Să zicem că ai în mână o reţetă pentru ochelari. A ta. Pe care nu vezi să o
citeşti de la distanţa normală mână-ochi. Să zicem că pică cerul pe tine să îţi
alegi ramă şi lentile sau să înduri apoi priviri şi păreri. Ei, asta e doar partea
soft. Intro-ul. Distracţia începe abia mai târziu, când înveţi să convieţuieşti
cu obiectul care-ţi şade non-stop pe nas.
Prima lecţie, pe care nu ţi-o zice nimeni la optica medicală. Chiar dacă
îţi explică cum se curăţă lentilele şi cum se aşează ochelarii în toc. Da’
nu-ţi zice nimeni: bă, ţine minte că-i porţi!!! Care este primul lucru pe care
îl faci după ce ieşi de la ei? Duci instinctiv mâna la ochi şi îţi aşterni o
frumuseţe de amprentă pe lentilă... Atunci - abia atunci - ştii că viaţa ta s-a
schimbat pentru totdeauna.
Apoi lecţiile curg lanţ: Când ajungi acasă descoperi cu stupoare că
distanţa până la paharul cu bere este mai scurtă de dincolo de ochelari. Drept
pentru care loveşti paharul, îl verşi peste un teanc de hârţoage şi înjuri de
toţi banii pe care i-ai cheltuit cu ei. A doua zi, când pleci la serviciu,
lumea este iarăşi în ceaţă. Abia când nu poţi citi traseul la maxi-taxi îţi dai
seama. I-ai uitat acasă. Şi nu, înjurăturile chiar nu ajută!
Când eşti proaspăt ochelarist, cu normă întreagă, mersul prin ploaie,
sportul şi gătitul devin mici coşmaruri cotidiene. Să umbli pe stradă cu
lentilele ornate în picături nu e nici sexy şi nici practic. Ca să nu mai zic
că îţi pune în pericol viaţa la proba traversatului de stradă. Iar când ridici
capacul unei crătiţi în misiune, pe aragaz, ceaţa capătă o nouă dimensiune.
Exact cât a lentilelor tale! Să mai zic şi cum e la sală?...
Am două luni de purtat ochelari. Cu unicul scop de a vedea mai limpede ce
se petrece în jur. Singura zi când m-am aventurat până la piaţă fără ei a fost o
mică orbecăială. Ce am învăţat în vremea asta, în afară de a-mi ţine degetele
departe de lentile... Întotdeauna, dar întotdeauna!, să ai la tine (sau pe
tine) ceva cu care să îţi poţi curăţa ochelarii. Cârpa lor moale, şerveţele,
tricou din bumbac. Murphy ştie de ce! • Cu cât îţi aşezi ochelarii la un nivel
mai jos cu atât creşte probabilitatea să îi loveşti/turteşti/calci/uiţi. • În
primele luni e bine, e chiar indicat, să ai un tic, să atingi mereu câte un
braţ lateral. Astfel verifici că încă-i mai ai. (Aviz amatorilor care-şi uită
ochelarii la stomatolog!) • Întreabă un prieten! De preferinţă ochelarist cu mai
multă experienţă. Vei afla că lentilele se curăţă cel mai bine cu soluţii
speciale (logic!) sau cu detergent lichid de vase şi apă călduţă. • Poartă un toc
de ochelari la tine, mai ales în zile cu situaţii de risc. Gen băut peste
măsură. • Nu uita să îţi roteşti privirea şi să o programezi pentru imagine prin
şi pe lângă lentile. Privitul în colţul ochiului are şi el dreptul la viaţă. • Şi
încearcă să te descurci, pe acasă, fără ei. Nu cred că îţi ajută privirea în
vreun fel, dar te pregăteşte pentru situaţiile critice...
Din experienţa mea mică şi negativistă, legată de ochelari, am aflat că e
nevoie de probe. Pentru că prima mea ramă a fost un chin, a fost grea şi rigidă
şi îmi dădea după câteva ore dureri după urechi şi pe locul unde se sprijinea
pe nas. Chiar şi după ani de uz. Drept pentru care mi-am luat a doua ramă
uşoară şi flexibilă. Şi ştiu deja care va fi cea de-a treia. Şi mai ştiu că am
vreme o viaţă întreagă să încerc toate modelele. Pentru că ăsta e unul dintre
angajamentele alea, pentru totdeauna, de care mă feream al dracu’
