Eden

joi, 29 octombrie 2009
Aici îmi caut eu liniştea şi uneori chiar o găsesc. E refugiul ăla de care vorbeam...

Scrisoare de nedragoste

vineri, 23 octombrie 2009

Dacă ar fi o scrisoare de dragoste ţi-aş spune desigur că îmi este atât de dor încât te văd şi atunci când nu eşti, că te aud chiar dacă taci...
Însă e o scrisoare de nedragoste în care nu am de zis decât că îmi este atât de nedor de tine încât n-am să te mai văd nici chiar de vei fi şi n-am să ascult orice ai spune.
Te-am iubit pentru ceea ce credeam că eşti şi m-ai dorit pentru ceea ce credeai că sunt, dar ne-am trezit eu fără tine cel închipuit şi tu fără mine cea visată. Te-am neiubit pe tine cel căruia îţi scriu, m-ai nedorit pe mine cea pe care-o citeşti. Nedragoste, nedor şi nepăsare...

"Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
________________________________________
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu m-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţa de apoi)."
Marin Sorescu - Contabilitate


Maria Gheorghiu - Cum a fost
Asculta mai multe audio Muzica

. punct . şi atât

duminică, 18 octombrie 2009

Nu îmi plac emoţiile începuturilor, îmi dau senzaţia că în acele clipe părul, pielea şi gândurile mele îşi pierd culoarea. Nu îmi place nici nodul din gât al sfârşitului care mă sufocă şi nu-mi dă voie să vorbesc. Dar dintre toate cel mai mult îmi displac prelungirile etapelor indecise (nu vorbesc despre fotbal!), când aştept în zadar ceva-uri, când altceva-uri mă surprind, când ceva-urile şi altceva-urile nu se potrivesc deloc.

Lecţia cu introducerea, cuprinsul şi încheierea am învăţat-o întâi la literatură şi-am aprofundat-o apoi în relaţiile cu cei din jur. Mi-a luat ceva timp până să înţeleg că locul rămas gol în urma cuiva nu-i este rezervat pentru totdeauna, în caz că ar vrea să se-ntoarcă, că locul gol lăsat de mine în viaţa cuiva nu înseamnă că va urma, ci e de fapt un adio.

Nu mai cred în a doua încercare! Când poveştile se termină le pun ultimul punct, categoric, şi le închid în copertele amintirilor. Sunt milioane de oameni pe lumea asta care ar merita o şansă, însă şansele sunt limitate iar eu nu-mi asum vina de a fi irosit vreuna.

.


Robbie Williams - Come Undone
Asculta mai multe audio Blog

Lacrimi de ploaie

marți, 13 octombrie 2009

De la o vreme nu mai plâng. Mă uit la Vreme şi aştept zilele cu ploaie în care pot hoinări pe sub cerul acoperit de nori, printre oameni care mai de care mai grăbiţi, pitiţi sub umbrelele lor colorate. Am învăţat să descifrez în foşnetul copacilor apropierea ploii şi o aştept mereu cu bucurie. Închid ochii şi-mi ridic bărbia cât mai sus, las picăturile să-mi curgă pe frunte, pe ochi, pe buze... Caut printre ele gustul sărat al lacrimilor de odinioară. Şi-mi vine să râd pentru că plânsul ăsta artificial nu mă chinuie, mă face să mă simt chiar mai bine.

Azi am fost fericită o clipă, în ploaie. Sper să plouă şi mâine...




Guns'N Roses-Don't Cry
Asculta mai multe audio Muzica

Flori, frunze şi tristeţi

duminică, 11 octombrie 2009

Toamna număr gutui şi vise. Nu prea mă mai scufund în butoiul cu melancolie că l-am secat în ultimii ani, dar mă îmbăt încă cu nostalgia frunzelor galbene, a florilor galbene, a fructelor galbene... singurul galben din lume care-mi place, pe care-l ador. Am o amintire dragă din copilărie când împreună cu alţii ne tăvăleam într-un morman de frunze uscate strânse în parc pentru a fi arse. De-atunci iubesc frunzele toamna şi-mi spun că ele nu se supără când le împrăştii pe alei cu vârful pantofului ca să le ascult foşnetul.

M-am visat odată plimbându-mă într-o pădure înveşmântată în cele mai frumoase culori ale toamnei. Restul visului a fost ciudat, aiurit, însă culorile alea nu le mai pot uita. Caut acum peste tot cu privirea un pom ca în vis şi mă-ntreb ce aş face dacă l-aş găsi vreodată aievea. Căci nimic în lumea asta nu l-ar putea face să nu se usuce de tot.
M-aş întreba uneori: fato, cum să-ţi placă frunzele moarte mai mult decât cele verzi? Doar te-ai născut primăvara... Şi mi-aş răspunde poate: cele verzi sunt acasă, în copacul care le-a născut şi crescut. Cele galbene au căzut, sunt triste, rătăcite, pierdute-n vânt. Cineva trebuie să privească şi în jos, către ele.
M-aş mira uneori: tu, friguroaso, cum de nu te zgribuleşti toamna când vântul bate nemilos? Şi mi-aş şopti apoi în taină: dar tu nu auzi liniştea pe care o acoperă vântul? Nici nu mi-am dat seama că e frig...
M-aş amăgi uneori: toamna asta am să mă-ndrăgostesc... Şi m-aş mai gândi...

Zbor

sâmbătă, 10 octombrie 2009
video

Sâmbăta trecută, pe timp de ploaie, o pasăre s-a refugiat la noi în balcon ca să-şi usuce penele. A stat mai bine de jumătate de oră acolo, pe marginea balustradei, odihnindu-se ba pe un picior, ba pe altul. De vreo câteva ori a scos un sunet ciudat, ca un fluierat. Probabil îşi chema vreun amic. N-am avut încă timp să aflu cum o cheamă şi dacă făcuse vreun popas în drumul către o ţară mai caldă, dar mi-a făcut plăcere vizita ei. Mai rar asemenea oaspeţi!

