Iubesc iarna... very muci

Ştii ce e cel mai nasol când ieşi la plimbare pe timp de viscol? Nu că ţi se afundă picioarele până la genunchi în nămeţi, nici că-ţi îngheaţă pleoapele înlăcrimate, nici că respiraţia funcţionează doar prin fular. Nu e chiar atât de cumplit nici că îţi amorţesc de frig degetele în mănuşi, nici că trotuarele s-au pierdut sub deşerturi de zăpadă, nici că mergi mai mult cu spatele ca să poţi înfrunta viscolul. Nu e sfârşitul lumii nici când aluneci pe ipotetice trepte îmbrăcate în alb, nici când îţi scapi capacul obiectivului în zăpadă, nici când îţi găseşti sticla cu apă îngheţată. Nu poate fi decât haz de necaz să ţi se termine bateria când ţi-e lumea mai dragă, să te claxoneze o maşină că mergi pe mijlocul drumului sau să îţi îngheţe sticla cu apă (ştiu, cine bea apă iarna!?). Nu, nu e naşpa să aştepţi în staţie zece minute, nu e aiurea să escaladezi munţi de zăpadă la traversare, nu e capăt de lume că-ţi intră neaua în ghete. Şi nu e decât haios să cazi şi să nu-ţi pese, că oricum pici pe moale!

Mă, da’ ştii ce e cel mai nasol pe timp de viscol? Mucii, mă! Ăia care se scurg, în cel mai fericit caz, la câte zece minute. Ăia care nu te lasă să respiri când şi aşa respirai aproape imposibil. Mucii ăia pe care i-ai lăsa indiferent să ţi se scurgă în voie, da’ n-ai oglinda la tine să vezi cum îţi şade cu ţurţuri la nas. Şi scoţi o mănuşă - dacă eşti îndemânatic, sau pe ambele - dacă ai debit prea mare, pregăteşti o batistă de hârtie şi îţi lepezi secreţiile nazale. Pui mănuşa(ile) la loc şi cauţi cu privirea un coş de gunoi. La trei nămeţi depărtare, nord-vest. Bagi batista în buzunar şi îţi vezi de drum. Idem, idem, idem... indiferent de câte mâini ocupate ai avea, de cât de gros e omătul, de cât de tare bate vântul. Mă, dacă n-ar fi fost mucii, străzile ar fi fost astăzi pline de oameni, nu!?