe care preţul unic încearcă să te convingă că ţi le poţi permite.
Oraşul s-a învăluit apoi într-un miros îmbietor de ulei încins aromat cu vanilină. Gogoşerii, langoşerii şi patiserii au apărut la fiecare colţ, iar gălăţeanul a înfulecat aluaturi semidospite până a venit dieta. Pardon, criza!
Iar criza nu a venit singură. S-a asortat de minune cu o depresie generală care a permis magazinelor de vise să invadeze oraşul. Sub ochii închişi ai întregii ţări s-au fumat toate ierburile din atlasul botanic până când autorităţile au reuşit să-i alunge pe vânzătorii de fumuri.
Şi drept dovadă că hainele la mâna a doua, etapele prelungite la calculator, portofelele goale, prăjelile şi etnobotanicele dăunează grav sănătăţii a apărut la fiecare 20-30 de paşi câte o farmacie.
În penultima etapă de reorientare economică a Galaţiului s-a reinventat statul la coadă. Covrigăriile răsărite peste noapte în locul magazinelor de ţoale i-au atras iremediabil pe pofticioşii dispuşi să aştepte minute în şir pentru o împletitură fierbinte. Că nu există câini cu colaci în coadă ne-am convins de mult, dar şiragul de covrigi cu care se defilează în văzul lumii e chiar un must have!
Ultima găselniţă - magazinele MIC.RO. Mă amuz ori de câte ori mai apare unul ca şi cum aş mai adăuga o piesă nouă la colecţie şi aştept răbdătoare, convinsă că altă linie din fashionul comerţului îi va lua curând locul. Oare ce mai urmează?
* fără nicio legătură cu cele de mai sus - poza şi melodia. pur şi simplu frumoase