Pariul cu mine însămi

vineri, 9 octombrie 2009
*
În seara asta aveam un chef nebun de plimbare aşa că am plecat aiurea şi-am ajuns pe unde nu mai fusesem de mult, pe Faleză. Citisem în ziar că s-a făcut pistă pentru biciclişti. Halal pistă! Două dungi portocalii care feliază o treime din trotuar... (Şi până să ajungi la ea pe unde mergi cu bicicleta?) Dungi care de altfel m-au atras atât de mult încât mi-am zis: ce-ar fi să merg toată Faleza pe-o linie din asta? Şi mi-am urmat ideea... într-o dungă. Nu-mi dau seama cam ce-au gândit cei care se plimbau la ora aia prin zonă, nici nu le-am auzit eventualele chicoteli din pricina căştilor din urechi. Ştiu doar că am înţeles cam cum ar sta treaba cu defilatul pe podium şi cât e de greu să pui mereu un pas înaintea altuia. Şi că drumul mi s-a părut mai lung ca niciodată.
Dificile mai sunt pariurile cu mine însămi. Nu voi şti niciodată dacă pierd sau câştig...
* poza e tot cea de ieri că n-am avut azi aparatul la mine. Am desenat dunga în Photoshop cum m-am priceput :)


Remiză


Sunt zile în care timpul parcă se opreşte-n loc şi râde de mine: fraiero!
Iar zilele astea... le-am mai trăit de-atâtea ori încât mă opresc şi eu şi aştept. E o aşteptare de care nu am nici timp, nici chef, dar e răgazul pe care trebuie să mi-l iau până când semaforul din centrul existenţei mele se face iarăşi verde.
Aş fi curioasă să ştiu dacă mai simt şi alţii ca mine... Aş vrea să-mi spună cineva dacă îi sunt vreodată lucrurile atât de anapoda încât să-i vină să lase totul baltă şi să migreze spre un tărâm al nimănui, al nicăieri. Pentru că dacă am fi mai mulţi poate am găsi un sătuc unde să ne refugiem în vreme de criză a sufletului ca s-o scoatem la capăt.
Şi oamenii ăştia care te încurajează fără măcar să-şi dea seama sunt incredibili! Te simţi dator să nu-i dezamăgeşti pe cei care cred în tine parcă mai mult decât în Dumnezeu şi găseşti mereu puterea să rabzi şi să lupţi.
Timpul porneşte agale şi-i fredonez un final de refren: fraiereeeee... E remiză deocamdată...

Torturaţi-l pe artist

luni, 5 octombrie 2009

Îmi pare teribil de rău că eu sunt cel care-ţi spune asta, însă nu vei fi niciodată fericit. Nu vreau să te rănesc. Ţi-o spun deoarece cred că aşa e drept, să fiu sincer cu tine înainte de a începe. Sper că apreciezi acest lucru, pentru că nimeni nu va mai fi drept sau sincer cu tine de acum încolo. Deci încă o dată, îţi spun din capul locului: nu vei fi niciodată fericit! Ţi-o dau în scris, şi să-ţi fie de bine! (…) Când mă gândesc la tine, mă gândesc la un norişor ca din desene animate atârnând deasupra capului tău, o ploaie torenţială a ta, personală. Te văd udându-te până la piele, îţi văd întreaga fiinţă şiroind de apă, şi eşti mereu bolnav pentru că nu te poţi usca niciodată. Vremea rea te deprimă, obrajii îţi şiroiesc de lacrimi de crocodil, dar lacrimile se evaporă şi se preschimbă într-un alt nor care se revarsă mai nemilos peste tine. Nu poţi câştiga. Va fi trist. N-o să te alegi niciodată cu fata. N-o să găseşti niciodată dragostea adevărată. N-o să găseşti nici un prieten demn de încredere. N-o să fii niciodată mulţumit. N-o să ai niciodată destul. Iarba ar putea întotdeauna fi mai verde. Iarba va trebui întotdeauna tunsă. Zilele îşi vor fi lungi şi lipsite de orice distracţie. Nopţile îţi vor fi singuratice, şi cam atât. Vei aştepta întotdeauna zile mai bune, care nu vor veni niciodată. Şi mai ales, în mod absolut categoric, n-o să ai cugetul împăcat. (…)

(Torturaţi-l pe artist - Joey Goebel)


Coperta şi titlu nu m-au atras nicio clipă şi totuşi ieri, când m-am trezit cu cartea în mână, am hotărât s-o citesc. Povestea e cam pe atât de sumbră pe cât mă aşteptam să fie, însă mult mai fascinantă. Nu voi istorisi ce am citit în cartea pe care n-o mai puteam lăsa din mână, curioasă să aflu cât şi cum va mai fi torturat un tânăr artist în numele artei. Se găsesc destul recenzii pe net.

Mi s-a părut interesant cum autorul prezintă fiecare personaj indicându-i formaţia, serialul şi filmul preferat, lăsându-i parcă cititorului rolul de a-l cataloga în funcţie de preferinţe.

Torturaţi-l pe artist” este o carte cu desăvârşire tristă dar care ştie să te facă să zâmbeşti, să speri, să cercetezi, să revii asupra unui citat, să reţii ideea principală şi să te întrebi apoi minute în şir dacă nu cumva şi viaţa ta, a noastră, e la fel.

E o poveste care merită cu siguranţă citită, o lecţie despre adevăratele valori şi falsa fericire.


Ceea ce nu te omoară... te face să-ţi doreşti să mori